• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Despre minciuni si flecarii - Un imparat mare catre rasarit

Un împărat mare către răsărit,
Care în vechime a fost prea vestit,
Avînd moștenire de la moși-strămoși
Un inel în deget din cei mai prețoși,
A căruia piatră făcea la minuni,
Tămăduia boale, vindeca nebuni;
D-aceea-mpăratul purtîndu-l cu drag
Și fiind în toartă puțintel cam larg,
Jucîndu-i în deget, într-o zi căzu
Cine știe unde, și el nu văzu;
După ce-n palatu-i cătînd obosi
Și nu fu putință de loc a-l găsi,
Puse om îndată cu un trîmbițaș
Ca să publiceze strigînd prin oraș
Cum că împăratul, pe uliți umblînd,
A pierdut inelul, din deget căzînd;
Și acela care îl va fi găsit
Cu-mpărătește daruri va fi dăruit,
Îi va da și aur orcît va voi
Și c-un palat mare îl va dărui.
Acestea pristavul pe cînd le striga
Și lumea s-auză spre el alerga,
Un cîrpaci de cizme prea sărac fiind,
Care aci-n piață sta-n-tr-un colț cîrpind
Și copii o spuză împrejuru-i stînd,
Precum și nevasta-i cu dînșii șezînd,
Așteptau să vie niscai vechituri
Și să ia parale după cîrpituri,
Ca să nu mai țipe, să cumpere pîini,
Pre toți să-i împace, dîndu-le prin mîini;
Auzind atuncea pre pristav strigînd,
Ș-împrejur copiii de foame plîngînd,
Le dete o gură să tacă din plîns,
Să-nțeleagă lumea pentru ce s-a strîns,
Ș-în urechi sunîndu-i că publicuiesc
De inel și darul cel împărătesc,
Începu să strige: - Nu mai publicați,
Eu îl știu inelul, nu-l mai căutați.

Ei cum aud gura-i, cu toți îl apuc
Și la împăratul îndată îl duc.
Iubita-i nevastă-n urma lor să ia,
Să roagă să-l lase, zicînd, vai de ea:
- N-ascultați la gura-i, nu credeți de el,
Că nimic nu știe de acel inel.
Ei însă la vorba-i nici n-au ascultat,
Ci la împăratul l-au înfățișat,
Zicînd că acesta a mărturisit
Precum că inelul el l-ar fi găsit.
Iar cîrpaciul care era cu acești,
- Împărate! - zise - mulți ani să trăiești,
Nu că-l știu inelul, nici l-am găsit eu,
Ci-l poci ghici numai cu zodiacul2 meu:
Să ți-l spui anume cine l-a găsit
Din minutu-n care din dești ț-a lipsit,
Decît nu să poate să-ți ghicesc pe loc,
Ci patruzeci de zile cer să-mi dai soroc
Și pe toată ziua să-mi dai și tain (mertic),
Adică pe lîngă pîine, rachiu, vin,
Ș-un gîscan cu varză, gras, fript la coptor,
Atît docamdată îți cei ajutor;
Ș-în sorocul care îl orînduiesc
Cu încredințare hoțul ți-l ghicesc.
Acestea dar cereri care le-a propus
Porunci-mpăratul ș-în faptă s-au pus;
Rîndui pe unul regul-a păzi
Să-i ducă merticu-n fiecare zi.
Și mergînd cîrpaciul la bordeiul său,
Începu nevasta să-l ție de rău,
Zicînd: - Vai de tine! Ce-ți veni să lași
Să țipe de foame bieții copilași,
Să sari ca nebunii, în nevoi să-ncapi,
Să-ți răpui viața și mormînt să-ți sapi?
Că-n urma veniră mușterii vreo trei,
Avînd să-și cîrpească, parale să iei.
El curmîndu-i vorba: - Ci ia taci, - i-a zis -
„Cine ce-o să tragă, la cap îi e scris“;
Taci de cîrpăcia cu al ei venit,
Sînt sătul de dînsa, ea m-a-mbătrînit;
De azi înainte nu-mi suna-n urechi
Ca să-mi cîștig pîinea din cîrpituri vechi;
Cîrpaci nu-mi mai zice, ci zi-mi ghicitor,
C-o să mănînci gîște fripte la coptor;
Că-n toată viața am muncit mereu
Ș-un gîscan cu varză n-am mîncat și eu,
Dar cum zisei astăzi că știu să ghicesc,
Cîștigai merticul cel împărătesc;
Patruzeci de zile soroc am cerut
Să ghicesc inelul care l-a pierdut.
Îi tăie ea vorba: - Dar ce, nebun ești?
Și de unde naiba știi tu să ghicești?
Tocma pe-mpăratul s-amăgești te pui,
N-ai gîndit că viața o să ț-o răpui?

- Tocma chiar d-aceea - îi răspunse el -
Voi să-mi fie moartea prin acel inel,
Că ce-mi e folosul dacă am trăit,
Alt decît necazuri, ce am dobîndit?
Ca sărac necazuri iarăși o să strîng,
Știu că nu voi rîde, ci tot o să plîng;
Decît s-am viață patruzeci de ani,
Jinduit de toate ca un fără bani,
Patruzeci de zile mult mai mult plătesc,
Cînd vor fi trăite după cum doresc;
Așadar vro jale n-o să am că mor
Mîncînd fripturi grase, ca un ghicitor.

Și pentr-o mîncare - îi răspunse ea -
Te lepezi de suflet, lași dracii să-l ia?
Pentru o friptură pe Dumnezeu lași
Și fără de milă pe ăști copilași
Să umble pe drumuri flămînzind sirmani
Și să te blesteme cît vor avea ani?
- Ia lasă, nevastă, - îi răspunse el -
Poate să va-ntoarce roata în alt fel,
Patruzeci de zile avem la mijloc,
Cîte nu să schimbă pînă la soroc?!
Tatăl meu în viață cînd orce făcea,
Îl auzeam numai că sta și zicea:
„Cînd va vrea norocul să-și întoarcă pasul,
Nu aduce anul ce aduce ceasul.“
Așadar (zic poate) va da Dumnezeu
Cumva să-l găsească, și iacă scap eu.

Cînd vorbea cîrpaciul cu nevasta sa
Și gîndea la gîște fără a-i păsa,
Vizirul atuncea prea era-ngrijat
Pentru ghicitorul care s-a aflat,
Căci găsind inelul unul din slujbași,
Au putut să-l vază și alți vro cîțivași,
Mai pe urmă ș-altor dacă l-arătat
Mergînd la vizirul cu toții l-a dat,
Patruzeci la număr fiind toți acești
Supt vizir al curții cei împărătești;
Îndată vizirul la toți daruri dînd
Îi și sfătuise, către ei zicînd:
- Să tăceți ca muții dintr-acest minut,
Cin’ vă-ntreabă, ziceți: nu știu, n-am văzut.
Pentru că inelul, după cum era,
Să-l mai dea din mîna-i nu se îndura.

D-aceea vizirul era prea-ngrijat
Pentru ghicitorul care s-a aflat,
Nu cumva să spuie că acel inel,
Slujbașii găsindu-l, e ascuns de el.
Și așa vizirul la întîia zi
Rîndu-i dintr-înșii a se repezi
Un slujbaș d-aceia l-acel ghicitor,
Să-i ducă gîscanul cel fript la coptor
Și să vază dacă zice vrun cuvînt,
Căci nu-i venea parcă să dea crezămînt
Că va fi cîrpaciul vreun ghicitor,
Trențeros văzîndu-l ca un cerșetor.
Mergînd dar trimisul cel dintr-acea zi,
Cum intră pe ușe, alt nu auzi
Decît zise numai: - Iacă-n căpătîi
Ne veni pe ușe numărul întîi,
Și păn’ la patruzeci, numărul bătrîn,
Trei zecimi și nouă încă ne rămîn.
Adică cîrpaciul asta o zicea
Numărînd gîscanii carii aducea.

Dar trimisul altfel vorba i-a-nțeles,
Ca cel cu pricină fiind mai ales;
Și mergînd îndată foarte îngrozit
Vizirului spuse că: - Am auzit
Zicînd eu sînt unul ce știu de inel
Și treizeci și nouă încă știu de el,
Și că din acești toți care mai rămîn,
Tocma cel din urmă este mai bătrîn.
Auzind vizirul pe acest trimis
Cum că ghicitorul în astfel a zis,
A crezut îndată cum că negreșit
Ghicitorul este mag desăvîrșit;
Și cuprins de groază stînd tot se gîndi
Ce o să se-ntîmple de s-o dovedi,
Cum că împăratul pe el și pe toți
O să-i pedepsească ca pe niște hoți;
Socotind acestea, se înfiora
Și în neodihnă prea mare era;
Dar ca să se-ncrează și mai cu temei,
A doua zi altul trimise din ei
Să ducă gîscanul cel fript la coptor
Și să fure vorba de la ghicitor.
Deci mergînd trimisul ș-în casă intrînd,
Auzi îndată cîrpaciul zicînd:
- Ei iacă, nevastă, și numărul doi
C-a venit cu cinste în casă la noi:
Din patruzeci dară dacă îi scădem,
Treizeci și opt tocma încă mai avem.
După ce se-ntoarse și acest trimis,
Vizirului spuse: - Iacă ce a zis,
Că am rămas tocma treizeci și opt noi,
Ș-am intrat în casa-i pîn-acuma doi.

Auzind vizirul și acest cuvînt,
Și fără-ndoială dîndu-i crezămînt,
După proverbul ce zice:
„L-a mai îngrozit o toană.“
„I s-a făcut fața ca pămîntul.“

„A-ngălbenit ca turta de ceară.“
C-acel care
„Să știe cu cuiul la inimă.“
Zicînd:
„S-a îngroșat gluma.“
„Și de este glumă, dar nu e bună.“
Deci,
Hotărî vizirul ca a treia zi
Să vază și însuși ce va auzi,
Și de gînduri multe tot fiind muncit,
Toată nopticica de loc n-a dormit;
Iar de ziua-ndată cum s-a luminat,
În necunoscute haine s-a schimbat,
Și, luînd gîscanul cel fript la coptor,
Se duse cu dînsul el la ghicitor.
Ghicitorul iarăși ca și pîn-aci,
Cum intră vizirul, capul își suci
Și văzînd gîscanul în gheveci adus,
Aburit, fierbinte ș-înaintea-i pus,
Zise: - Iacă astăzi să făcură trei,
Și treizeci și șapte mai avem din ei,
Pîn-o veni vremea sorocului meu
Să ghicesc inelul, bun e Dumnezeu.

Auzind vizirul, negreșit gîndi
Că taina ascunsă o va dovedi,
Ș-începu a zice: - Jupîn ghicitor!
Eu te văz prea bine că ești știutor,
Dar sînt la mirare de ce prelungești
Și nu vrei îndată lucrul să-l ghicești.
- Și eu mă mir singur - îi răspunse el -
De tăinuitorul acelui inel,
Cum de prelungește ș-îl ține ascuns,
Sau cum i se pare că va da răspuns
Cînd mîine-poimîine îl voi spune eu,
Oare nu gîndește că-i va fi cu greu?
Eu n-am vrut dodată să-l arăt, gîndind
Că-l va scoate singur, vremea prelungind.

Iar vizirul care sta ca slujitor:
- Prea bine faci, - zise - jupîn ghicitor.
Dar dacă, spre pildă, ar veni cumva
Să-și dea taina ție-n vrun fel cineva,
Adică să-ți spuie că ar fi găsit
Undeva inelul și l-a tăinuit,
Și acum de frică ar voi să-l dea,
În vreo pedeapsă spre a nu cădea,
Vrun mijloc ai face ca să nu-l vădești,
Făr-a-i spune fată și să-l izbăvești?

- O, Doamne! - răspunse bunul ghicitor -
Eu o știu pricina, frate slujitor,
Și tocma d-aceea vremea prelungesc,
Că îmi este milă lumea să muncesc;
Dar puteam inelul să-l ghicesc pe loc
Și băgam d-atuncea pe mai mulți în foc;
Ci crez omenirei, că om sînt și eu,
Și greșim adesea toți lui Dumnezeu;
Dar el ne așteaptă să ne pocăim,
Nu ne pedepsește-ndată cum greșim,
Într-acest chip nouă pildă vrînd a da
Că și noi asemeni să putem răbda,
Și cu bunătate să ne folosim,
Să nu grăbim rău-n grab să-l pedepsim.
Umilit, vizirul zise către el
(Scoțînd totdodată și acel inel):
- Iată dar inelul, că l-am găsit eu,
Și mă-ncrez în tine ca în Dumnezeu;
Ți-l dau d-acu-n mînă făr’ să mă sfiesc
Ș-o pungă de galbini iacă-ți dăruiesc,
Să faci cum vei face să nu mă vădești,
Că eu sînt vizirul cu care vorbești,
Și încă mai multe daruri o să vezi.
Num-această taină-n tine s-o păstrezi;
Îi vei da inelul or în ce chip știi
Și cu mine d-astăzi prieten să fii.

Îi zise cîrpaciul: - Banii poți să-i lași,
Să mîngîi cu dînșii acesti copilași,
Iar inelul ține-l în păstrarea ta
Ș-în ce chip vom face îți voi arăta.
Numai de-mpăratul des seamă să bagi
Cam ce fel de lucruri mai mult îi sînt dragi,
Adică ce vite în curtea sa sînt,
Sau ce fel de păsări plăcerea-i încînt.
Răspunse vizirul: - Să-ți spun și acum:
Alte la plăcerea-i nu sînt nicidecum,
Decît în grădină lebăde avînd,
Merge, le privește cu drag cînd și cînd.

- Vezi, în ele,-ntr-una - îi răspunse el -
Vei băga pe gîtu-i pierdutul inel,
Însă tocm-atuncea cînd ț-oi zice eu,
Aproape de ziua ghicitului meu;
Și făcînd aceasta după cum îți zic,
Să nu mai ai grije mai mult de nimic,
Rămîne asupra-mi orșice cuvînt,
Te-ncrede pe mine, că copil nu sînt.

Deci plecînd vizirul de la ghicitor,
Împăcat de gîndul cel îngrozitor,
Păzi ziua, ceasul cel orînduit
Să bage inelul cum l-a sfătuit:
Și cînd fu cîrpaciul chemat la palat
Și la împăratul s-a înfățișat
Zise: - Împărate, mulți ani să trăiești,
Am ghicit inelul prin zodii cerești;
Nu e de om însă în vrun fel aflat,
Ci-ntr-o zi-n grădină cînd te-ai preumblat
Ț-a căzut din deget de nici n-ai simțit
Ș-o lebădă-ndată de jos l-a-nhgițit.
Zîmbi împăratul vorba-i ascultînd
Ș-îl întrebă iarăsi, cu blîndeți zicînd:
- Prea bine, să poate să nu fi simțit,
Dar vei putea spune care l-a-nghițit?

Răspunse cîrpaciul: - Mai mult dintr-atît
Nu poci, împărate, să-ți spui hotărît,
Căci una cu alta seamănă-ntr-un fel,
Destul că la una e acel inel.

Porunci-mpăratul să taie de rînd
Și să le despice, în ele cătînd;
Tăind slujitorii cum a poruncit,
Să găsi inelul care s-a ghicit,
Și de bucurie bunul suveran
Pe cîrpaciu-ndată îmbrăcă-n caftan,
Și încălecîndu-l pe un armăsar
Care și p-acesta i l-a dat în dar,
Cu cinste, cu pompă l-au dus omenit
La palatul care i-a făgăduit.

Deci scăpînd cîrpaciul de traiul cel rău
Și trăind domnește în palatul său,
Cu averi destule și cu bogății,
Să vesti de dînsul l-alte-mpărății,
Cum că-n toată lumea nu poate fi alt
Ca el să ghicească așa de înalt.

Tot în acea vreme un alt impărat,
Care cu hotarul era-nvecinat,
Pierduse din pieptu-și la primblarea sa
O cavalarie și nu o găsea;
Căruia îndată cum i s-a vestit
Despre ghicitorul cel prea procopsit,
Trimise scrisoare c-un tatar aci,
Poftindu-l să vie și lui a-i ghici
Și pre împăratul rugînd a-l lăsa,
Arătînd pricina și paguba sa.

Ajungînd tatarul l-acest împărat
Și pe loc scrisoarea cum i-a-nfățișat,
Trimise îndată pe un slujitor
Și chemă să vie-naltul ghicitor,
Căruia îndată îi și porunci
Ca fără zăbavă să mearg-a ghici,
Și chiar curierul care a venit
Conductor să-i fie la călătorit.

Plecă ghicitorul cu acel tatar,
Dar prea trist cu totul și plin de amar,
Mirîndu-se-n sine cu ce meșteșug
Ș-acolo să-ntoarcă vreun vicleșug;
Nu contenea ziua, noaptea, a gîndi,
Ce să facă dacă să va dovedi

Că n-are știință și e un om prost
Și prin viclenie în cinste a fost;
Socotind acestea, se călătorea
Ș-își veștejea fața de inimă rea;
D-altă parte iarăși vedea pe tatar
Stînd și el pe gînduri și oftînd amar
Și i să părea că lui îi ajuta,
Cu dînsul dodată văzînd că ofta,
Și ca cînd pe dînsul tot îl tînguia,
Știindu-i sfîrșitul care o să-l ia.

Asfel împreună ei călătorind
Ș-în poarta cetății aproape viind,
Aci cu-ntîmplare dînd ei printr-un lac,
Să răsturnă-ntr-însul micul lor olac
Și să-nnomoliră atît de urît,
Încît să umplură mai pînă la gît;
Acum ce să facă? La o casă trag,
Și stînd se dezbracă d-anteriu, nadrag.
Pun pe o femeie, le spală pe loc,
Le-ntinde la soare toate într-un loc;
Le venea să rîză d-astfel de voiaj,
Dar de întristare nu avea coraj,
Să primbla prin curte cu ochii în jos
Și el și tatarul să uita mijos.

Astfel ghicitorul pe cînd se primbla
Privind că ceacșirul vîntul îl umfla,
Începu să zică: - Ei, ceacșir, ceacșir!
Te primbli tu acuma, te mîndrești în șir,
Dar te-oi vedea mîine cum te vei umfla
Și care răspunsuri le vei răsufla.
El zise acesta, dar bietul tatar,
Ce a fost anume Ceacșir chemat chiar,
Căzu la picioare-i, cu amar plîngînd
Și cu rugăciune către el zicînd:
- O, prea înțelepte jupîn ghicitor!
Aibi milă de mine, fii îndurător,
Nu aduce pîră pentru capul meu,
Că cavalaria am găsit-o eu,
Ș-avînd pietri scumpe mi-a dat a gîndi
S-o ascunz, că poate nu s-o dovedi;
Și văzînd c-acuma pe nume mi-ai zis,
M-ai trezit îndată tocma ca din vis,
Dîndu-mi a cunoaște că geab-o ascunz,
Cum că tu ghicind-o eu ce-o să răspunz?
Ci îți fă pomană, nu mă arăta,
Na cavalaria d-azi în mîna ta,
Și cînd te va pune ca să i-o ghicești,
Fă-te că o cauți cumva ș-o găsești.

Văzînd ghicitorul ce nici n-a gîndit,
Îi înflori fața și i s-a-nzîmbit,
Zicîndu-i: - Ceacșire, - către curier -
Eu știam pre bine chiar d-alaltăieri
Că cavalaria e în mîna ta,
Dar n-am vrut d-atuncea a mă arăta;
Cu toate aceste, bine ai făcut
De o spuseși singur și n-o ai tăcut;
Și îmi este milă, nu voi să te spui,
Ce-o să-mi folosească dacă te răpui?
Ci numai îmi spune, de vei ști cumva,
De are-mpăratul amor la ceva,
Însă dintre vite, precum cîini, pisici,
Sau niscaiva păsări, dar mari, nu prea mici.
- Da, - el îi răspunse - are un cățel
Și de drag ce-i este umblă tot cu el.
- Așadară - zise către curier -
Eu, mergînd, trei zile soroc o să-i cer,
Și pînă atuncea tu or în ce fel
Vei pune prin taină mîna pe cățel
Și cavalaria-n grab numaidecît
Cu ceva unsoare să i-o-ndeși pe gît;
Ș-apoi fii în pace, grije să nu ai,
Că n-ai pentru dînsa răspuns să mai dai.

Isprăvindu-și sfatul, luînd s-a-mbrăcat,
S-au pus în trăsură și iar au plecat,
Și unul și altul bucurați acum
Sfîrșiră-ntr-o clipă rămasul lor drum,
Și sosind dodată veseli la palat,
Mergînd la-mpăratul s-au înfățișat.
Împăratul, care era doritor
Să vază-n persoană p-acest ghicitor,
Cum îl văzu-ndată mult s-a bucurat
Ș-îl trimise-n pompă la un alt palat,
Să se odihnească cîtva timp aci
Ș-în urmă să-l cheme lucrul a-i ghici.

Iar tatarul care era îngrijat
Pînă să se vază de belea scăpat,
Păzind, găsi vreme pe cățel să-l ia
Prin salon în brațe spre a-l mîngîia,
Și cavalaria el numaidecît,
Gura-n grab căscîndu-i, i-o dete pe gît;
Dup-aceea-ndată să duse ca-n zbor
Și isprava-și spuse către ghicitor.

Sosind dară ceasul să fie chemat
Și adus cu cinste ghicitorul nalt,
Cum și toți miniștrii într-această zi
Viind s-adunase spre a-l auzi,
Ghicitorul nostru gura ș-a deschis
Și către-mpăratul în astfel a zis:
- Slăvite-mpărate, mulți ani să trăiești
Ș-în zile senine să îmbătrînești;
Iar pentru ghicirea ce sînt chemat eu,
Astfel să arată în zodiacul meu,
Cum că ai un cîine aici în palat
Și cavalaria de el s-a mîncat;
Care și acuma e-n stomahul său,
Și de dînsul poate să vă pară rău,
Că-n alt chip s-o scoateți din el nu puteți
Decît fără milă de vreți să-l tăieți.

Cît era-mpăratul mult de bucurat,
Pe atît de tare acum s-a-ntristat
Cînd auzi-ndată zicînd de cățel
Că cavalaria să află în el.
Ar fi dat în sumă ce i-ar fi cerut
Numai pe cățelul să nu-l fi pierdut,
Că era un cîine care mult făcea,
El știa ca omul orce îi zicea,
La săltări și jocuri pereche n-avea,
D-aceea-mpăratul prea mult îl iubea;
Să muncea de gînduri ce a hotărî,
A lăsa cățelul, or a-l omorî!
Sta la îndoială, nu să împăca,
Nu crede-așa lucru cîine a-l mînca;
Dar să-ntorcea iarăși cu un cuget alt,
Că de unde știe cum s-o fi-ntîmplat,
Și răspunzînd zise către ghicitor
C-un cuvînt stătornic și hotărîtor;
- Dar dacă în cîine nu o voi găsi,
Priimești cu moarte a te pedepsi?
- Capu-mi să se taie, - îi răspunse el -
De nu vei găsi-o acum în cățel.
Atunci împăratul chemă pe gelat
Și dete pe cîinele nevinovat
Să-l junghe îndată ca p-un mielușel,
Cum și despicîndu-l să caute-n el;
Care totodată porunca-mplinind
Și cavalaria într-însul găsind,
Să miră-mpăratul, rămîind uimit
Pentru ghicitorul cel prea procopsit,
Cum putu el astfel numa-ntr-un cuvînt
Să ghicească lucrul tocma ca un sfînt!
Pentru care foarte mult îi mulțămi
Și bogate daruri dîndu-i îl cinsti.

La plecarea-i însă din palat de sus,
Tatarul atuncea care l-a adus,
Parcă îi șoptise la ureche drac,
Și o vulpe vie băgînd într-un sac,
O puse la scară ș-în grab alergînd
Drept la împăratul, îi spuse zicînd:
- Îmi pare,-mpărate, c-acest ghicitor
Un prost o să fie și amăgitor,
Ci am pus o vulpe la scară-ntr-un sac,
Vrînd un haz să faceți, glumă să vă fac,
Și d-aveți plăcere, puteți întreba,
Să vedeți, ghicește ce este au ba?

Împăratul dară fiind îndemnat,
Ca spre o cercare l-a și întrebat,
Zicînd: - Filosoafe, vei putea ghici
Ca ce lucru este în ăst sac d-aci?
Iar el, clătind capul cel de tot prostesc,
Ș-a zis singur luiși proberbul obștesc:
„Ai umblat tu, vulpe, pe cît ai umblat,
Dar tocma acuma ți s-a înfundat!“
- Bravo! - împăratul zise către el -
Ai ghicit, așa e, mergi sănătoșel.

Deci dar ghicitorul la țara-i plecînd
Și daruri cu sine multe aducînd,
Cum sosi, îndată la palat s-a dus
Și la împăratul scrisoarea au dus,
În care scrisese cellalt împărat
Despre ghicitorul cîte s-au urmat,
Ș-îl lăuda foarte că e procopsit,
Cum ș-în ce chip toate frumos i-a ghicit.

D-aci ghicitorul la casa-i mergînd,
Spuse întîmplarea nevestii pe rînd,
Și șezînd cu dînsa la vorbă și sfat
Își deteră planul în chipul urmat,
Zicînd: - Întîmplarea ne-a făcut bogați,
Cu bani, cu avere și destui argați;
Acest noroc însă care l-am avut
Poate să mă surpe numa-ntr-un minut,
Ba și să-mi aducă peire de cap,
Să nu poci nici starea, nici viața să-mi scap;
Că cumva-mpăratul iar d-o porunci
Ca și pîn-acuma ceva a-i ghici
Și n-oi putea lucrul cumva a-l brodi,
Toat-a mea prostie să va dovedi;
Că acuma, uite, cu tremurături,
„Scăpai scurt de coadă, printre picături“;
„Că minciuna poate pînă la un loc,
Și ea ca și toate este cu soroc;
Întîi te ardică ca fulg din gunoi
Ș-în urmă te-aruncă ca glonțu-n noroi“;
Că n-re nici aripi pe sus a zbura,
N-are nici picioare pe jos a umbla,
Ci noi mai-nainte să ne pregătim
Și de rău viața să ne o scutim.

Chibzuind acestea, mut toate pe loc
Ș-în patru părți casii îi pun noaptea foc;
Apoi stînd la uliți strig, zbier și răcnesc
Că să ard cu totul și să săracesc;

Sare lumea-ndată, tulumbe alerg,
Toți, cu mic, cu mare, ca să stingă merg,
Vine ș-împăratul răul a vedea
Și la ghicitorul mîngîieri să dea;
El iar cum îl vede să făcu pe loc
Că voiește-n grabă să sară în foc.
Strigînd: - Vai de mine! sînt stins, sărăcit,
Că-mi arde în casă cartea de ghicit.
Puse împăratul oameni a-l opri
Ca nu-n desperearea-i în foc a sări,
Zicînd către dînsul: - Dar ce, nebun ești,
Vei pentru o carte să te prăpădești?
Iar el striga iarăși: - Dar cum să ghicesc,
Și în care case să mai locuiesc?
Împăratul zise: - N-ai ce să-mi ghicești,
Ș-îți fac alte case să te odihnești.

Astfel el cu planul care-l născoci
Scăpă și de grije de a mai ghici,
Și cîștigă iarăși dar împărătesc,
Palate și alte cîte-i trebuiesc.

Mulți săraci în lume cred în ghicitori,
Fără să-i cunoască că-s înșelători,
Fiindcă se-ntîmplă cu vreun cuvînt
Ceva să ghicească zicînd numa-n vînt;
Dar vor lua pildă din acest cîrpaci
Prin ce uneltire s-a vestit dibaci,
Și să nu mai puie-n ghicitori temei,
În bobi și cărți date de proaste femei.






Despre minciuni si flecarii - Despre minciuni si flecarii
Despre minciuni si flecarii - Povestea vorbii
Despre minciuni si flecarii - Un imparat mare catre rasarit


Aceasta pagina a fost accesata de 734 ori.