Autori > Ion Pillat
El insusi
L-am fost vazut pe zidul unui "palazzo"-n Sienna
Necunoscutul mester de care nu se stie
Nici numele nici viata, ci numai ca traise
In veacul lui Cellini si indragit de sine,
O singura icoana, pe-a lui, o iconise.
Privindu-se artistul, zarind a sa faptura,
Recunoscand in ochii-i pe langa dansul altul.
Purtat mereu in suflet - si nu credea ca-l poarta -
De groaza lui el singur se otravi, se spune.
O fata imbracata, cu plete lungi, o fata
De Christ pagan si tanar rasare-n umbra panzii.
Nevinovat un zambet pe buza cruda trece;
Alene mana alba se joaca cu pumnalul
Ce scanteiaza printre scantei de pietre scumpe.
In purpura sta bustul ascuns de faldul mantii.
Dar schimbatori sint ocii, cu ape-adanci si limpezi
Se-aprind ca si amurgu-n lagune la Ravenna
Si daca stai privindu-i, turburator deodata
La tine parca altul se uita, altul care
Dintr-un noian de patimi se-nalta, se incheaga...
Si iar cu ochi de inger zambeste bland copilul.
Plutea o seara dulce de vara pe Sienna...
Iar eu gandind la omul acel necunoscut
M-am dus visand pe drumuri o-ntreaga tragedie,
Pe cand pe zarea sfanta: pe cerul unui Lippi,
De sange rosii norii se framantau in vant.
El insusi
Aceasta pagina a fost accesata de 573 ori.