Autori > Edgar Poe
Portretul oval
Egli e vivo e parlerebbe se non osservasse la rigola del silentio.
(Inscriptie sub o pictura italiana a Sf. Bruno)
E viu si ar vorbi daca n-ar tine seama de regula tacerii.
(Inscriptie sub o pictura italiana a Sf. Bruno)
(Inscriptie sub o pictura italiana a Sf. Bruno)
Castelul meu caruia valetul meu a cutezat sa-i forteze intrarea mai degraba decat sa-mi ingaduie, in starea jalnica in care ma aflam, sa petrec o noapte sub cerul liber, era unul din acele mormane de piatra, c-un aer mohorat si maret totodata, ce atat de multa vreme au impodobit Apeninii, nu mai putin in realitate decat in fantezia domnisoarei Radcliffe.
Dupa toate aparentele, fusese temporar si de curand parasit. Ne-am instalat intr-una din cele mai mici si mai putin somptuoase mobilate incaperi. Se afla intrun turn izolat al cladirii principale. Decorul ei, desi bogat, era cam prafuit si foarte vechi.Peretii ii fusesera acoperiti cu minunate tapiserii si impodobiti cu numeroase trofee domeniale si diverse armoarii, pe langa care mai existau neobisnuit de multe si armoarii, pe langa care mai existau neobisnuit de multe si foarte expresive picturi moderne, in rame cu arabescuri, aurite din belsug. Acestor picturi ce atarnau pe pereti nu numai prin locurile cele mai expuse, dar si in extrem de numeroase cotloane, pe care bizara arhitectura a castelului le facuse necesare - acestor picturi delirul meu incipient, probabil, m-a determinat sa le acord un adanc interes; astfel, l-am rugat pe Pedro sa inchida greoaiele abloane ale ferestrelor - devreme ce se inserase deja - apoi, sa aprinda bratele unui inalt sfesnic asezat la capul patului meu si sa traga deoparte, cat mai mult, draperiile ample de catifea neagra ce inconjurau patul. Am cerut toate acestea cu gandul ca ma-s fi putut reface, daca nu prin somn, cel putin prin alterneala contemplatiei picturilor cu examinarea atenta a unui volumas, gasit pe perna, pe care voiam sa-l cercetez pe indelete si care continea critici ai aprecieri la adresa tablourilor din jur.
Multa, multa vreme am citit - si cucernic, cucernic am privit. Cu iuteala si incantare orele au zburat si adincul miezului noptii a sosit.Pozitia sfesnicului ma supara si, intinzindu-mi mana, cu destula greutate, preferand sa nu-l deranjez insa pe valetul meu, zdrobit de oboseala, l-am indreptat astfel incat sa-mi lumineze mai bine cartea.
Dar schimbarea a produs si un alt efect, nebanuit. Buchetul razelor puzderiei de lumanari (caci erau foarte multe) patrunse intr-o nisa a camerei ce, mai inainte, fusese ingropata intr-o bezna adanca, din pricina unui stalp al baldachinului. Astfel, am vazut, in lumina vie o pictura pe care nu o observasem pana atunci. Era portretul unei tinere, o fata a carei feminitate tocmai dadea in parg.Am aruncat grabit privirea spre tablou si apoi am inchis ochii. Dece am facut asa, nu mi-a fost clar, la inceput, nici mie insumi. Dar, pecand ploapele mele au ramas astfel lipite, am cautat prin minte motivele pentru care le inchisesem. Fusese un impuls de moment, ca sa castig timp de gandire - sa ma conving ca vederile nu m-au inselat - -sa-mi linistesc si sa-mi tin in frau imaginatia, purcedand la o mai sobra si mai sigura cercetare.Dupa cateva momente, m-am uitat din nou tinta la tablou.
Ca de data aceasta am vazut bine nu putea si n-avea cum sa mai incapa indoiala; de la cea din tai raza aruncata de lumanari pe acea panza mi s-a parut ca acea uluire de vis, ce se instapanise peste simturile mele o clipa, s-a risipit, zvarlindu-ma deodata inapoi, in plina viata terestra.
Portretul, am spus-o deja, era al unei tinere fecioare. Mai exact, i se vedeau numai capul si umerii, realizati in asa-numita tehnica de vignette, dupa stil, aducand foarte mult cu binele cunoscute capete pictate de Sully. Bratele, pieptul si chiar varful aureolatului par se topea imperceptabi in umbra vaga si totusi adanca ce alcatuia fundalul. Rama tabloului era ovala, bogat sulptata si filigranata in maniera maura. Dar nici desavarsirea picturii, nici frumusetea figurii imortalizate pe panza nu erau cauza neasteptatei si puternicei mele emotii. Si cu atat mai putin imaginatia mea, care trezita din amorteala ar fi putut atribui portretului insusirile unei fiinte vii. Mi-am dat seama indata ca particularitatile tabloului, maniera de vignette, rama, ar fi distrus imediat o astfel de iluzie. Ba mai mult, nici n-ar fi lasat-o sa se nasca. Meditand staruitor la troate acestea, am ramas astfel aproape o ora, poate, in capul oaselor, cu privirea pironita asupra portretului. In cele din urma, descoperind taina efectului pe care mi-l produsese tabloul, m-am lungit pe spate, in pat. Descoperisem farmecul picturii in absoluta asemanare cu viata a expresiei, care m-a facut mai intai sa tresar, apoi m-a ului, m-a subjugat si m-a inspaimantat. Cuprins de o teama adanca si respectuoasa, am mutat sfesnicul in pozitia lui de mai inainte. In felul acesta disparuse din fata ochilor cauza profundei mele agitatii si am inceput sa cercetez cu nerabdare cartea, cautand descrierea picturii si istoria ei. Am gasit filele rezervate portretului oval si iata lamuririle destul de vagi si de ciudate pe care le-am citit:
Dupa toate aparentele, fusese temporar si de curand parasit. Ne-am instalat intr-una din cele mai mici si mai putin somptuoase mobilate incaperi. Se afla intrun turn izolat al cladirii principale. Decorul ei, desi bogat, era cam prafuit si foarte vechi.Peretii ii fusesera acoperiti cu minunate tapiserii si impodobiti cu numeroase trofee domeniale si diverse armoarii, pe langa care mai existau neobisnuit de multe si armoarii, pe langa care mai existau neobisnuit de multe si foarte expresive picturi moderne, in rame cu arabescuri, aurite din belsug. Acestor picturi ce atarnau pe pereti nu numai prin locurile cele mai expuse, dar si in extrem de numeroase cotloane, pe care bizara arhitectura a castelului le facuse necesare - acestor picturi delirul meu incipient, probabil, m-a determinat sa le acord un adanc interes; astfel, l-am rugat pe Pedro sa inchida greoaiele abloane ale ferestrelor - devreme ce se inserase deja - apoi, sa aprinda bratele unui inalt sfesnic asezat la capul patului meu si sa traga deoparte, cat mai mult, draperiile ample de catifea neagra ce inconjurau patul. Am cerut toate acestea cu gandul ca ma-s fi putut reface, daca nu prin somn, cel putin prin alterneala contemplatiei picturilor cu examinarea atenta a unui volumas, gasit pe perna, pe care voiam sa-l cercetez pe indelete si care continea critici ai aprecieri la adresa tablourilor din jur.
Multa, multa vreme am citit - si cucernic, cucernic am privit. Cu iuteala si incantare orele au zburat si adincul miezului noptii a sosit.Pozitia sfesnicului ma supara si, intinzindu-mi mana, cu destula greutate, preferand sa nu-l deranjez insa pe valetul meu, zdrobit de oboseala, l-am indreptat astfel incat sa-mi lumineze mai bine cartea.
Dar schimbarea a produs si un alt efect, nebanuit. Buchetul razelor puzderiei de lumanari (caci erau foarte multe) patrunse intr-o nisa a camerei ce, mai inainte, fusese ingropata intr-o bezna adanca, din pricina unui stalp al baldachinului. Astfel, am vazut, in lumina vie o pictura pe care nu o observasem pana atunci. Era portretul unei tinere, o fata a carei feminitate tocmai dadea in parg.Am aruncat grabit privirea spre tablou si apoi am inchis ochii. Dece am facut asa, nu mi-a fost clar, la inceput, nici mie insumi. Dar, pecand ploapele mele au ramas astfel lipite, am cautat prin minte motivele pentru care le inchisesem. Fusese un impuls de moment, ca sa castig timp de gandire - sa ma conving ca vederile nu m-au inselat - -sa-mi linistesc si sa-mi tin in frau imaginatia, purcedand la o mai sobra si mai sigura cercetare.Dupa cateva momente, m-am uitat din nou tinta la tablou.
Ca de data aceasta am vazut bine nu putea si n-avea cum sa mai incapa indoiala; de la cea din tai raza aruncata de lumanari pe acea panza mi s-a parut ca acea uluire de vis, ce se instapanise peste simturile mele o clipa, s-a risipit, zvarlindu-ma deodata inapoi, in plina viata terestra.
Portretul, am spus-o deja, era al unei tinere fecioare. Mai exact, i se vedeau numai capul si umerii, realizati in asa-numita tehnica de vignette, dupa stil, aducand foarte mult cu binele cunoscute capete pictate de Sully. Bratele, pieptul si chiar varful aureolatului par se topea imperceptabi in umbra vaga si totusi adanca ce alcatuia fundalul. Rama tabloului era ovala, bogat sulptata si filigranata in maniera maura. Dar nici desavarsirea picturii, nici frumusetea figurii imortalizate pe panza nu erau cauza neasteptatei si puternicei mele emotii. Si cu atat mai putin imaginatia mea, care trezita din amorteala ar fi putut atribui portretului insusirile unei fiinte vii. Mi-am dat seama indata ca particularitatile tabloului, maniera de vignette, rama, ar fi distrus imediat o astfel de iluzie. Ba mai mult, nici n-ar fi lasat-o sa se nasca. Meditand staruitor la troate acestea, am ramas astfel aproape o ora, poate, in capul oaselor, cu privirea pironita asupra portretului. In cele din urma, descoperind taina efectului pe care mi-l produsese tabloul, m-am lungit pe spate, in pat. Descoperisem farmecul picturii in absoluta asemanare cu viata a expresiei, care m-a facut mai intai sa tresar, apoi m-a ului, m-a subjugat si m-a inspaimantat. Cuprins de o teama adanca si respectuoasa, am mutat sfesnicul in pozitia lui de mai inainte. In felul acesta disparuse din fata ochilor cauza profundei mele agitatii si am inceput sa cercetez cu nerabdare cartea, cautand descrierea picturii si istoria ei. Am gasit filele rezervate portretului oval si iata lamuririle destul de vagi si de ciudate pe care le-am citit:
" Era o fata de o rara frumusete, pe cat de fermecatoare, pe atat de plina de vioiciune. Blestemat a fost ceasul cand l-a cunoscut si l-a iubit pe pictor, cu care apoi s-a casatorit. El era o fire pasionata, studios, auster, care, de fapt, se casatorise dinainte cu Arta. Ea, o fata de o rara frumusete, pe cat de incantatoare, pe atat de vioaie, era toata numai zambet si lumina, zglobie ca un pui de ciuta: iubind si indragind totul; urand doar Arta care-i era rivala; temandu-se doar de paleta, de pensulele si de celelalte instrumente uracioase care o indepartau de prezenta iubitului eu. Cat de nenorocita s-a simtit cand pictorul si-a aratat dorinta de a imortaliza pe panza chipul tinerei sale sotii. Dar era o fiinta ascultatoare, si timp de multe saptamani a stat resemnata, in incaperea inalta si intunecoasa din turn, unde lumina ajungea, pe panza palida, numai de deasupra capului. Pictorul insa era indragostit de munca lui, care inainta din ora in ora, din zi in zi. Era un om pasionat, salbatic, intunecat, care se pierdea deseori in in reverie; si nu vedea ca lumina, patrunzand atat de palida in turnul singuratec, vestejea sanatatea si sufletul sotiei sale, care se stingea cu incetul. Toti isi dadeau seama, in afara de el. Si totusi, tanara-i sotie zambea mai departe, fara sa se planga, intelegand pasiunea nebuna, arzatoare, a pictorului - care avea un mare renume - pentru munca lui. Acum pictorul lucra zi si noapte la tabloul aceleia care-l iubea atat de mult, dar care se topea din zi in zi, in timp ce viata i se scurgea din trup. Cine privea portretul isi exprima in soapta admiratia pentru asemanarea lui cu originalul, minunandu-se de maiestria pictorului si slavind dragostea profunda pentru aceea pe care o picta atat de minunat. Numai ca, pe masura ce tabloul se apropia de sfarsit, nimeni nu mai era primit in camera din turn; in inflacararea lucrului pictorul se salbaticise, si arareori isi mai ridica privirea de pe panza, chiar pentru a privi figura sotiei sale. Asa ca nu vedeam cum culorile pe care le asternuse pe panza dispareau din obrajii celei care-l inspirase. Trecura multe saptamani si nu mai ramasese decat foarte putin de facut, doar o ultima trsatura de pensula, peste buze, si nuanta ochilor, cand sufletul tinerei lui sotii palpai ca flacara unui sfesnic ce se stinge. Ultima trasatura de pensula fu asternuta, si ultima nuanta isi gasi locul, si o clipa pictorul ramase fermecat in fata operei pe care o terminase. Apoi, privind-o din rasputeri: "E viata insasi!" si se intoarse brusc sa-si priveasca iubita: Era moarta!"
Portretul oval (in original The Oval Portreit) a vazut lumina tiparului in numarul din aprilie 1842 al revistei Graham's Lady's and Gentleman's Magazine din Philadelphia
Portretul oval
Aceasta pagina a fost accesata de 738 ori.