Autori > Ion Pillat
Fresca din Orvietto
Lumina ca si umbra de viata-i nascatoare.
Pe orizonturi limpezi luceafarul vegheaza,
Dar el straluce numai cand noaptea il atinge...
Pe zidul manastirii cuprins de intuneric
Necunoscuta fresca uitata-i pe vecie,
Dar in amurguri numai sub mangaieri de raze
Invie plamadita de-o nevazuta mana,
Se smulge pentr-o clipa trecutului ce moare.
Si minunati zariram icoana minunata,
De-un visator visata ce-n vremea lui fusese
Poet in zugravire si zugrav in sonete,
Condotier in viata, in dragoste, in ura.
Pagana-i fuse arta precum i-a fost simtirea -
Renasterea intr-insul isi oglindise gandul,
Iar el in fresca vie si-a-ntruchipat iubirea.
Trec patru chipuri sterse in lunga teorie.
In noapte-si scalda trupul intaia. Ar vrea parca
De-a pururi sa-i ascunda rusinea sau pacatul?
Stau ochii verzi ca marea si nepatrunsi. Un deget
La gura duce tainic - chemare sau tacere?
Surasul indoielnic te lasa-n intrebare.
Ea poarta ca baietii in plete scurte parul
Aprins ca focul. Are o buza sangerata.
Turburatorul farmec al vrajii androgine...
Si simti ca-a ei iubire e doar perversitate,
Perversitate scumpa mai rara ca iubirea.
In ceata lin isi pierde, a doua, parul de-aur;
Si ochii ei albastri, ca faptul inserarii
Lucesc ca doi luceferi si iti aduc in suflet,
Sclipind o bucurie fierbinte de scanteie...
Molateca, mladioasa, fecioara sau iubita?
Nu stim, dar e femeia din toate mai femeie
Si farmecul, ce s-ascunde sub valul ce-o tradeaza
Il intelegi si totusi ramane ne-ntelesul...
Si simti ca- a ei iubire e dragoste pagana,
E dragoste ce arde mai tare ca iubirea.
A treia e Madona de Rafael visata
Cu doi ochi mari si negri, plapanzi, sfiosi si limpezi,
Privesc mirati prin pleoape ce bat incet din gene
Parc-ar voi sa zboare cu ele mai departe....
Privesc si invioreaza cu raza lor vazduhul
Albastrul, si-l brazdeaza cu dunga aurie.
Ce fericire blanda, aproape intristata
De-un lung trecut ce-n inimi nu mai putea sa moara!
Si poate e o sora cu ingrijiri de mama,
Ori poate e o mama cu zambete de sora,
Si simti ca a ei iubire e numai amintire,
O amintire vie mai dulce ca iubirea.
Lumina, e-n lumina ... a parasit pamantul
Si doua lungi aripe o invelesc ... Ce albe-s!
Din ele vezi doar fruntea si parul de lumina
Si ochii fara vina tintiti inspre Pleiade.
Adanc ei sorb intr-insii nemarginiri stelare
O! nu mai e femeia, caci ea nu urca astfel,
Si ingerul nu este, caci el e nefiinta.
E ingerul-femeie, tovarasul de zboruri
Aceluia ce-ascunde in suflet o aripa!
Si simti ca-a ei iubire e doar credinta sfanta,
Credinta ce se-nalta mai sus decat iubirea.
Din umbra spre lumina prin mrejile penumbrii
Trec patru chipuri sterse tinandu-se de mana
In valuri fluturate pe trupuri de femeie.
Deoparte prins de zale, si-n manta purpurie,
Sta razemat de spada, cu capul gol, un tanar.
Doar fata ii rasare: trufasa, cruda, rece...
De veacuri le priveste cu-aceeasi nepasare
Aproape dureroasa de nu ar fi semeata.
Cred multi ca e artistul el insusi acel tanar.
Ca palidele umbre ar fi trait pe timpuri...
Cred multi ... dar cine stie de-i fapta sau poveste!
Fresca din Orvietto
Aceasta pagina a fost accesata de 657 ori.