• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Visari budiste

I.

Nu e intaia oara cand ne-nchinam iubirii
Si sub umbrar de ramuri ne spunem orbul dor.
De-o seara ne cunoastem, dar farmecele firii
De mult in noi sadira navalnicul fior...
Ne prinde vesnic Zeul in plasa amagirii.

Ne cautam dorinta pe drumul catre moarte:
In valul verde-al marii, invaluiti de foi,
In noi, cu noi, scanteia iubirii mai departe
Purtand din treapta-n treapta spre alte chipuri noi -
Iluzia vrajise cararile desarte.

Mai tii tu minte-amurgul pe apele polare,
Noi, doua foce, sprinten spargand val dupa val?
Pluteau mareti ghetarii topindu-se prin zare
Si noi plecati cu dansii - iar turma de pe mal
Privea lung pribegia pe mari crepusculare.

0 seara, primavara, porniram impreuna
- Cand fluviile se umfla si punti de gheata cad -
Caci nu gasea de hrana poporul meu pe duna.
Un rau inot urcaram si din paduri de brad
Iesi, ca azi senina, spre noi aceeasi luna.

Mai stii cetatea moarta in zidurile mute,
Lianele pe arcuri de marmura, pe porti?
Si noi lungiti pe soclul statuilor cazute,
Doi serpi, in nemiscarea acelor ce sint morti,
Domneam sfintiti de veacuri pe templele tacute.

La Angkor-Vath cand noaptea cinocefalii latra,
Cand lenesii crocodilii din iazuri se desfac,
Pe idolii de-arama, de-argila si de piatra
Zaream aceeasi luna pe ceruri si in lac
O clipa - si pe urma ne-ncolaceam la vatra,

Mai iti aduci aminte ce falnic tu, condorul,
Iti paraseai cuibarul acoperit, de stanci?
Deodata intinzandu-ti aripa iti luai zborul,
Iar eu, rotind deasupra genunilor adanci,
Cu penele zbarlite imi asteptam odorul.

Porneam brazdand prin aer lungi partii de lumina;
Fugeau muflonii negri sarind din pisc in pisc,
Cazandu-le pe spate ii sfasiam drept cina.
Flamanzi purtand spre ceruri fasii de carne-n plisc
Urcam - si pe vazduhuri aceeasi luna plina.

Apoi cu armasarii dorinta-mi reincepe;
Cutreieram pamantul din Volga la Altai,
Si-n herghelii salbatici nu fuga alte iepe
Mai mandre cand, fugara, tu narile-naltai -
Si valuri, valuri iarba se legana pe stepe.

Apoi ... dar e zadarnic trecutul sa-l desir!
Sa ne lasam mai bine furati de vraja lumii,
Ne vin in vant miresme de fan si trandafir,
Din nou imbraca marea talazurile spumii
Si Zeul tese iarasi al amagirii fir.


II.

De cand pe valul vremii tot urc si tot cobor
Sub mii de invelisuri aceeasi suferinta
- Impins din forma-n forma de alta nazuinta -
De moarte nu mi-e teama, m-am invatat sa mor.

Dar cand dezgroapa luna capela-mausoleu
Din umbra unde mane voi fi intins - aminte
Mi-aduc deodata straniu de vechile morminte
In care dorm de veacuri acei ce fura eu.

Pe lang-o mare alba, tacuta ca un lac,
Ma ingroapa cu psalme poporul meu, nomadul.
De doua ori acelasi nu-mi fuse-n viata vadul:
Acuma cu nisipul de-a pururea ma-mpac.

Djebe, cuceritorul, nebiruitul khan,
Pamantul il calcase sub tropot de copite:
Acuma peste mine cu zboruri linistite
Siraguri trec cocorii gonind spre alt liman.

Cu trandafiri salbatici saditi jur imprejur,
Intr-o gradina unde iti pierzi sub muschi cararea,
Lin odihnesc. Copacii de vant isi lasa floarea.
Mormantul mi se pare ca e la Nisapur.

Pe-atunci poet sufitic cuvantul talmaceam;
Iar cand m-am stins in toamna, culegatorii viei
Priveau, uitand Coranul cu rodul nebuniei,
Cum se strecoara pacea in ochii lui Khayyam...

Si noaptea cateodata ma-ntreb in care tari
Isi vor gasi uitarea mormintele de mane.
Dormi-voi iar sub paza gradinilor batrane?
Visa-voi in cadenta neturburatei mari?

De moarte nu mi-e teama, m-am invatat sa mor
Impins din forma-n forma de alta nazuinta
- Sub mii de invelisuri aceeasi suferinta -
De cand cu valul vremii tot urc si tot cobor.


III.

O, Buddha Sakya Muni! tu singura-mi credinta,
Tu ce lucesti luceafar pe marile durerii,
In calea spre odihna a mistuit puzderii
De suflete si chipuri eterna mea fiinta.

Chiar ruga mea de astazi si ruga mea de maine
- Nadejdea care fost-a, nadejdea ce va fi -
Inchipuiri sint numai si se vor ispravi...
Pieri-vor pieritoare ca un latrat de caine.

Deci, nemiscat, Alesul spre formele ce mor
Priveasca: el cu sine, cand roata vremii trece,
De-acuma va ramane in viata pururi rece:
Un schimnic infratitul cu al Nirvanii fior.

Va trece, spune legea, de mii de ori un an
Ca sa te poti desface de rodul unei fapte,
Si asteptand in tremur ma-ntreb cu ochii-n noapte:
Din ce afund de patimi rasare-al meu karman?

Strabat de mii de veacuri poteca dezrobirii
Si oameni fara numar in sange m-au purtat
In cicluri planetare cand fata, cand barbat,
Strapuns pe rand de teama si dorul nemuririi.

Deoarece dorinta de viata-i nascatoare
Ma sperie chiar ruga de a fi o nefiinta,
Ca poate, cine stie, rodind ca o seminta
Din haos voi renaste cu capul catre soare,

Spre alta transmigrare impins neincetat.
- De e acesta scopul si daca n-oi ajunge
Sa sfaram in Nirvana destinul ce ma-mpunge,
De mine ma dezleaga, o Sakya Baghavat!





Visari budiste


Aceasta pagina a fost accesata de 625 ori.