Autori > Edgar Poe
Catre ***
Nu-i mult de cand cel ce versurile-acestea scrie,
Cuprins de trufia nebuna a intelectualitatii,
Credea in "puterea cuvintelor", tagaduind ca vreodata
S-ar mai putea naste, in minte omeneasca, vreun gand
Ce-ar intrece enuntarea lui prin cuvinte:
Si acum, ca o ironie a acelei fanfaronade,
Doua cuvinte - doar doua disilabe straine -
Italienesti dupa sunet, facute a fi murmurate
Numai de ingeri cand, sub clar de luna, viseaza
La "roua care brodeaza-nghetate siraguri de perle
Pe colina Hermonului", pornira din inima lui
Ganduri pan-atunci negandite, ce sint ca inima gandului
Bogate si mai divine, mai patimase naluci
Chiar decat cele pe care seraful harpist Israfel
(Ce are "vocea mai dulce intre toate creaturile Domnului")
Poate spera sa mai cante. Dar eu! vraja mi-e rupta. Cade
Pana fara putere din mana infiorata de tremur.
Cu numele tau drept text, cu toata porunca ta,
Nu mai pot scrie, nu pot vorbi si nu pot gandi,
Vai, nu pot simti; caci nu e simtire
Aceasta oprire fara miscare pe pragul de aur
Al portii larg deschise-a viselor,
Privind pierdut pe somptuoasa alee,
Infiorat sa te vad la dreapta, la stanga si de-a lungul ei,
In aburul de purpura, pana departe,
Pana se termina privirea, numai pe tine.
Emil Gulian
Catre *** (in original To ***) a vazut lumina tiparului in martie 1848 in revista The Columbian Lady's and Gentlemen's Magazine din New York
Catre ***
Aceasta pagina a fost accesata de 645 ori.