Autori > Edgar Poe
Valea neodihnei
Altadata suradea tacuta valcea
In care nimeni nu locuia;
La lupta cu totii plecase
Si stelelor in grija lasase,
Ca, noaptea, din turnurile lor de azur,
Sa vegheze gales dejur-imprejur
Florile-n care, ziua, venea
Soarele rosu si lenevea.
Acum, orice calator va va spune
De neastamparul vaii nebune.
Nimic nu-i acolo in nemiscare,
Afara numai de aerul care
Apasa magina singuratate.
Ah, crengile nu sint de vant scuturate,
Dar se framanta ca recile mari
In preajma Hebridelor celor brumate!
Ah, norii vantul nu i-a gonit
Si totusi, pe Cerul innebunit
Fosnesc din zori, in asfintit,
Peste violetele ce acolo cresc
Miriade de feluri de ochi omenesc;
Peste crinii ce se leagana, spume
Si plang pe-un mormant fara nume!
Se leagana: din varfuri aromitoare
Vesnic roua se prelinge si doare.
Plang: pe tulpinele lor delicate
Se schimba lacrimile in nestemate.
Emil Gulian
Valea neodihnei (in original The Valley of Unrest) a vazut lumina tiparului in volumul Poems by Edgar A. Poe, 1831
Valea neodihnei
Aceasta pagina a fost accesata de 639 ori.