Autori > Ion Pillat
Cu armonie simpla de linii si lumina
VII.
Cu armonie simpla de linii si lumina
Trezindu-ne comoara gandirilor adanci,
In tragica splendoare prin dezolate stanci,
Se profileaza templul tau vechi pe o colina.
Dar veac de veac frontonul il crapa; se inclina
Coloana alba-n vremea ce-o surpa stand pe branci;
Si-n tara pustiita de barbari: turci si franci,
Printre pietrele de-acanta dau tufe de sulfina.
Cand vremile si omul, Minerva mea, te lasa,
Cand slava ta n-o tine granitul cel mai dur,
Din paisprezece versuri ti-o fauri o casa.
Dar da-mi, Zeita, harul si legile-ntelepte.
Sonetul meu sa suie in venicul azur
O vraja de pilastri si de proportii drepte.
Cu armonie simpla de linii si lumina
Aceasta pagina a fost accesata de 612 ori.