• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Spovedanie

Anno Domini 15...


De ce ma spovedesc? O, spune-mi, Sfinte!
Tu ce citesti in suflete, Parinte,
Ce nu stiu eu, tu poate stii mai bine.
Strain pricepi durerile straine
Si mila dai ca painea tuturora.
Mai falnic nue n-a urcat pe prora
Corabii botezate "Bucentaur"
Cand doge, aruncand inel de aur,
Cu apele imi infrateam domnia!
Stapan pe spada-mi si stapan pe mana-mi,
Venetia toata cunostea stapana-mi
Stapana dogelui Delrio: Mia.
Frumoasa? nu, mai mult decat frumoasa!
Zadarnic noaptea pe canaluri marea
Sunand din valuri azvarlea chemarea,
Eu n-ascultam ursita mea mireasa,
Caci Mia izvorata-n raza lunii
Purta in ochi tot farmecul lagunii
Frumoasa? nu, mai mult decat frumoasa!
La glasul ei imi regaseam mandria.
Mi-era pe-atunci mandria fara pata.
- Atunci pe vremuri, astazi "altadata" -
Azi in genunchi imi pocaiesc trufia
In fata unei gratii. Drept credinta
Te-am pus, si dupa tine o vecie.
O masca esti sau poate o fiinta
Ce-a suferit si dansa? Cine stie!
Dar nu raspunzi! - deci iata a mea poveste:
Iubeam pe Mia, o iubeam cu ura.
Cand altii o priveau simteam c-o fura,
Si ma durea sa stiu ca Mia este
Un trup char altul decat trupul meu...
Si nopti intregi voit-am sa fiu zeu
Spre a putea trai urmandu-i gandul
Acelasi dor, acelasi vis de-a randul
Cu Mia - sa fiu unul fiind doi.


Era tacuta si graia arare
Si cum urma cu ochii dusi in zare
Corabiile pornite de la noi,
Ma intrebam: Iubeste, dar pe cine?
Pe Pietro, pe Luigi ori pe mine?
- O noapte Luigino, alta Pietro
Gasiti au fost cu un pumnal in spate.
Dar ea privea corabii departate
Cu panze rosii ce piereau prin zare...
Si-n ochii ei nu se zarea mirare.


Frumoasa? nu, mai mult decat frumoasa!
O seraa arunca - se-opri sa cada -
Unui nebun de dor si serenada
Un trandafir - si fu ucis baiatul.
- Iubeam pe Mia dureros de tare -
Dar ochiul ei privea, neturburatul,
Adanc si dulce, chiar in seara ceea,
Amurgul nepatruns ca si femeia.


Ma intrebam: - Iubeste, dar pe cine?


O toamna sau o vara, nu stiu bine,
Un florentin cu nume Lorenado
Ochind-o, ea rosi batand din gene
Si se pleca din gondola, alene
- O toamna sau o vara la Murano -
Cu ochii urmarind corabia lui...

Iubeam nebun pe Mia - ce sa spui!
I-am dat cu mana mea sa bea otrava,
Otrava slaba ce omoara-ncet
Intr-un pahar cu mandru vin de Cipru
Intins de mine.

Se simtea bolnava,
Iar eu ca Borgia ma simteam poet.
Lin am pornit cu gondola spre mare
Si cand amurgul intre cer si zare
Facu din luciul apei lac de-argint,
Lumini ardeau pe cheiul "dei Schiavoni"
Si luna rasarind pe Campanil
Zarit-am fata blanda de copil
Cu ochii mari si negri ai Madonii.
Sedea tacuta si deodata somnul.
Prevestitorul mortii, o atinse,
Si adormi cu bratele ei prinse
De gatul meu. - Parinte, spune-mi, mint
In visuri chiar femeile iubite? -
Cum odihnea plapanda si cuminte,
Ea aplecat cercam sa-i sparg mandria,
O clipa doar sa stiu ce-ascunde Mia,
Ce dragoste? ce ura? ... si sa moara.
Si cum o cercetam ca pe-o comoara,
Sopti, prin visul ei zambind: Delrio.


Delrio! a grait, Delrio! ... nume
Mai dulce nu e-n cer, cum nu-i pe lume.
Delrio! a soptit, pricepi Parinte?
Pe mine ma iubea, pe mine! Intelegi?
Viata ei eram si visul ei si tot!
Eu, eu ... si am ucis.


Dar poate minte
Chiar visul nevisat de noi, Prea sfinte?
Ce nu stiu eu, tu poate stii mai bine.
Tu crezi in Dumnezeu! Sa cred in tine?






Spovedanie


Aceasta pagina a fost accesata de 665 ori.