Autori > Ion Pillat
Furnica
In linistea de aur a serii, omul ara...
Si plugul greu si boii si el, par jucarii
De lemn pe sahul negru si verde din campii:
Deasupra lor domneste un cer de primavara.
In brazda rasturnata, din care germinara
Atatea azimi albe - dar pentru alti copii,
Adanc infige fierul, si-n ganduri cenusii
Se-opreste, frant in doua de truda seculara.
Dar n-a vazut alaturi, tovarasa mai mica,
Pe-o iarba, cum isi duce necazul o furnica,
Precum nici ea intr-ansul n-a banuit un zeu.
Si-acum cand noaptea sterge furnica, om si zare,
Nici unul nu presimte in cer pe Dumnezeu
Ce ara, orb ca dansii, intinsa instelare.
Furnica
Aceasta pagina a fost accesata de 667 ori.