• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

A patra elegie

Pe drumul vechi pe care se lasa toamna: fumul
Satucului din vale urcand la dreapta, fumul
La stanga mea pe ceruri al unui stol, departe.
Si eu aici, in golul vietii. Singur intre
Pamantul ce ramane si zilele ce zboara
In anotimpul tainic. Cu greul meu, cu pasul
Ce suna surd de parca ma urmareste pulsul
Stravechiului meu sange fosnind a vesnicie,
Gonindu-ma din astazi spre nicaieri. Cu gandul
Cules de mult, cum este cules tot campu-n toamna
Tarzie unde starui. Aud prin ceata serii,
Din sat, latratul jalnic al cainelui in lanturi,
Din cer, tot mai in zare, sfasietorul tipat
Al pasarii pornite spre pribegie. Unde
Sa merg de-acum? Pe cine sa mai astept? In iarna
La staul se intoarce asin si bou s-astepte
Pre Domnu-n scutec. Singur pe pragul indoielii,
Pe pragul vesniciei si-al vremilor mai singur,
M-opresc sa-mi aflu calea adevarata: fumul
Satucului din vale pierind la dreapta, fumul
Topindu-se la stanga cu stolul meu in zare.
Si eu aici. Dar umbra se-ntinde, ziua scade.






A patra elegie


Aceasta pagina a fost accesata de 624 ori.