Autori > Cincinat Pavelescu


Raspuns



La ce e bună poezia?
Dar glasul tainic de păduri,
Un val, o stea, melancolia
Și vraja misticii naturi?

De ce răsare trandafirul
Și doarme nufărul pe lac?
Și iarba ce-și apleacă firul
Și cântecul de pitpalac?

Măiastra florilor culoare,
Visarea apelor ce curg,
Un colț de pace și răcoare,
Un răsărit sau un amurg?

Apururi binecuvântate
În vecii-vecilor să fiți,
Comori ce parc-ați fost create
La nici un rost să nu slujiți.

Frumosul ce se depărtează
Cu cât mai dornic îl cătăm
Tot ce e flacără și rază
Suntem ursiți să adorăm.

Să preamărim tot ce înalță
Și poate mintea să frământe,
Ce face inima să bată,
Ce face sufletul să cânte!




Raspuns


Aceasta pagina a fost accesata de 603 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio