Autori > Ion Pillat
Plopul
Nascut din tarina spre cer se-avânta
Ca un izvor de ramuri si de foi...
Si doru-l mâna, norilor, spre voi,
Dar lutul radacina-i înmormânta.
Vioara e – si-n vântul serii cânta.
Ce suflet plânge în bustean greoi?
Ce gând de aur piere prin noroi,
Cazându-i frunza, aripa lui frânta?
Când va suna a Mortii grea secure,
Atunci doar, din lemnul de padure,
Din flacari fumul alb o sa învie
Plutind senin pe-al cerurilor larg...
Sunt, Doamne, plopul cel legat de glie
Întins spre infinit ca un catarg.
Plopul
Aceasta pagina a fost accesata de 638 ori.