Autori > Ion Pillat
Femeia pe pajiste
Cum goala te-ai oprit pe pragul de cer, de iarba si lumina,
Visez, ori ti-ai scimbat aievea involtul trup intr-o tulpina?
Ca ramuri brate impacate intinzi uitand de dor, de ura,
Si parul tau in vant ramane purtat in chip de frunzatura,
Infasurata-n tineretea copacilor din primavara,
In tine - ca sub muschi izvorul - se urca seva si coboara.
Si cum te odihnesti plapanda pe-un plai cu plante fara numar,
O, lasa, rogu-te, visarea sa se aplece pe-al tau umar.
Ingaduie un gand iernatic, zburand cu aripi obosite,
In falfait de dor sa cada pe tine, pe nebanuite.
Desi frunzisul supt de soare, in ploaie vesteda revine,
O, sanatatea de-a infige in huma neagra radacine!
Femeia pe pajiste
Aceasta pagina a fost accesata de 601 ori.