• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Norul

Tot cerul in amurg isi limpezise
Albastrul ud, acuma mai adanc.
Se linistise vantul. Era pace
Pe tarmul dintre ape si campii.
Iar ploaia cu o mie de fuioare
Fosnindu-si fuga peste lanuri verzi
Lasase doar sa tremure departe
Tesut dintr-o urzeala de lumina
Un curcubeu tarziu care sfarsea.
Pe drumul stramt ce duce pe nisipuri
Taceam mergand spre casa cu copiii,
Si ne-am oprit mirati cum nu se poate,
Caci zborul lui puternic il purta
Pe mare si cu aripi tivite
De soare ros, venea vaslind vazduhul.
"Un nor" am spus " e doar un nor". Dar sigur
Nu sint nici azi, caci vantul era mort.
Zbura greoi si parca da din aripi
Rotindu-se domol inc ercuri rare,
Si i-am vazut atunci sub piept o rana
Prin care raze rosii se scurgeau
Prelinse-ncet ca picaturi de sange.
Deodata se opri stingher si mare,
Atat de singur ca parea un zeu.
Apoi lasandu-si gatul alb pe spate,
Cu capul moale aplecat in moarte,
Aluneca involburat pe mare.
Si spuma marii se facu cu purpur
Cand aripa lui franta o atinse,
Si valul se facu de aur vanat
Stralucitorul trup cand se topi.
Iar noi incremeniti priveam apusul,
Albastrul sfant al cerului adanc.
Se linistise totul. Era pace.
Din pleoapa zarii luneca pe ape
O lacrima d-argint, intaia stea.






Norul


Aceasta pagina a fost accesata de 639 ori.