Autori > Ion Pillat


La iaz



Langa iaz se-opreste boul
Razletit de la cireada -
Mangaie cu botul fata
Norilor tiviti cu sange.

Luciul iazului se-aprinde.
Stol de grauri, salt de mrene,
Scanteieri de libelula,
Joaca-n trestii si pe ape.

O caruta tine drumul
Peste deal si-o ia la vale.
Chiota prelung flacaul,
Cailor speriati dand bici.
*
Oile se misca negre,
Vin pe miristea de aur.
Suna fluier - si tacerea
Campului sporeste iarasi.

De pe Prut din lunca suie
Seara sura si se culca
Pe-o capita; o-nveleste
Noaptea cu plocat de umbre.

Floarea-soarelui mirata
Nalta fruntea. Unde-i starcul?
Chipul i-a ramas pe apa
Oglindit intr-un picior.
*
Camp pustiu si vanat. Cerul
Isi deschide geana larga;
Tot mai straveziu e ochiul
Lui cel verde plin de stele.

Colo-n stuf un zbor de rate.
Cade falfaind din aripi.
Lung fosneste papurisul,
Se cutremura de spaima.

Jos la iaz domol coboara
Chemand cainele la dansul.
Purtand pusca grea pe umar,
Cu pas rar, un vanator.
*
Pe sub salcii sta la panda.
Tot masoara si masoara
Tava iazului suflata
In argintul de poveste.

Bubuie cu fulger pusca.
Prabusiri de pene, plescat...
Negru zugravit pe ceruri
Cardul isi desira zborul.

Pe cand sus, in zare, singur
Un erete da tarcoale
Peste tarini innoptate
Si se pierde-n roate mari.





La iaz


Aceasta pagina a fost accesata de 638 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio