Autori > Edgar Poe
Lenore
Potirul de-aur, ah, e frant, si duhul dus de-a pururi!
Clopote-n cant! Un suflet sfant pe stygiene rauri.
Si, Guy de Vere, n-ai lacrimi fir? Plangi pentru veci de dor
La cimitir, sub trandafiri, sta draga ta Lenore!
Prohodul ziceti-l din carte, si slujba de comind
La cea mai mandra dintre moarte, caci moarta-i prea curand,
Un cantec pentru-a doua-i moarte, caci moarta-i prea curand.
Misei, doar pentru bogatate va era draga ea,
Cand scapata din sanatate, -ati proslavit-o, caci murea.
Prohodul va fi zis din carte, si slujba de comind,
De voi, de tine, ochi de sarpe, de tine, om de rand,
Care-ati dat mortii pe fecioara moarta prea curand.
"Peccavimus; nu delira, si-un cantec in suspine,
Solemn, razbate, pan la cer, ca moartea sa se-aline.
Dulcea Lenore, a-ntins-o-n zbor, si-acum pustiu te lasa,
Far' nici-o mila, draga copila ce ti-ar fi fost mireasa,
Mandrete rara, nobiliara, ducand in negre vai,
Viata-n cosita ei lunara, dar nu si-n ochii sai,
Viata-n cosita ei lunara si moartea-n ochii sai".
In laturi! De la diavol e sufletul stingher,
Din Iad purtat pe-o inalta treapta, departe, sus, in cer,
Din plans si zvon, la naltul tron al Domnului din cer!
De clopot sunet lase-al sau suflet in farmecul lui sfant,
Si sa nu-l tulbure in timp ce flutura pe-amarnicul pamant,
Prins de-un fior inaltator, prohodul nu-l vor geme,
Ci voi urma ingeru-n zbor e-un imn din alta vreme.
Dan Botta
Lenore
Aceasta pagina a fost accesata de 616 ori.