Autori > Ion Pillat
Parcul Golestilor
Am aşteptat amurgul că zările să fie
Altare largi suflate în aur preacurat,
Iar sălciile, care pe drum au tremurat,
Înspre Goleşti să-nsire albastră lor stafie.
Am stat bătând la poartă prelung - şi s-a deschis;
Şi iată casă-n iederi şi parcul în paragini,
Şi iată-mă că unul ce-ar răsfoi imagini
Dintr-o călătorie pe jumătate vis.
Aleile - e toamna - duc toate către moarte.
Răzoarele se-neacă în bozii şi-n urzici
Şi, inima-ncarcata de amintiri, îmi zici:
Va trebui odată Florica ta să poarte
În ea pustietatea de care mai boleşti
Dar m-am oprit cu mâna sfios la pălărie,
Căci m-ajungeau, lungite de-amurg pe bălărie,
Mari, umbrele-nfratite a fraţilor Goleşti.
Parcul Golestilor
Aceasta pagina a fost accesata de 585 ori.