Autori > Ion Pillat
Strainul
Pe banca, sub castanul din vie, te aseaza,
Straine, ce venit-ai privelistea s-o vezi -
Florica e acolo, cu casa, parc, livezi,
Si peste drumul mare: zavoiul. Insereaza.
Campia e albastra si-n zare norii ard.
Sclipeste Raul Doamnei inspre apus, o clipa...
Un taur muge; putul cu lant si roata tipa;
Si vrr!... un zbor de vrabii zbucneste dintr-un gard...
Te-apleci mirat, straine, pe-amurg ca pe o rama
Ce-ar straluci din umbra muzeului pustiu,
Si crezi, pornind aiurea, ranit de-un dor tarziu,
Ca ai Florica... Dar n-ai zarit, ia seama,
Pe-albastra departare a luncii de demult,
Trecutul meu, ce arde sclipind in Raul Doamnei -
N-ai auzit, deodata rupand tacerea toamnei,
Vrr!... timpu-n zbor, pe care cutremurat l-ascult.
Strainul
Aceasta pagina a fost accesata de 1044 ori.