Autori > Edgar Poe
Lenore
Ah, e sparta ceasca de aur! Spiritul e dus pe vecie
Sa toace de mort! Cununat cu laur, un suflet pe undele Styxului adie.
Si Guy de Vere, n-ai tu nici o lacrima? Haidem cu otii sa bocim in cor!
Iata, in racla, lugubra, de gheata, cum doarme iubita ta, Lenore!
Vino, prohodul sa fie citit, slujba funerara cantata!
Un antifon pentru cea mai regala moarta, din cate murira vreodata!
Si-lat cantec de jale, pentru ea, din nou moarta, din cate-asa tinere murira vreodata.
"Marsavilor! voi iubeati avutiile ei, o urati pentru-al ei orgoliu
Si cand ea fu incoltita de rau, o binecuvantarati, de doliu!
Atunci cum sa fie prohodul cantat? Jelaniile sa fie citite?
De voi, de ai vostri, toti cu ochi rai, ai vostri - limbi otravite,
Cu neprihanirea si tineretea le voirati incremenite?"
Peccavimus; dar nu aiura! Si lasa un cor de Sabat
La Domnul sa urce cat mai majestuos, ca moartei un fir sa nu-i fi miscat!
Suava Lenora "porni inainte", Nadejdea ta falfai langa ea,
Lasandu-te pe tine aprins la minte, pentru pierderea ei, promisa ta,
Pentru ea, frumoasa si debonnaire, care-acum netrebnic a incremenit,
Patrand viata in parul ei efemer, dar nu si in ochii ce-au impietrit,
Patrand viata doar in parul de aur, moartea in ochii ce-au impietrit.
"Departe! Mi-e inima-acum mai usoara. Nu vreau sa mai cant nici un cantec de jale,
nsoti-voi ingerul in zborul sau cu un pean din vremi epocale!
Sa nu sune clopotul, caci suavul suflet, in voiosia lui cea sfintita,
S-ar putea prinde de vreo nota din lumea noastra pe veci oropsita.
Spre prietenii de sus, umbra maniata, se smulge demonilor efemerului,
Din Infern se ridica la inalta noblete, acolo, departe, in panzele Cerului,
Din tanguiri si din tristete, la tron de aur langa Regele Cerului"
Emil Gulian
Lenore (in original Lenore) a vazut lumina tiparului in volumul Poems de Edgar A. Poe, 1831
Lenore
Aceasta pagina a fost accesata de 662 ori.