Autori > Ion Pillat
Toaca
Pe curtea mănăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră: un molid
Şi-a-ncremenit în luna plină ramul.
Biserica de bârne s-a-nchinat
La steaua cea dintâi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munţi se roagă alb în strană.
Ce-i om s-a stins - ce-i sunet a murit
Trăieşte numai schitul şi copacul.
Tăcerea cerului a ţintuit
Cu stele grele de oţel copacul
Dar clar o picătură a căzut,
Spărgând oglinda timpului în două -
Şi-ascult în piept şi-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.
E toaca ta! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.
Toaca
Aceasta pagina a fost accesata de 584 ori.