Autori > Edgar Poe


Ulalume


 
O balada


Cerurile erau sure si aspre;
Frunzele erau crispate si seci;
Frunzele erau istovite si reci;
Era noapte-n pierdutul Octobre,
Al anului acela pierdut in veci;
Pe aproape de sumbrul lac Auber,
In inima cetoasei tari Weir;
Era jos langa mlastina Auber,
In padurea gulzilor - Weir.

Odata, acolo, printr-o alee titanica,
De cipresi, rataceam cu-al meu Suflet,
De cipresi, cu Psyche, al meu Suflet.
Imi era inima, pe acea vreme, vulcanica,
Precum zgura care se rastoarna in gol.
Precum lava care, fara tihna, in gol.
Arunca rauri de puciasa la Yaanek
In extrema clima, la pol;
Gemand se rastoarna din Muntele Yaanek
In imperiile borealului pol.

Vorbele ne erau grave si sobre,
Gandurile erau paralizate si seci,
Amintirile erau tradatoare si reci,
Nu stiam, vai, ca sintem in Octobre,
Nu vedeam, vai, a anului noapte,
(Rara, intre altele, din veci!)
Nu ne-aminteam de sumbrul lac Auber,
(Nici ca mai strabatusem negurosu-i mister)
Nu ne aminteam de-un lac Auber,
Sau de padurea gulzilor - Weir.

Si, cum noaptea plutea acum joasa
Si cadranele stelelor lamureau dimineata,
Cadranele stelelor aratau spre dimineata,
In fundul aleii, o nebuloasa
Si delicverescenta lumina capata viata,
Din boarea careia, miraculoasa,
Cu indoitu-i corn se ivi, din ceata,
Stema, de diamante a Astarteei,
Cu indoitu-i corn, clara, din ceata.

Si spusei: "Decat Diana-i mai tandra;
Aluneca prin eter de suspine,
Se joaca-n eter de suspine;
A vazut nezvantate lacramile obrazului
De care viermele mereu se tine
Si-a venit peste zodia Leului
Sa ne arate drumul cerului,
Al leteenei paci a cerului.
S-a ridicat, in ciuda Leului,
Sa scanteieze peste noi stralucitorii ei ochi;
A trecut vizuina Leului
Cud ragoste-n luminosii ei ochi"

Dar Psyche, ridicand al sau deget,
Zise: "Vai, de stea imi e teama
De strania-i paloare mi-e teama:
Haide sa fugim fara preget!
O banuiesc! Sa zburam! Imi e teama!"
Agonic vorbi, lasand sa-i cada
Aripile, pana se tarara in praf.
Dezolata hohoti, lasand sa-i cada
Penele, pana se muiara in praf,
Intristate se muiara in praf.

Raspunsei: "Totul nu-i decat vis:
Sa mai stam in nestinsa lumina!
Imbaiati in cristalina lumina!
Sibilina-i splendoare Speranta radiaza
Si Frumusete, pe bolta senina:
Iat-o! Se inalta vibrand in noaptea senina!
Sa credem, trebui sa credem in stralucita ei raza
Si sigur sa fim: ne va arata drumul drept!
Sa credem, trebui sa credem in lucitoarea ei raza
Care stie doar sa ne-arate drum drept,
Cand falfaie sus in Cerul cel drept:

Asa o-mpacai pe Psyche, o sarutai,
Ii alungai groaza,
Langa mine-o luai;
La sfarsitul aleii ajungand fara veste
Ne opri poarta unui mormant,
Poarta unui mormant cu-o poveste;
Si spusei: "Ce e scris, dulce sora,
Pe lespedea grea a acestui mormant?"
"E cavoul Ulalumei pierdute,
Ulalume, Ulalume, un cuvant!"

Se facu inima-mi de cenusa, trista,
Cum erau frunzele crispate si seci,
Cum erau frunzele istovite si reci,
Si strigai: "Era tot in Octobre
In chiar asta noapte din anul trecut,
Cand aici am adus o povara de groaza,
Am adus o povara si-un ultim sarut!
In aceasta noapte unica-ntre toate,
Ce demon din nou pe aici m-a cerut?
Ah, cunosc, acum, sumbrul lac Auber
Din inima cetoasei tari zisa Weir,
Recunosc umeda mlastina Auber
Si padurea gulzilor - Weir"


Emil Gulian


Ulalume - O balada (in origina Ulalume - A Ballad) a vazut lumina tiparului in decembrie 1847, in revista newyorkeza American Review






Ulalume


Aceasta pagina a fost accesata de 661 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio