Autori > Edgar Poe
Cetatea din mare
Priviti! Moartea un tron si-a durat
intr-o cetate din acel indepartat,
Singur si intunecos Apus,
Unde cei rai si cei buni, cei de jos, cei de sus
Odihnei de veci demult s-au supus.
Acolo turnuri, altare, palate,
(Roase de vremuri, dar neclatinate!)
Nu mai aduc cu nimic de la noi.
De jur imprejur, intr-un vast convoi,
Parasite de vanturile diabolice,
Calme zac apele, melancolice.
Nici o raza din sacrul cer nu patrunde
Noptile lungi ale cetatii din unde;
Doar transparenta lugubrei mari
Se scurge livid peste departari,
Lumineaza turnuri si palate regesti,
Temple ce dau babilonice vesti,
Bolti de piatra demult parasite
in iedera cioplita si flori impietrite,
Atatea si-atatea altare-minuni
Cu frize, sub care in vagauni
Violeta cu vita impletesc cununi.
si, posomorate sub cer,
Apele resemnate nu se tem de mister.
Turnuri si umbre din acelasi caer
Par toarse, caci totul penduleaza in aer,
Iar, intre timp, dintr-un turn trufas
Moartea gigantic priveste-n oras.
Templele-acolo, cu morminte cascate,
Stau chiar la nivelul apelor damnate;
Dar nici diamantele ce stau inchise
in ochii idolilor ascunsi in abise,
Nici mortii gatiti cu vechi giuvaere
Nu atrag apele; caci nici o adiere
Nu se iveste - un cat de mic val
De-a lungul vastului desert de cristal!
Nici o hula nu spune ca vantul
Pe mari mai fericite ar atinge pamantul,
Ca mai sant pe lume si mari uitate
De-o atat de hidoasa seninatate.
Dar iata, e o parere in aer!
Valul e o miscare, un vaer!
Ca si cum turnurile ar fi dat deoparte,
incet cufundandu-se, apele moarte,
Cu varfurile lor ce-au fost scoase
Din vidul cerurilor membranoase.
Au valurile-acum o mai rosie fata,
Orele respira jos, fara viata,
Iar cand, in subpamantestile zvonuri,
Orasul se va cufunda lent, in cadenta,
Infernul se va ridica din o mie de tronuri,
Si-i va face o reverenta.
Emil Gulian
Cetatea din mare (in original The City in the Sea) a vazut lumina tiparului in volumul Poems by Edgar A. Poe, 1831
Cetatea din mare
Aceasta pagina a fost accesata de 586 ori.