Autori > Ion Pillat
Odihna tatii
Bunicul meu aicea se odihnea odată.
Pe banca de lemn rustic aşază-te şi tu,
Fetiţă mea, pe locul în care-n vremi statu
Şi mama - o fetiţă că ţine - cu-al ei tată.
Priveşte dealul unde trăirăm în trecut,
Şi capul drag pe bratu-mi proptit, aşa, ţi-l lasă.
Încape toată via şi vechea noastră casă
În sufletul tău tânăr din alte vremi făcut.
Departe pe zăvoaie un tren îşi pierde fumul
Că o năframă care se schimbă-n porumbei
Nu fumul, viaţă piere - şi paşii mei mai grei,
Ecou de-acum, urmează pe-ai tăi uşori pe drumul
Pe care şi bunicul cu mama-mea venea.
N-auzi cum sună paşii lor de odinioară?
Pe sub castanul mare, în seară ce coboară,
Să-i aşteptăm să vie cu noi, fetiţă mea.
Odihna tatii
Aceasta pagina a fost accesata de 1281 ori.