Autori > Reteganul Pop
Isteata si pace - continuare
— Ba mă tem, răspunse baba, numai fii bun na trei peri din capul meu și-i aruncă peste cîni.
— Bine.
Ea luă trei peri din cap, îi aruncă jos, și zise încet, ca el să n-audă:
— Lanț peste cînii tăi!
El luă perii și-i băgă în foc. Însă ea simți putoarea și zise:
— Ai aruncat perii în foc, mă înșeli, poate ți-e frică, un june voinic de o biată babă rătăcită și ascunsă aici de fiarele sălbatice.
— Ba, nu mi-e frică. Na, Bujor, ce ți-ai băgat coada în foc de ai pîrlit-o? Coada cînelui s-a pîrlit, nu perii tăi.
Ea crezu; se scoborî jos, se puse lîngă foc și zise:
— Vai, că mor de foame.
— Fă-ți de mîncare! zise Păr.
Baba luă o broască, o împlîntă în frigare, o puse pe foc să se frigă, și pe care atingîndu-o de carnea lui Păr zicea:
— Eu mînc carnea și tu broasca.
— Taci, babă spurcată, aibi grijă nu atinge broasca ta de carnea mea, căci ți-o arunc în cap.
Iar atingea broasca de carnea lui Păr și zicea:
— Eu mînc carnea și tu broasca.
— Taci, babă spurcată, zicea Păr, și aibi grijă nu tot atinge broasca ta de carnea mea, căci te dau la cînii mei să te mănînce.
— Te mînc eu pe tine, cum am mîncat și pe frate-tău.
Atunci ca mușcat de șarpe sări Păr în sus și strigă cătră cîni:
— Na, Bujor, na Răzor, na, Cetina-brazilor! prindeți-o și mi-o țineți!
Îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîini.
Atunci zise Păr:
— Afurisită-ți fie mumă-ta, te-nvăț eu pe tine! Unde-i frate-meu?
— Lasă-mă, că ți-l dau, răspunse baba, e aci la copacul din dreapta, vezi cînii acolo.
— Haid’ iute și mi-l arată.
— Du-te la bușteanul acela, scoate-i inima din el, te du cu ea spre dreapta și vei găsi lacul zînelor, pune-i inima jos și fă formă de trup de om din pămînt pre lîngă inimă, spală-l cu apă din lac și va învia.
Așa și făcu, se duse, făcu ceea ce zise baba, și învie frate-său Măr.
— Vai, că mult am dormit, zise Măr.
— Ai fi durmit tu pentru totdeuna de nu veneam eu, și îi spuse în ce umblase și cîte pățise, și ce știuse.
Atunci Măr zise:
— Cît e de bine, că are cineva un frate credincios ca tine, îți mulțămesc, că m-ai scos din nenorocul în care m-a băgat mama.
Vorbind, ajunseră la zmeoaica, care era tot în ghearele cînilor.
Măr îi zise:
— Unde sînt cînii mei?!
— Iată colo, arătă zmeoaica, sînt dezlegați.
— Na prindeți-o și cînii mei! Florian, Cioban și Frunză-de-Măgheran.
Păr îi zise:
— Babo, cum să înviez Zîna de piatră?
— Este acolo dedesubtul ei un cui de fier, acela să-l scoți și apoi învie, zise zmeoaica.
— Ai grijă, frate Măr, zise mai încolo Păr, să nu-i faci nimic, că poate n-a fi spus drept și cînd mă reîntorc s-o aflu încă aici.
— Bine, frate.
Plecă Păr, ajunse la Zîna de piatră, beu apă din izvor și scoase cuiul dedesubt.
Piatra din ce în ce se schimba în carne și-n oase, pînă în urmă se făcu o fată frumoasă, ca și care n-a mai fost sub soare.
— Vai, că mult am durmit, zise.
— Ai fi durmit în veci, de nu te sculam eu.
Văzînd ea un june înaintea ei, se înspăimîntă și zise:
— Cine ești tu?
— Eu sînt cela, care din blăstămul zmeoaicei te-am scos.
— Unde-i zmeoaica?
— Zmeoaica e aci, mai încolo, îndată o să-i curm zilele!
Ea căzu leșinată în brațele lui.
— Nu te teme, dragă, zise el, nime nu te va mai scoate din brațele mele, a mea vei fi și o sărută cu dragoste.
Ea se trezi din leșinul în care căzuse și zise:
— Dacă m-ai scos, a ta voi fi.
Merseră înapoi și ajungînd la zmeoaică zise Păr cătră cîni:
— Na, Florian, na, Cioban, na, Frunză-de-Măgheran! na, Bujor, na, Răzor, na, Cetina-brazilor! toată fărîmi să o faceți!
Cînii o prinseră și o făcură toată praf, nu mai rămase scheamătă din ea. Capul i-l arseră.
Încă tot atunci noaptea a mers la curtea fetei celei schimbate din stîncă, acolo toți au cunoscut-o de pe chipul ei, care era pe păretele casei unde dormea ea.
Tot orașul, care o aștepta de mult, îi veni înainte să o vadă, și a întrebat-o:
— Unde ai fost atîta timp?
— Am fost moartă, răspunse ea, dar junele acesta m-a înviat, omorînd zmeoaica, vrăjmașa noastră.
— El să ne fie dar împărat!
S-au logodit fiind de față și Măr, și au plecat cu toții la orașul unde era fata împăratului, pe care o scoase Măr de la bălaur. La marginea orașului se uită Păr să vadă căsuța cea stricată, dar nu văzu.
Deci, zise cătră Măr:
— N-ai văzut aici o căsuță?
— Ba mi s-a părut că am văzut, dară nu m-am uitat la ea.
Atunci spuse Păr toată istoria cu casa aceea, și știură toți că Dumnezeu i-a îndreptat pe calea aceea.
Ajungînd la împăratul, el și împărăteasa s-au fost sculat și îl așteptau pe Măr.
Au spus toate cîte au pățit: au făcut apoi logodnă și au mers cu toții la tata și mama lui Măr și la mama lui Păr.
O! ce bucurie mare a fost pe toată împărăția.
Au făcut apoi un ospăț cu acela! Măr a luat de soție pe fata de împărat, ce o scăpase din gura bălaurului, rămînînd la tatăl său, iară Păr a luat cu sine pe mumă-sa, pe bucătăreasa, și cu logodnica lui se duse acasă în împărăția acesteia; a făcut apoi și el ospăț, și a rămas împărat. Măr împăratul și Păr împăratul au trăit apoi și mai departe ca doi frați și dacă n-au murit și astăzi trăiesc.
Cine nu crede, să se ducă să vază.
Comunicată de N. Trîmbițoniu, invatator
— Bine.
Ea luă trei peri din cap, îi aruncă jos, și zise încet, ca el să n-audă:
— Lanț peste cînii tăi!
El luă perii și-i băgă în foc. Însă ea simți putoarea și zise:
— Ai aruncat perii în foc, mă înșeli, poate ți-e frică, un june voinic de o biată babă rătăcită și ascunsă aici de fiarele sălbatice.
— Ba, nu mi-e frică. Na, Bujor, ce ți-ai băgat coada în foc de ai pîrlit-o? Coada cînelui s-a pîrlit, nu perii tăi.
Ea crezu; se scoborî jos, se puse lîngă foc și zise:
— Vai, că mor de foame.
— Fă-ți de mîncare! zise Păr.
Baba luă o broască, o împlîntă în frigare, o puse pe foc să se frigă, și pe care atingîndu-o de carnea lui Păr zicea:
— Eu mînc carnea și tu broasca.
— Taci, babă spurcată, aibi grijă nu atinge broasca ta de carnea mea, căci ți-o arunc în cap.
Iar atingea broasca de carnea lui Păr și zicea:
— Eu mînc carnea și tu broasca.
— Taci, babă spurcată, zicea Păr, și aibi grijă nu tot atinge broasca ta de carnea mea, căci te dau la cînii mei să te mănînce.
— Te mînc eu pe tine, cum am mîncat și pe frate-tău.
Atunci ca mușcat de șarpe sări Păr în sus și strigă cătră cîni:
— Na, Bujor, na Răzor, na, Cetina-brazilor! prindeți-o și mi-o țineți!
Îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîini.
Atunci zise Păr:
— Afurisită-ți fie mumă-ta, te-nvăț eu pe tine! Unde-i frate-meu?
— Lasă-mă, că ți-l dau, răspunse baba, e aci la copacul din dreapta, vezi cînii acolo.
— Haid’ iute și mi-l arată.
— Du-te la bușteanul acela, scoate-i inima din el, te du cu ea spre dreapta și vei găsi lacul zînelor, pune-i inima jos și fă formă de trup de om din pămînt pre lîngă inimă, spală-l cu apă din lac și va învia.
Așa și făcu, se duse, făcu ceea ce zise baba, și învie frate-său Măr.
— Vai, că mult am dormit, zise Măr.
— Ai fi durmit tu pentru totdeuna de nu veneam eu, și îi spuse în ce umblase și cîte pățise, și ce știuse.
Atunci Măr zise:
— Cît e de bine, că are cineva un frate credincios ca tine, îți mulțămesc, că m-ai scos din nenorocul în care m-a băgat mama.
Vorbind, ajunseră la zmeoaica, care era tot în ghearele cînilor.
Măr îi zise:
— Unde sînt cînii mei?!
— Iată colo, arătă zmeoaica, sînt dezlegați.
— Na prindeți-o și cînii mei! Florian, Cioban și Frunză-de-Măgheran.
Păr îi zise:
— Babo, cum să înviez Zîna de piatră?
— Este acolo dedesubtul ei un cui de fier, acela să-l scoți și apoi învie, zise zmeoaica.
— Ai grijă, frate Măr, zise mai încolo Păr, să nu-i faci nimic, că poate n-a fi spus drept și cînd mă reîntorc s-o aflu încă aici.
— Bine, frate.
Plecă Păr, ajunse la Zîna de piatră, beu apă din izvor și scoase cuiul dedesubt.
Piatra din ce în ce se schimba în carne și-n oase, pînă în urmă se făcu o fată frumoasă, ca și care n-a mai fost sub soare.
— Vai, că mult am durmit, zise.
— Ai fi durmit în veci, de nu te sculam eu.
Văzînd ea un june înaintea ei, se înspăimîntă și zise:
— Cine ești tu?
— Eu sînt cela, care din blăstămul zmeoaicei te-am scos.
— Unde-i zmeoaica?
— Zmeoaica e aci, mai încolo, îndată o să-i curm zilele!
Ea căzu leșinată în brațele lui.
— Nu te teme, dragă, zise el, nime nu te va mai scoate din brațele mele, a mea vei fi și o sărută cu dragoste.
Ea se trezi din leșinul în care căzuse și zise:
— Dacă m-ai scos, a ta voi fi.
Merseră înapoi și ajungînd la zmeoaică zise Păr cătră cîni:
— Na, Florian, na, Cioban, na, Frunză-de-Măgheran! na, Bujor, na, Răzor, na, Cetina-brazilor! toată fărîmi să o faceți!
Cînii o prinseră și o făcură toată praf, nu mai rămase scheamătă din ea. Capul i-l arseră.
Încă tot atunci noaptea a mers la curtea fetei celei schimbate din stîncă, acolo toți au cunoscut-o de pe chipul ei, care era pe păretele casei unde dormea ea.
Tot orașul, care o aștepta de mult, îi veni înainte să o vadă, și a întrebat-o:
— Unde ai fost atîta timp?
— Am fost moartă, răspunse ea, dar junele acesta m-a înviat, omorînd zmeoaica, vrăjmașa noastră.
— El să ne fie dar împărat!
S-au logodit fiind de față și Măr, și au plecat cu toții la orașul unde era fata împăratului, pe care o scoase Măr de la bălaur. La marginea orașului se uită Păr să vadă căsuța cea stricată, dar nu văzu.
Deci, zise cătră Măr:
— N-ai văzut aici o căsuță?
— Ba mi s-a părut că am văzut, dară nu m-am uitat la ea.
Atunci spuse Păr toată istoria cu casa aceea, și știură toți că Dumnezeu i-a îndreptat pe calea aceea.
Ajungînd la împăratul, el și împărăteasa s-au fost sculat și îl așteptau pe Măr.
Au spus toate cîte au pățit: au făcut apoi logodnă și au mers cu toții la tata și mama lui Măr și la mama lui Păr.
O! ce bucurie mare a fost pe toată împărăția.
Au făcut apoi un ospăț cu acela! Măr a luat de soție pe fata de împărat, ce o scăpase din gura bălaurului, rămînînd la tatăl său, iară Păr a luat cu sine pe mumă-sa, pe bucătăreasa, și cu logodnica lui se duse acasă în împărăția acesteia; a făcut apoi și el ospăț, și a rămas împărat. Măr împăratul și Păr împăratul au trăit apoi și mai departe ca doi frați și dacă n-au murit și astăzi trăiesc.
Cine nu crede, să se ducă să vază.
Comunicată de N. Trîmbițoniu, invatator
Isteata si pace
Isteata si pace - continuare
Aceasta pagina a fost accesata de 420 ori.