Autori > Ion Pillat
Tarm pierdut
Mai suflă-n scoici prelung tritonii mării,
Sirenă îşi mai stoarce păr de alge,
Zei goi şi mai frumoşi ca muritorii
Adastă încă pe un ţărm cu soare.
Dionisos tot mai culege viţă, tainic
Mai duce Pan o trestie la gură
Şi tot mai cade binecuvântarea
Lor grea de rod pe floare şi pe turmă.
Ce a legat o dată pururi leagă -
Şi cântecul ce l-au pornit pe aripi
De vânturi nu-l opreşte nici o vrajă
Stau munţi cu chiparoşi pe cer, pe mare.
Păstorii de milenii zic din fluier.
Fecioare la fântână tot aşteaptă,
De mii de ani, urciorul să se umple.
De mii de ani pescarii mai ridică
Pe luntre pânza lor triunghiulară
Şi valul vechi nu cade niciodată,
Dar alb de spume murmură într-una.
Nechează caii soarelui pe mare:
Întinereşte lumea şi lumină -
Şi limpezită linişte se lasă,
Când ei tăcuţi se pierd sub cerul zării
În umbre potcovite cu lumină.
Şi pretutindeni fumul se ridică
Crescând în tremur paşnic de tulpine
Din ruguri pentru jertfă hotărâtă.
Dar trei flăcăi ţinându-se de mână,
Pe când deoparte unul cânta-n frunză,
În armonia zilei şi a umbrei,
Pios ritmează pasul fericirii,
Şi altul dintr-un laur rupând ramuri,
Stă singur şi senin se încunună,
Privind cu ochi eterni la cer, la mare,
La jocul fără seamăn al luminii
Pe dimineaţa nenceputa-a lumii.
Şi zei cuminţi păzesc la stăvilare
Ca vremea potolită să rămână,
Cu val curat purtând pământ şi ceruri;
Veghează zei puternici să nu scape
Fugară şi nebună să nu-nfrângă
Eterne legi, surpând în haos totul.
Tarm pierdut
Aceasta pagina a fost accesata de 647 ori.