Autori > Anton Pann
Despre neunire si neintelegere - Povestea cantecului
O, răbdare sfântă, baz mântuitor,
Liman de scăpare tu ești tuturor!
Din copilărie tu mă-mbrățișași,
La toată nevoia lupta-ți protejași.
D-orce-mprejurare tu mă izbăviși
Ș-orice veninare tu mi-o îndulciși.
Multele-mi necazuri a ți le descri,
îți sunt cunoscute, nu mă părăsi.
Tu și la-nsurarea-mi cu mine veniși
Și multele valuri mi le stăviliși.
Râuri de necazuri, ce vrea m-a-neca,
Le puseși hotare a nu mă călca!
Furtuni când bătură, mă adăpostiși,
Vrăjmași se sculară și îi risipiși;
M-ai trimis cu gându-n veacul bătrânesc,
Ca să-l iau de pildă, să mă răcoresc;
Mi-ai pus de icoană pre câți te-au urmat,
Câți te-mbrățișară și au triumfat;
Scorpii, șerpi, balauri ei au biruit,
Tu le-ai dat putere, și s-au izbăvit.
Răbdare! răbdare! zid sprijinitor!
îmi cunoști consoarta, vezi că îmi dă chin,
Vino și mă scapă de cumplit suspin,
Nu-mi zugrăvi plată, desfătări cerești,
Nu poci să mai sufer zile tiranești.
Pentru ne'nțelegeri amărât trăiesc,
Ah! viața-mi scurtă rău o cheltuiesc!
Vezi dacă să poate stavilă să pui,
Să-mi rădici nevoia, că-ndreptare nu-i.
Soarta-mi împilează viața la pământ,
N-am trai, n-am odihnă, n-am nici crezământ.
O, răbdare sfântă! dă-mi a imita
Ș-a lua de pildă chiar numirea ta.
Solomoane drepte, tu pilda ne-ai scris,
Tu cu-nțelepciunea ai cântat ș-ai zis:
Leii și balaurii tot se îmblânzesc
Iau de-nvățătură, se domesticesc,
Iar a relii boală n-are nici un leac,
N-are îmblânzire, ea e crudă-n veac,
Ca vierme ce roade pomi verzi și copaci,
Ca rugina fierul, și n-ai ce să-i faci;
De consoartă bună câți sunt norociți,
Le sunt cununi scumpe, viez liniștiți.
Erouă răbdare! dă-mi un bun răspuns,
Nu-mi curma viața, vezi cum am ajuns!
Nu mai am putere, viața nu-mi răpi
Și petec de petec nu mi-o tot cârpi.
Știe Cel puternic cât d-amărât sânt,
Care soarte-mparte la toți pre pământ.
Știe ce consoartă e pre capul meu,
Care îmi răspunde ca un dumnezeu.
Prin răbdare, zice, vă veți mântui
Despre câte rele vă veți bântui.
Vino, dar, răbdare, vino nu-nceta,
Vino, că prin tine voi înainta.
Trista mea viață tu o sprijinești,
De orice ispite tu mă mântuiești,
Tu mi-ai fost și școală, tu învățător,
Te-am avut în patimi ca un protector.
Ale tale sfaturi mi-au fost de folos,
Mi-ai dat mângâiere-n timpul dureros,
Tu pe câți te-ascultă așa-i îmbunezi,
Le dai cerești daruri ș-îi încununezi
Nu-n flori împletite ce se veștejesc
Și putrezitoare, lucru pământesc,
Ci de raze sfinte luminând mereu,
Drept răsplată bună de la Dumnezeu.
O maică răbdare! nu mă părăsi,
Tu îmi ești sperarea sprijin a-mi găsi.
Sunt pierit atuncea când mă vei lăsa
Fii-îmi mie razim și nu-mi va păsa.
Voi să mor cu tine, să mă-ncununez,
Cu tine-n braț viața-mi voi să o-ncetez.
Așa e omul,
El de boală pătimește
Și p-alți de leac sfătuiește.
Însă
Găina-ntr-un loc cotcorogește
Ș-într-alt loc oul se găsește.
Și
El într-un fel o ursea
Ș-altfel ieși la văpsea.
Căci
Urșii c-ursul ursăresc
In danturi nu se lovesc.
Vorba e că
Joci cu tichia chelului,
Ajungi și tu-n felul lui.
Adică:
Cu cel ales, ales vei fi, și cu cel îndărătnic te vei îndărătnici.
(Psalm. David)
Despre neunire si neintelegere - Despre neunire si neintelegere
Despre neunire si neintelegere - Povestea cantecului
Aceasta pagina a fost accesata de 636 ori.