Autori > Ion Pillat
Nazuinti
-Delrio, ne e sete de-o amagire noua!
Arata-mi iarasi fresca atat de scumpa noua.
Un Sforza a pastrat-o sau poate un Medicis
Si nu s-a spus povestea, viata nu s-a scris
A mesterului tainic din insuli Boromee,
Ce-si iconi icoana si nu voi s-o dee
Nici lui Cesare Borgia s-o puna in Sixtina...
Ne-am coborat dorinta pe trepte in gradina,
Macesul sta in floare pe zidul daramat.
Prin ramuri aplecate, si noi ne-am aplecat,
Vapaia inserarii pe umbra ei sa vie.
Sa iasa fresca toata deodata-n fata, vie,
Caci praf ne va fi chipul, dar ea etern ramane.
- Pe care tarm, Delrio, ne vom opri noi mane?
Nisipul vremii sterge o urma si-alta urma...
Dar firul prea subtire al gandului se curma.
Ne vin de pe Maggiore cu noaptea, in surdina,
Cantarile scandate de ritmul vaslei grele.
Si noi, privind prin ramuri mai dese ca zabrele,
Ca robi cersim zadarnic o raza de lumina.
- Delrio, ne e sete de-o amagire noua.
*
-Spre Nord, Delrio, astazi sa ne carmim visarea...
In purpura-nserarii isi moaie nemiscarea,
Incremenit de-a pururi, polarul ocean.
Azi albastrosii, repezi, ce-n fiecare an
Revin la cuib, tipara deasupra casei noaste
Readucand vrajirea zapezilor albastre
In noptile pierdute calatorind pe drum.
Delrio, ne vom duce lasand in vatra scrum.
Trecutul sa se stinga din inima ca focul -
Un alt trecut sa vina pribeag sa-i tie locul,
Cand azi dorim Fecioara stapana pe ninsoare.
Traieste-n cea mai alba din tarile polare
Si neaua e murdara pe langa trupul ei;
Luceferi poarta-n suflet si-n limpezi ochi, scantei;
Ii fltuura naframa si par balai in vant.
Fecioara si zapada, la margini de pamant,
Stau singure, Delrio...
Iar norii dupa nori,
In taina nemiscarii plapanzi si miscatori
Se duc pe ceruri clare ca golful la Corint,
Vrajind prin inserare mari pasari de argint.
Iar cand ii bate luna si goana le-o strabatem
Se nasc din intuneric in licariri ciudate
Sfioasele Licorne in jurul Ei gramada,
Cu cornul lor de fildes si coama de zapada,
Din mari crepusculare cu ape de smarald...
*
Doresc fiorduri negre prin zidul alb de stanca,
Lumina nu patrunda penumbra lor adanca,
Iar sus, pe povarnisuri, ghetarii sa coboare.
N-auzi izbiri de valuri nici murmur de izvoare,
Au amortit sub gheata cascadele zglobii.
Pe plaiuri troienite si cline stravezii
Doar umbra lui isi plimba un vultur dus de vant...
Pe tarm o manastire, locas stravechi si sfant
Cu turle mari de carpen boltite de ninsoare
Ca un Kremlin fantastic se oglindeste-n mare
Acei ce-n ea se roaga nu rad si nu mai plang
Ci-n fiecare seara cand clopotele frang
Chemarea lor pe ape, ei ies privind gramada
Cum pier incet prin noapte corabii de zapada...
Doresc o oaza moarta uitata in pustiu,
Si numele ei dulce ca rodia, nu-l stiu.
De mult au napadit-o nisipurile rosii.
S-au stins frunzis si ape, dar straniu chiparosii
Cu stalpii lor de taina, ei singuri, au ramas.
Si de apune luna de sange pe Hedjas,
Calatorind hagiii, cu caravana-n zare,
Se-ntreaba plini de grija ce Meca noua-apare
Si vad, cum se inchina cu palma la pamant
Tacute minarete in leganari de vant.
*
- Ce stranie voluptate gasim in suferinti,
Delrio! Unde-i vraja intailor dorinti
Si farmecul ce zace in cea dintai durere!
Pe-atunci ca si copiii plangeam de un miserere,
Azi sangeram iubirea ca sa putem iubi.
Prietene Delrio, ce buddha, ce rabbi
Veni-va sa-mi intinda al amagirii zbor?
Nebun, mi-as da viata sa capat un fior;
Mi-as omori toti zeii netrebnici ca pe-o turma
De-as sti ca-n ei as crede o clipa doar, pe urma.
*
Antares, Altair, Arctur, Aldebaran
Ca focuri de matase pe-un firament persan
Si prin desprinse ramuri in scaparari de cremeni
Cu razele unite lucind cerestii gemeni...
In nepasarea oarba a negrului repaos,
Voi, singura nadejde si singurul adaos
Pe care Creatorul l-a scris cu slove de-aur
Sa stie toti poetii c-a fost pe vremi un faur!
-Delrio, ne vom face talmacitori de zodii,
Destul ne amagira gradinile cu rodii,
Dorintele zarite prin gene de femei,
Visarile lipsite de-al visului temei,
Iubirile secrete de-la dragostei indemn...
Delrio, pe podete de piatra si de lemn,
Prin pasuri troienite, sa mergem catre astre.
Sa intocmim in stanca pe culmile sihastre,
Nedumeriti calugari, o pustnicire sfanta,
Acolo unde apa sub gheata nu mai canta
Si nu mai simti povara humestilor dorinti...
Dar ni s-a stins puterea de-a crede in credinti.
Delrio, pentru suflet nu-i nici o manastire!
Prea slabi sa-ntindem ruga, prea tari pentru iubire,
Desertaciunii noastre nu-i vad decat un scop:
Sa masure vecia c-un rece telescop.
Nazuinti
Aceasta pagina a fost accesata de 629 ori.