• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Despre nerozie - Povestea vorbii

Un nerod odinioară,
Cu mintea lui cea ușoară,
Se scoală, își ia măgarul,
Îi pune-n spate samarul,
S-aruncă-ndată pe dânsul,
Dă cu nuiaua într-însul
Și pleacă către pădure,
In mână cu o săcure,
Ceva lemne să doboare,
Din copaci crăngi uscăcioare.
Pădurea din întâmplare
Se află pe un deal mare
Și jos în poalele sale
Spumega un râu la vale;
Aici el dacă se duse,
A privi pe sus se puse
La toți copacii d-a rândul,
Pironindu-se cu gândul.
La toată învârtitura
Belea ochi și căsca gura,
Ca să vază crengi uscate
De proprietar iertate,
Fiind verzile oprite
C-obiceiuri legiuite.
Deci privind el spre o parte,
Văzu-n vale, nu departe,
Un copac gros la tulpină,
Uscat pan' la rădăcină,
Carele crăcile sale
Le pleca spre apă-n vale.
Aleargă-n grab, îl privește,
Se bucură și zâmbește
Că i-a ajutat norocul
Să-și încarce dobitocul.
Nu știa-n grab cum să saie,
Să se urce ca să taie;
Cum să urcă sus îndată,
Craca-ntâia fu jos dată
Pe loc p-a doua lovește
Ș-o doboară voinicește;
Apoi se urcă la altă,
După aceea la mai-naltă,
Taie, nici una nu lasă,
Vrând să le care acasă.
Când lăsă lemnul prăjină,
Se uită jos la tulpină,
Să vază grămada dată,
Cum stă la pământ culcată,
Și uitându-se, săracul,
S-a închinat ca de dracul,
Văzând că crăngile sale
Se duceau pe râu la vale:
Că toate în el căzuse
Și de apă au fost duse.
Acuma dar ce să facă?
Nu mai rămăsese cracă,
Trebuia acea tulpină
S-o taie din rădăcină;
Se dă jos și să gândește,
In tot chipul chibzuiește,
Ce fel să o nemerească,
Nu cumva iar să greșască;
Că vrea el cu vreo pază
Copacul spre deal să cază;
Căci și el căuta încă
Spre prăpastia adâncă.
Dar gândirea a fost scurtă,
Că nu pierdu vreme multă,
Ci până scobești un dinte,
Ce să facă-i veni-n minte.
Și luând funia-ndată
Cea de la samar legată,
Mai ia căpăstru, brâu scoate,
Leagă una d-alta toate,
Face o funie lungă
Mai departe să ajungă.
Apoi urcă dobitocul
Unde era mai sus locul,
Apucă funia-,nnoadă
De samaru-i despre coadă;
D-acolo-n copac se suie,
Vrând pe voaia-i să-l supuie,
Țapân de vârfu-i o leagă
Și face o faptă-ntreagă.
D-aci în grab se pogoară
Ca o pisică ușoară,
Apucă securea lată
Ș-începe să saie-ndată.
Taie, mii de ori lovește,
Stă puțin, se odihnește.
Și iar ia securea-n grabă,
Ca un ager l-a sa treabă.
Taie până nu mai poate,
Așchii peste așchii scoate;
Când s-apropie să cază,
Aștepta spre deal să-l vază
Dar, unde? copaciul mare
Nu vrea să-i dea ascultare,
Ci începând să trosnească
Și spre vale să pornească
Rădică în zbor măgarul,
Cum era cu tot samarul,
Și în vederile sale
Îl aruncă peste vale.
Iar el, privind la-nălțime
Măgaru-n zbor cu iuțime,
Căzu îndată pe vine
Și începu să se-nchine,
Zicând: - Ce minune mare,
Din cele în lume rare!
De ce muri bietul taica
Și nu trăi draga maica,
Să vază măgar cum zboară
Ca o pasăre ușoară?
Ieri de muream, Doamne bune,
Nu vedeam astă minune!




Despre nerozie - Despre nerozie
Despre nerozie - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 677 ori.