Autori > Alecu Russo
Cantarea Romaniei
Daca dusmanul vostru va cere legaminte rusinoase de la voi, atuncea mai bine muriti prin sabia lui, decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre. Domnul parintilor vostri insa se va indura de lacrimile slugilor sale si va ridica dintre voi pe cineva, care va aseza iarasi pe urmasii vostri in volnicia si puterea de mai inainte.
(Cronica moldoveneasca)
1.
Domnul Dumnezeul parintilor nostri induratu-s-a de lacrimile tale, norod nemangaiat, induratu-s-a de durerea plamailor tale, tara mea?.. Nu esti indestul de smerita, indestul de sfasiata? Vaduva de feciorii cei viteji, plangi fara incetare pe mormintele lor, precum plang si jelesc femeile despletite pe sicriul mut al sotilor!
2.
Neamurile auzira tipatul chinuirii tale; pamantul se misca. Dumnezeu numai sa nu-l fi auzit?.. Razbunatorul prevestit nu s-a nascut oare?
3.
Care e mai mandra decat tine intre toate tarile semanate de Domnul pe pamant? care alta se impodobeste in zilele de vara cu flori mai frumoase, cu grane mai bogate?
4.
Verzi sunt dealurile tale, frumoase padurile si dumbravile spanzurate de coastele dealurilor, limpede si senin cerul tau; muntii se inalta trufasi in vazduh; raurile, ca braie pestrite, ocolesc campurile; noptile tale incanta auzul, ziua farmeca vazutul... Pentru ce zambetul tau e asa de amar, mandra mea tara?...
5.
Pe campiile Tenechiei rasarit-au florile?... Nu au rasarit florile, sunt turmele multe si frumoase ce pasc vaile tale; soarele inrodeste brazda; mana Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite, cu pomete si cu flori, cu avutie si cu frumusete... Pentru ce gemi si tipi, tara bogata?...
6.
Dunarea batrana, biruita de parintii tai, iti saruta poala si iti aduce avutii din tinuturile de unde soarele rasare si de unde soarele apune; vulturul din vazduh cauta la tine ca la pamantul sau de nastere; raurile cele frumoase si spumegoase, paraiele cele repezi si salbatice cauta neincetat lauda ta... O, tara falnica ca nici una, pentru ce fata ti-e imbrobodita?
(Cronica moldoveneasca)
1.
Domnul Dumnezeul parintilor nostri induratu-s-a de lacrimile tale, norod nemangaiat, induratu-s-a de durerea plamailor tale, tara mea?.. Nu esti indestul de smerita, indestul de sfasiata? Vaduva de feciorii cei viteji, plangi fara incetare pe mormintele lor, precum plang si jelesc femeile despletite pe sicriul mut al sotilor!
2.
Neamurile auzira tipatul chinuirii tale; pamantul se misca. Dumnezeu numai sa nu-l fi auzit?.. Razbunatorul prevestit nu s-a nascut oare?
3.
Care e mai mandra decat tine intre toate tarile semanate de Domnul pe pamant? care alta se impodobeste in zilele de vara cu flori mai frumoase, cu grane mai bogate?
4.
Verzi sunt dealurile tale, frumoase padurile si dumbravile spanzurate de coastele dealurilor, limpede si senin cerul tau; muntii se inalta trufasi in vazduh; raurile, ca braie pestrite, ocolesc campurile; noptile tale incanta auzul, ziua farmeca vazutul... Pentru ce zambetul tau e asa de amar, mandra mea tara?...
5.
Pe campiile Tenechiei rasarit-au florile?... Nu au rasarit florile, sunt turmele multe si frumoase ce pasc vaile tale; soarele inrodeste brazda; mana Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite, cu pomete si cu flori, cu avutie si cu frumusete... Pentru ce gemi si tipi, tara bogata?...
6.
Dunarea batrana, biruita de parintii tai, iti saruta poala si iti aduce avutii din tinuturile de unde soarele rasare si de unde soarele apune; vulturul din vazduh cauta la tine ca la pamantul sau de nastere; raurile cele frumoase si spumegoase, paraiele cele repezi si salbatice cauta neincetat lauda ta... O, tara falnica ca nici una, pentru ce fata ti-e imbrobodita?
7.
Nu esti frumoasa, nu esti inavutita?.. N-ai feciori multi care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului si viitorul inaintea ta... pentru ce curg lacrimile tale?...
Nu esti frumoasa, nu esti inavutita?.. N-ai feciori multi care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului si viitorul inaintea ta... pentru ce curg lacrimile tale?...
8.
Pentru ce tresari? trupul ti se topeste de slabiciune, si inima ti se framanta cu iuteala... citit-ai oare in cartea ursitei?.. Aerul misca tulburat... vantul dogoraste... ingerul pieirii aratatu-ti-s-a? Noptile tale sunt reci, visurile tulburate ca valurile marii batute de furtuna... ce-ti prevestesc?
Pentru ce tresari? trupul ti se topeste de slabiciune, si inima ti se framanta cu iuteala... citit-ai oare in cartea ursitei?.. Aerul misca tulburat... vantul dogoraste... ingerul pieirii aratatu-ti-s-a? Noptile tale sunt reci, visurile tulburate ca valurile marii batute de furtuna... ce-ti prevestesc?
9.
Priveste, de la miazazi la miazanoapte, popoarele isi ridica capul... gandirea se iveste luminoasa pe deasupra intunericului... Gandirea, duhul dumnezeiesc ce zideste, si credinta ce da viata... lumea veche se pravaleste, si pe ale ei daramaturi slobozenia se inalta... Desteapta-te!
Priveste, de la miazazi la miazanoapte, popoarele isi ridica capul... gandirea se iveste luminoasa pe deasupra intunericului... Gandirea, duhul dumnezeiesc ce zideste, si credinta ce da viata... lumea veche se pravaleste, si pe ale ei daramaturi slobozenia se inalta... Desteapta-te!
10.
Mucenicii sangelui tau n-au zis oare: "si Domnul va scula pe unul dintre voi, care va aseza pe urmasii vostri iarasi in volnicia si puterea lor?.." Uitat-ai sangele ce curge prin vinele feciorilor tai?.. Mult erai mandra odinioara, cand strigai "ura" in batai?.. pieptul tau era tare ca de otel, palosul se tocea pe dansul... soarele se intuneca de norii de pulbere ce ridicau razboinicii tai.
Mucenicii sangelui tau n-au zis oare: "si Domnul va scula pe unul dintre voi, care va aseza pe urmasii vostri iarasi in volnicia si puterea lor?.." Uitat-ai sangele ce curge prin vinele feciorilor tai?.. Mult erai mandra odinioara, cand strigai "ura" in batai?.. pieptul tau era tare ca de otel, palosul se tocea pe dansul... soarele se intuneca de norii de pulbere ce ridicau razboinicii tai.
11.
Poporul tau era indraznet ca vulturul, razboinic si trufas ca taurul neinjugat... Ramasu-ti-a oare numai umbra puterii si aducerea-aminte a vitejiei tale?...
Poporul tau era indraznet ca vulturul, razboinic si trufas ca taurul neinjugat... Ramasu-ti-a oare numai umbra puterii si aducerea-aminte a vitejiei tale?...
12.
Cum a slabit pieptul tau de otel?.. mana ta cea tare cade de oboseala... si molesirea a intrat in lacasul voinicilor!
Cum a slabit pieptul tau de otel?.. mana ta cea tare cade de oboseala... si molesirea a intrat in lacasul voinicilor!
13.
in vremea veche... de demult, demult... cerul era limpede... soarele stralucea ca un fecior tanar... campii frumoase, imprejurate de munti verzi, se intindeau mai mult decat putea prinde ochiul... paduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... si armasarii nechezau, jucandu-se prin rariste... pe o pajiste verde slobozenia, copila balaioara cu cosite lungi si aurite, se juca cu un arc destins. Ferice de oamenii din campie, ferice de cei de la munte!.. Era vremea atuncea, cand tot omul traia fara stapan si umbla mandru, fara sa-si plece capul la alt om; cand umbra vailor, pamantul si aerul cerului erau deschisi tuturora; iar viata se trecea lina ca un vis; si cand ajungeau pe om nevoile batranetilor si moartea, el se ducea, zicand: "mi-am trait zilele", si era sigur ca viata lui se va prelungi in copiii si mostenirea lui...
Dar iata aerul se tulbura... cerul cel limpede se imbrobodeste cu nori intunecosi... un nor de praf invaluie campia si ascunde muntii... se aud vaiete... dobitoacele se invartesc, cum se invartesc in noptile vijelioase, cand lupii urla in paduri... caii necheaza jalnic... multime de glasuri se aud strigand... vadesc cand primejdie, cand nadejde, izbanda, cand pierdere, turbare, deznadajduire; vantul sufla si norul se imprastie putin... Doamne, fa-ti mila!.. Se vede amestecul unei batalii!.. Cei ce au navalit sunt imbracati in fier... sageata aluneca pe pavaza, si palosul cu doua ascutite taie in carne vie... dar piepturile goale stau impotriva... se lupta cu furie... se plec sabiei... inimile slabesc... fug... tara sloboda a pierit!.. stati... izbanda-i in mana Domnului... arcul se intinde din nou... luptatorii se amesteca si se izbesc... piepturile goale de pavezele... capetele descoperite de coifurile...
Departe pe campie se vad arcuri zdrobite, fasii de steaguri, apoi un cosciug focul jertfei se inalta in vazduh... invinsi si invingatori cad in genunchi, si la lumina flacarii isi dau dreapta si se iau in brate... fii cu inima buna... tara binecuvantata... Tu fusesi altarul rudirii crivatului cu pustia, a barbatiei cu mintea, a slobozeniei cu puterea. Din aceasta rudire framantata cu sange si sfintita prin foc se naste un popor nou.
Astfel povestesc batranii.
in vremea veche... de demult, demult... cerul era limpede... soarele stralucea ca un fecior tanar... campii frumoase, imprejurate de munti verzi, se intindeau mai mult decat putea prinde ochiul... paduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... si armasarii nechezau, jucandu-se prin rariste... pe o pajiste verde slobozenia, copila balaioara cu cosite lungi si aurite, se juca cu un arc destins. Ferice de oamenii din campie, ferice de cei de la munte!.. Era vremea atuncea, cand tot omul traia fara stapan si umbla mandru, fara sa-si plece capul la alt om; cand umbra vailor, pamantul si aerul cerului erau deschisi tuturora; iar viata se trecea lina ca un vis; si cand ajungeau pe om nevoile batranetilor si moartea, el se ducea, zicand: "mi-am trait zilele", si era sigur ca viata lui se va prelungi in copiii si mostenirea lui...
Dar iata aerul se tulbura... cerul cel limpede se imbrobodeste cu nori intunecosi... un nor de praf invaluie campia si ascunde muntii... se aud vaiete... dobitoacele se invartesc, cum se invartesc in noptile vijelioase, cand lupii urla in paduri... caii necheaza jalnic... multime de glasuri se aud strigand... vadesc cand primejdie, cand nadejde, izbanda, cand pierdere, turbare, deznadajduire; vantul sufla si norul se imprastie putin... Doamne, fa-ti mila!.. Se vede amestecul unei batalii!.. Cei ce au navalit sunt imbracati in fier... sageata aluneca pe pavaza, si palosul cu doua ascutite taie in carne vie... dar piepturile goale stau impotriva... se lupta cu furie... se plec sabiei... inimile slabesc... fug... tara sloboda a pierit!.. stati... izbanda-i in mana Domnului... arcul se intinde din nou... luptatorii se amesteca si se izbesc... piepturile goale de pavezele... capetele descoperite de coifurile...
Departe pe campie se vad arcuri zdrobite, fasii de steaguri, apoi un cosciug focul jertfei se inalta in vazduh... invinsi si invingatori cad in genunchi, si la lumina flacarii isi dau dreapta si se iau in brate... fii cu inima buna... tara binecuvantata... Tu fusesi altarul rudirii crivatului cu pustia, a barbatiei cu mintea, a slobozeniei cu puterea. Din aceasta rudire framantata cu sange si sfintita prin foc se naste un popor nou.
Astfel povestesc batranii.
14.
Orasele se intemeiaza si se infrumuseteaza din nou... oamenii cresc in indestulare si se inmultesc ca nisipul marii... pamantul se acopera cu holde aurite... volnicia domneste ca mai inainte, dar nu acea volnicie prunca, floare plapanda a pustietatii, ci slobozenia cea barbata si luminoasa, sau puternica si cu radacina teapana si adanc infipta in pamant... sabia, acum nefolositoare, a razboinicului sta in coliba sa spanzurata... femeile zambesc dulce la pruncii lor... chipul zbarcit al batranilor se intinde de bucurie... pacea aduce legea care chizasuieste, iar nu asupreste... legea, rod al slobozeniei... legea care apara pe cel slobod de nedreptate si nu apasa pe sarmanul in folosul bogatului... si multa vreme erau numai oameni fericiti, desi se aflau bogati si mai saraci... caci nelegiuirea nu era cunoscuta; si cei bogati, si cei mai tari nu faceau ei singuri legea, dupa cum le venea lor mai bine, si nu puteau calca dreptul altuia, si junii ziceau, inchinandu-se catre batrani: "cinste fie parintilor nostri, care s-au luptat vitejeste si ne-au lasat de mostenire mosie si slobozenie".
Orasele se intemeiaza si se infrumuseteaza din nou... oamenii cresc in indestulare si se inmultesc ca nisipul marii... pamantul se acopera cu holde aurite... volnicia domneste ca mai inainte, dar nu acea volnicie prunca, floare plapanda a pustietatii, ci slobozenia cea barbata si luminoasa, sau puternica si cu radacina teapana si adanc infipta in pamant... sabia, acum nefolositoare, a razboinicului sta in coliba sa spanzurata... femeile zambesc dulce la pruncii lor... chipul zbarcit al batranilor se intinde de bucurie... pacea aduce legea care chizasuieste, iar nu asupreste... legea, rod al slobozeniei... legea care apara pe cel slobod de nedreptate si nu apasa pe sarmanul in folosul bogatului... si multa vreme erau numai oameni fericiti, desi se aflau bogati si mai saraci... caci nelegiuirea nu era cunoscuta; si cei bogati, si cei mai tari nu faceau ei singuri legea, dupa cum le venea lor mai bine, si nu puteau calca dreptul altuia, si junii ziceau, inchinandu-se catre batrani: "cinste fie parintilor nostri, care s-au luptat vitejeste si ne-au lasat de mostenire mosie si slobozenie".
15.
Cel ce nu cunoaste nevoia legii nu cunoaste ce e slobozenia, caci nu poate fi slobozenie fara lege... si acel ce nu se tine de duhul legii se leapada de slobozenie.
Cel ce nu cunoaste nevoia legii nu cunoaste ce e slobozenia, caci nu poate fi slobozenie fara lege... si acel ce nu se tine de duhul legii se leapada de slobozenie.
16.
Pamant chinuit, te-a iubit legea... cand te va ierta Domnul? Da.
Pamant chinuit, te-a iubit legea... cand te va ierta Domnul? Da.
17.
Slobozenia e indoita: cea dinlauntru si cea dinafara... ele sunt surori, una fara alta nu pot trai... slobozenia dinafara este neatarnarea mosiei, in care nastem si care ne hraneste, mosia de la care tragem numele nostru si dreptul de om, de sub biruirea oricarei alte tari si imparatii. Pentru sangele ce ne da, suntem datori cu sangele nostru. Pentru aceasta au fost bataliile neamului nostru si a neamurilor, bataliile cele vestite, scrise cu movile si manastiri pe sesuri si pe dealuri. Slobozenia dinlauntru este legea, icoana dreptatii dumnezeiesti, legea asezata prin invoirea tuturor si la care toti deopotriva se supun. Acolo unde nu e lege, nu e nici slobozenie, si acolo unde legea e numai pentru unii si ceilalti sunt scutiti de sub ascultarea ei, slobozenia a pierit... si fericirea e stinsa... caci atuncea asuprirea, nevoile, necazurile si saracia izvorasc in lume: atuncea lumea se imparte in saraci si bogati, in stapani si robi, flamanzi si imbuibati... atuncea lumea sta in cumpana de pieire... caci dreptatea dumnezeiasca e vecinica; ea uraste si blestema pe omul si pe neamul ce aluneca in calea nedreptatii... Strabunii nostri au fost blestemati de Domnul pentru strambatatile lor, si blestemul a trecut din neam in neam pana in zilele noastre... privegheati asupra-va ca la candela ce arde, ca nu copiii vostri si copiii copiilor vostri sa zica de voi: blestem asupra parintilor nostri, care au facut strambatate!.. strambatatea izvoraste din siluire, din pizma, din jefuire si din nestiinta... legea dreptatii e fratia, si ce fratie poate fi intre uliu si prada lui, intre rapitul si rapitor, intre dreptul si nedreptul?.. pana cand mai puteti, voi, cei ce ati calcat dreptatea, grabiti a intra in calea Domnului, caci va sosi ziua izbandirii, ziua cand vrabia se va lupta cu uliul si-l va birui... si intr-adevar, zic voua, acea zi s-a apropiat.
Slobozenia e indoita: cea dinlauntru si cea dinafara... ele sunt surori, una fara alta nu pot trai... slobozenia dinafara este neatarnarea mosiei, in care nastem si care ne hraneste, mosia de la care tragem numele nostru si dreptul de om, de sub biruirea oricarei alte tari si imparatii. Pentru sangele ce ne da, suntem datori cu sangele nostru. Pentru aceasta au fost bataliile neamului nostru si a neamurilor, bataliile cele vestite, scrise cu movile si manastiri pe sesuri si pe dealuri. Slobozenia dinlauntru este legea, icoana dreptatii dumnezeiesti, legea asezata prin invoirea tuturor si la care toti deopotriva se supun. Acolo unde nu e lege, nu e nici slobozenie, si acolo unde legea e numai pentru unii si ceilalti sunt scutiti de sub ascultarea ei, slobozenia a pierit... si fericirea e stinsa... caci atuncea asuprirea, nevoile, necazurile si saracia izvorasc in lume: atuncea lumea se imparte in saraci si bogati, in stapani si robi, flamanzi si imbuibati... atuncea lumea sta in cumpana de pieire... caci dreptatea dumnezeiasca e vecinica; ea uraste si blestema pe omul si pe neamul ce aluneca in calea nedreptatii... Strabunii nostri au fost blestemati de Domnul pentru strambatatile lor, si blestemul a trecut din neam in neam pana in zilele noastre... privegheati asupra-va ca la candela ce arde, ca nu copiii vostri si copiii copiilor vostri sa zica de voi: blestem asupra parintilor nostri, care au facut strambatate!.. strambatatea izvoraste din siluire, din pizma, din jefuire si din nestiinta... legea dreptatii e fratia, si ce fratie poate fi intre uliu si prada lui, intre rapitul si rapitor, intre dreptul si nedreptul?.. pana cand mai puteti, voi, cei ce ati calcat dreptatea, grabiti a intra in calea Domnului, caci va sosi ziua izbandirii, ziua cand vrabia se va lupta cu uliul si-l va birui... si intr-adevar, zic voua, acea zi s-a apropiat.
18.
Tot lucrul lasa samanta sa prin care din nou se naste: din tulpina batrana si putreda a fagului incoltesc vlastare tinere si vioae; asa (si) din robie se naste slobozenia, din neoranduiala (iese randuiala) ... jugul aduce mantuirea, precum furtuna linistea... Ridica capul, tara bantuita de vijeliile lumii, tara legata de jugul durerii!...
Tot lucrul lasa samanta sa prin care din nou se naste: din tulpina batrana si putreda a fagului incoltesc vlastare tinere si vioae; asa (si) din robie se naste slobozenia, din neoranduiala (iese randuiala) ... jugul aduce mantuirea, precum furtuna linistea... Ridica capul, tara bantuita de vijeliile lumii, tara legata de jugul durerii!...
19.
Furtuna mantuirii strasnica are sa fie... aveti grija de ziua aceea, si grabiti-va a va indrepta din vreme. Tarziu va fi atunci a plange si a se cai; caci suferinta indelungata impietreste inima omului si ucide mila si o smulge dintr-insa... Cei mari si puternici au toate zilele spre a se ingrasa din asupririle crestinilor... Norodul are un ceas numai, un ceas in care isi izbandeste, si cu acest ceas rascumpara veacuri de chinuri... Desteptati-va... ca vine groaza... n-ati auzit prin somn tipetele si vaietele megiesilor?.. blestemele vaduvelor sarace, sudoarea oamenilor aruncata ca pleava, hrana sarmanilor mistuita, mostenirea copiilor rapita, adunate la un loc cresc furtuna omeneasca si iutesc rasplata cumplita a dreptatii Domnului. Cei ce prin siluire fac nelegiuiri, prin siluire pier... si sabia Domnului e in mana norodului... si sabia atunci mananca carne si nu cruta pe nimene, de la sugatorul pana la cel desavarsit batran. si sangele curge ca un izvor, caci sangele imbata mintea, ca spirtul si ca vinul... si in acea zi se vor auzi mai multe vaiete de cum s-au auzit de cand lumea... si sangele varsat va cadea peste capul celor ce fac strambatate si isi spala mainile, peste capul celor ce zic acum: nu este dreptate dumnezeiasca... care precupesc dreptul vaduvei si vand cugetul lor si sangele fratilor lor.
20.
Furtuna mantuirii strasnica are sa fie... aveti grija de ziua aceea, si grabiti-va a va indrepta din vreme. Tarziu va fi atunci a plange si a se cai; caci suferinta indelungata impietreste inima omului si ucide mila si o smulge dintr-insa... Cei mari si puternici au toate zilele spre a se ingrasa din asupririle crestinilor... Norodul are un ceas numai, un ceas in care isi izbandeste, si cu acest ceas rascumpara veacuri de chinuri... Desteptati-va... ca vine groaza... n-ati auzit prin somn tipetele si vaietele megiesilor?.. blestemele vaduvelor sarace, sudoarea oamenilor aruncata ca pleava, hrana sarmanilor mistuita, mostenirea copiilor rapita, adunate la un loc cresc furtuna omeneasca si iutesc rasplata cumplita a dreptatii Domnului. Cei ce prin siluire fac nelegiuiri, prin siluire pier... si sabia Domnului e in mana norodului... si sabia atunci mananca carne si nu cruta pe nimene, de la sugatorul pana la cel desavarsit batran. si sangele curge ca un izvor, caci sangele imbata mintea, ca spirtul si ca vinul... si in acea zi se vor auzi mai multe vaiete de cum s-au auzit de cand lumea... si sangele varsat va cadea peste capul celor ce fac strambatate si isi spala mainile, peste capul celor ce zic acum: nu este dreptate dumnezeiasca... care precupesc dreptul vaduvei si vand cugetul lor si sangele fratilor lor.
20.
Lumea intreaga are tot o poveste…strimbatatea care se lacomeste la bunul altuia, si sarmanul care sfarma funia ce – l stringe; grea e strimbatatea… si rasplata ei cumplita este!...
21.
si era viata dulce si pacinica... sub aripile slobozeniei legea inflorea... toti fiii tarii traiau in bine, caci unirea si dragostea domneau cu ei... bogatul ajuta pe sarman; sarmanul nu pizmuia pe bogat... fiecare om avea dreptul sau si era mostean in tara sa... legea era dreapta si tare; ea nimicea inlauntru pe cei cu inima vicleana, si era un zid de aparare de catre dusmanul dinafara... fruntea ta, o tara mult draga, nu se pleca atunci rusinoasa inaintea strainilor, si, cand graiai, glasul tau se auzea de departe... numele strainilor nu te ingrozea si, desi ziceau intre ei: "hai sa punem in fiare pe feciorii vulturilor si sa domnim asupra lor... caci noi suntem tari si mai multi la numar... si turmele lor vor fi ale noastre... vom necinsti femeile si fetele lor... si vom batjocori perii carunti ai batranilor lor". Dar tu radeai de laudele salbaticilor... ca vulturii aveau aripi si cangi tari... cand catai la dansii, ei piereau precum piere un nor de grauri, cand vulturul se leagana prin vazduh... greu era de a rapune feciorii tai. Fiecare om era slobod si platea cat o suta de oameni, caci se lupta pentru dansul... slobozenia insuteste puterea... numai cei misei si cei rai tin cu strainii si cu apasatorii...
si era viata dulce si pacinica... sub aripile slobozeniei legea inflorea... toti fiii tarii traiau in bine, caci unirea si dragostea domneau cu ei... bogatul ajuta pe sarman; sarmanul nu pizmuia pe bogat... fiecare om avea dreptul sau si era mostean in tara sa... legea era dreapta si tare; ea nimicea inlauntru pe cei cu inima vicleana, si era un zid de aparare de catre dusmanul dinafara... fruntea ta, o tara mult draga, nu se pleca atunci rusinoasa inaintea strainilor, si, cand graiai, glasul tau se auzea de departe... numele strainilor nu te ingrozea si, desi ziceau intre ei: "hai sa punem in fiare pe feciorii vulturilor si sa domnim asupra lor... caci noi suntem tari si mai multi la numar... si turmele lor vor fi ale noastre... vom necinsti femeile si fetele lor... si vom batjocori perii carunti ai batranilor lor". Dar tu radeai de laudele salbaticilor... ca vulturii aveau aripi si cangi tari... cand catai la dansii, ei piereau precum piere un nor de grauri, cand vulturul se leagana prin vazduh... greu era de a rapune feciorii tai. Fiecare om era slobod si platea cat o suta de oameni, caci se lupta pentru dansul... slobozenia insuteste puterea... numai cei misei si cei rai tin cu strainii si cu apasatorii...
22.
Vantul de la miazanoapte bate cu furie... cerul se intuneca... pamantul se cutremura... in patru unghiuri ale lumii se vad inaltandu-se stalpi de flacara invaluita in nouri de fum... se aud armasarii nechezand, turmele mugind, zgomote de care si o larma ingrozitoare de glasuri de tot felul; limbile se amesteca si oamenii nu se mai pot intelege... popoarele se gramadesc si se indeasa unele peste altele... de-abia urma unora de pe pamant s-a sters, altele au navalit in locul lor... pare ca ziua de-apoi a lumii ar fi sosit... scarsniri de dinti, gemete si tipete de moarte se mai aud... Noroadele dau navala peste noroade si oamenii peste oameni... pustiirea pasaste inainte si in urma lor... dreptatea sta in jaf... legea in sabie, noaptea cu beznele sale a cotropit omenirea... sangele curge paraie... focul mistuieste ce scapa din sabie... si moartea secera pamantul... intunericimea se indeasa si mai mult... tot neamul omenesc se framanta si se struncineaza... urgia Domnului... dreptatea dumnezeiasca trece pe pamant pustiind!..
Vantul de la miazanoapte bate cu furie... cerul se intuneca... pamantul se cutremura... in patru unghiuri ale lumii se vad inaltandu-se stalpi de flacara invaluita in nouri de fum... se aud armasarii nechezand, turmele mugind, zgomote de care si o larma ingrozitoare de glasuri de tot felul; limbile se amesteca si oamenii nu se mai pot intelege... popoarele se gramadesc si se indeasa unele peste altele... de-abia urma unora de pe pamant s-a sters, altele au navalit in locul lor... pare ca ziua de-apoi a lumii ar fi sosit... scarsniri de dinti, gemete si tipete de moarte se mai aud... Noroadele dau navala peste noroade si oamenii peste oameni... pustiirea pasaste inainte si in urma lor... dreptatea sta in jaf... legea in sabie, noaptea cu beznele sale a cotropit omenirea... sangele curge paraie... focul mistuieste ce scapa din sabie... si moartea secera pamantul... intunericimea se indeasa si mai mult... tot neamul omenesc se framanta si se struncineaza... urgia Domnului... dreptatea dumnezeiasca trece pe pamant pustiind!..
23.
Viscolul siluirii se intinde si mai mult, si jaful se intocmeste... cei mai voinici dintre voinici vor sa supuie si pe sotii lor, si pe cei mai slabi... sangele curge mereu... sabia domneste in acea vreme... Setea de a stapani cuprinde pe oameni... Domnii si boierii neamurilor se ridica ca niste uriasi si cauta a zdrumica popoarele... o lupta mare si indelungata se incepe intre om si om, popor si popor, si intre popoare cu capeteniile lor cele rapitoare... oamenii de razboi se unesc toti din toate partile intre sine... slobozenia se invinge... pustiirea se intinde peste tot locul.
Viscolul siluirii se intinde si mai mult, si jaful se intocmeste... cei mai voinici dintre voinici vor sa supuie si pe sotii lor, si pe cei mai slabi... sangele curge mereu... sabia domneste in acea vreme... Setea de a stapani cuprinde pe oameni... Domnii si boierii neamurilor se ridica ca niste uriasi si cauta a zdrumica popoarele... o lupta mare si indelungata se incepe intre om si om, popor si popor, si intre popoare cu capeteniile lor cele rapitoare... oamenii de razboi se unesc toti din toate partile intre sine... slobozenia se invinge... pustiirea se intinde peste tot locul.
24.
Din aceasta framantare a popoarelor se naste o fiara... Robia.
Din aceasta framantare a popoarelor se naste o fiara... Robia.
25.
Inima si taria sufletelor barbate... temelia dreptului si a slobozeniei nu pier in veci!.. in orice inima ramane un gand ascuns, un loc unde samanta buna incolteste... popoarele isi pierd sfaturile si ratacesc din calea dreapta, sau adorm in durere, dar nu pier.
Lumea ravasita se intocmeste iarasi, dar cu incetul si cu durere mare; neamurile trec prin ispite si cercari, pana ce intra priceperea intr-insele si se inteleg; asa si fierul numai prin foc se inmladie, se netezeste si se face stralucitor.
Inima si taria sufletelor barbate... temelia dreptului si a slobozeniei nu pier in veci!.. in orice inima ramane un gand ascuns, un loc unde samanta buna incolteste... popoarele isi pierd sfaturile si ratacesc din calea dreapta, sau adorm in durere, dar nu pier.
Lumea ravasita se intocmeste iarasi, dar cu incetul si cu durere mare; neamurile trec prin ispite si cercari, pana ce intra priceperea intr-insele si se inteleg; asa si fierul numai prin foc se inmladie, se netezeste si se face stralucitor.
26.
Se zice in carte, ca Domnul pe cei fara de lege, cand voieste a-i prapadi, ii orbeste si le insufla cugete nebune si neintelepte de mandrie... Domnii si boierii neamurilor zisera intre dansii: sa nu lasam popoarele noastre in odihna, caci odihna desteapta gandirea; si gandirea mana la fapta... sa ridicam stavile, sa semanam zavistia si ura, si sa insuflam lacomia cuprinselor si a prazilor, si sa impingem neamurile unele asupra altora, ca astfel sa intindem domnirea si puterea noastra... si neamurile se dusmanira si se pizmuira intre dansele, luptandu-se mereu ca sa slabeasca pe cele mai tari, ca sa inghita pe cele mai slabe, nu spre folosul lor, ci spre folosul asupritorilor pamantului... astfel popoarele se facura partase la nelegiuirile si nedumnezeirea capeteniilor lor, sleira sangele si topira carnea dupa oasele lor in lupta, pana cand ranite si sangerate, si dandu-si sufletul, cunoscura in sfarsit ratacirea lor si cum toate limbile pamantului sunt surori si fiice iubite ale Domnului... si vremea neintelegerii trecu!..
Se zice in carte, ca Domnul pe cei fara de lege, cand voieste a-i prapadi, ii orbeste si le insufla cugete nebune si neintelepte de mandrie... Domnii si boierii neamurilor zisera intre dansii: sa nu lasam popoarele noastre in odihna, caci odihna desteapta gandirea; si gandirea mana la fapta... sa ridicam stavile, sa semanam zavistia si ura, si sa insuflam lacomia cuprinselor si a prazilor, si sa impingem neamurile unele asupra altora, ca astfel sa intindem domnirea si puterea noastra... si neamurile se dusmanira si se pizmuira intre dansele, luptandu-se mereu ca sa slabeasca pe cele mai tari, ca sa inghita pe cele mai slabe, nu spre folosul lor, ci spre folosul asupritorilor pamantului... astfel popoarele se facura partase la nelegiuirile si nedumnezeirea capeteniilor lor, sleira sangele si topira carnea dupa oasele lor in lupta, pana cand ranite si sangerate, si dandu-si sufletul, cunoscura in sfarsit ratacirea lor si cum toate limbile pamantului sunt surori si fiice iubite ale Domnului... si vremea neintelegerii trecu!..
27.
Neamurile toate s-au cunoscut intre sine... limbile toate s-au imbratisat... Numai pe tine, tara de jertfa, pamant de sange si de durere, nu te cunosc... mare ti-a fost fala... dar amara iti este rastignirea... Doamne, departeaza paharul!..
Neamurile toate s-au cunoscut intre sine... limbile toate s-au imbratisat... Numai pe tine, tara de jertfa, pamant de sange si de durere, nu te cunosc... mare ti-a fost fala... dar amara iti este rastignirea... Doamne, departeaza paharul!..
28.
In mijlocul viscolului, ce faceai tu, pamant dezmostenit?.. Pamantul ce acopera cenusa stramosilor era framantat de lava... vartejul furtunos invaluia campia... talazurile acelui ocean fara margini de neamuri, pravalindu-se din toate partile lumii, spinteca cu durere coastele tale... Muma fara copii, feciorii tai, rataciti in vijelia omeneasca, pribegeau in toate laturile, ducand cu dansii numai limba si dorul tau... mosia e cel mai dintai si cel mai de apoi cuvant al omului; intr-insa se cuprind toate bucuriile... simtirea ei se naste odata cu noi si e nemarginita si vecinica, ca si Dumnezeu. Patria e aducerea-aminte de zilele copilariei... coliba parinteasca cu copacul cel mare din pragul usii, dragostea mamei... plasmuirile (nevinovate) ale inimii noastre... locul unde am iubit si am fost iubiti.. cainele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteste zilele frumoase de sarbatoare... zbieratul turmelor, cand se intorceau in amurgul serii de la pasune... fumul vetrei ce ne-a incalzit in leagan, inaltandu-se in aer... barza de pe streasina, ce cauta duios pe campie... si aerul, care nicaierea nu este mai dulce!..
Si sub cortul pribegiei batranii ziceau copiilor: ... colo... in vale... colo... departe... unde soarele se vede asa de frumos... unde campiile sunt stralucite si paraiele racoroase... unde cerul e dulce, unde pamantul e roditor si juncile sunt albe... copii, acolo e tara!.. si la aceste cuvinte voinicii prindeau armele... pruncii tresareau in leagane... femeile cantau patria departata si durerea pribegiei... cei slabi se imbarbatau. si tu erai mandra atunci, o, tara nemangaiata... feciorii tai erau un neam barbat... numele tau era vestit noroadelor... razboinicii tai erau vitejii vitejilor... dragostea mosiei intarea ca o za de otel latele lor piepturi si bratele lor erau tari... cati cautau la tine te pizmuiau, si dusmanii tai insisi iti dau lauda... cand din nari sforaind si din ochi scanteind, taurul clatina coarnele, groaza se raspandea in toate laturile...
In mijlocul viscolului, ce faceai tu, pamant dezmostenit?.. Pamantul ce acopera cenusa stramosilor era framantat de lava... vartejul furtunos invaluia campia... talazurile acelui ocean fara margini de neamuri, pravalindu-se din toate partile lumii, spinteca cu durere coastele tale... Muma fara copii, feciorii tai, rataciti in vijelia omeneasca, pribegeau in toate laturile, ducand cu dansii numai limba si dorul tau... mosia e cel mai dintai si cel mai de apoi cuvant al omului; intr-insa se cuprind toate bucuriile... simtirea ei se naste odata cu noi si e nemarginita si vecinica, ca si Dumnezeu. Patria e aducerea-aminte de zilele copilariei... coliba parinteasca cu copacul cel mare din pragul usii, dragostea mamei... plasmuirile (nevinovate) ale inimii noastre... locul unde am iubit si am fost iubiti.. cainele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteste zilele frumoase de sarbatoare... zbieratul turmelor, cand se intorceau in amurgul serii de la pasune... fumul vetrei ce ne-a incalzit in leagan, inaltandu-se in aer... barza de pe streasina, ce cauta duios pe campie... si aerul, care nicaierea nu este mai dulce!..
Si sub cortul pribegiei batranii ziceau copiilor: ... colo... in vale... colo... departe... unde soarele se vede asa de frumos... unde campiile sunt stralucite si paraiele racoroase... unde cerul e dulce, unde pamantul e roditor si juncile sunt albe... copii, acolo e tara!.. si la aceste cuvinte voinicii prindeau armele... pruncii tresareau in leagane... femeile cantau patria departata si durerea pribegiei... cei slabi se imbarbatau. si tu erai mandra atunci, o, tara nemangaiata... feciorii tai erau un neam barbat... numele tau era vestit noroadelor... razboinicii tai erau vitejii vitejilor... dragostea mosiei intarea ca o za de otel latele lor piepturi si bratele lor erau tari... cati cautau la tine te pizmuiau, si dusmanii tai insisi iti dau lauda... cand din nari sforaind si din ochi scanteind, taurul clatina coarnele, groaza se raspandea in toate laturile...
29.
Lupta intareste pe cel slab, si primejdia mareste pe cel tare... tot bunul are nevoile sale. Ghimpul se ascunde sub floare... asa si slobozenia multi vrajmasi are... pentru ca este partea cea mai frumoasa, cea mai roditoare din mostenirea parineasca. Nu aurul este bogatia neamurilor, nu neavutul este saracia oamenilor. Avutiile de aur sunt pieritoare, saracia harnica e o bogatie ce nu se rapeste; munca e bogatie vecinica.
Lupta intareste pe cel slab, si primejdia mareste pe cel tare... tot bunul are nevoile sale. Ghimpul se ascunde sub floare... asa si slobozenia multi vrajmasi are... pentru ca este partea cea mai frumoasa, cea mai roditoare din mostenirea parineasca. Nu aurul este bogatia neamurilor, nu neavutul este saracia oamenilor. Avutiile de aur sunt pieritoare, saracia harnica e o bogatie ce nu se rapeste; munca e bogatie vecinica.
30.
Noi, saracii de legi, ca sa pastram mostenirea aceasta, sau ca sa o luam inapoi, cand ni s-a rapit, trebuie: o mare staruinta si priveghere, jertfe necurmate si o unire stransa intre oamenii din acelasi sange... astfel ca toti sa stea pentru unul, si unul pentru toti.
Noi, saracii de legi, ca sa pastram mostenirea aceasta, sau ca sa o luam inapoi, cand ni s-a rapit, trebuie: o mare staruinta si priveghere, jertfe necurmate si o unire stransa intre oamenii din acelasi sange... astfel ca toti sa stea pentru unul, si unul pentru toti.
31.
Mai odihneste-te, pamant al luptelor!.. precum muncitoriul sta de se rasufla. Fruntea ta e plina de sudoare si de pulberea bataliei... mai rasufla putin, caci ai dusmani multi la numar... si soarta ta e o lupta necurmata.
Fost-ai multe veacuri volnica, ca pasarea vazduhului, pana cand o semintie iubitoare de cuprinderi ravni dupa patria fecioara a slobozeniei. Vulturul legioanelor zdrobise lumea in ghearele sale... ca sa te poata cuprinde in brate, fu silit a te lua de sotie!.. semintia pustiei cu semintia ce navalise peste dansa s-a amestecat... acum slobozenia mai barbata are arc si sabie spre aparare... Ascute-ti sabia ca fulgerul si incoarda-ti arcul, o, tara mea!.. dusmanul se gateste si tu esti straja lumii... lumea te-a parasit si s-a sculat asupra-ti: noroadele s-au legat intre ele, pentru a te batjocori si a stinge dintre noroade pomenirea ta... o, patria mea, jertfeste-te!
Mai odihneste-te, pamant al luptelor!.. precum muncitoriul sta de se rasufla. Fruntea ta e plina de sudoare si de pulberea bataliei... mai rasufla putin, caci ai dusmani multi la numar... si soarta ta e o lupta necurmata.
Fost-ai multe veacuri volnica, ca pasarea vazduhului, pana cand o semintie iubitoare de cuprinderi ravni dupa patria fecioara a slobozeniei. Vulturul legioanelor zdrobise lumea in ghearele sale... ca sa te poata cuprinde in brate, fu silit a te lua de sotie!.. semintia pustiei cu semintia ce navalise peste dansa s-a amestecat... acum slobozenia mai barbata are arc si sabie spre aparare... Ascute-ti sabia ca fulgerul si incoarda-ti arcul, o, tara mea!.. dusmanul se gateste si tu esti straja lumii... lumea te-a parasit si s-a sculat asupra-ti: noroadele s-au legat intre ele, pentru a te batjocori si a stinge dintre noroade pomenirea ta... o, patria mea, jertfeste-te!
32.
Grabeste a mai prinde putere... iata, se mai apropie o furtuna... De-abia vijelia omeneasca se mai potoli si o intunericime cat un graunte se zareste dinspre rasarit... De ce merge mai creste... si ca un nour se indeasa si se intinde... Cerul se intuneca, viscolul izbucneste... norul se varsa pe pamant ca un rau intaratat si, ca o mare fara margine, inghite si ineaca tot ce-i iese inainte... Spaima a cuprins toate neamurile... slobozenia si legea popoarelor se zdrumica... potop de sange este... pamantul se umple de daramaturi... razboinicii o iau la fuga... voinicii sunt cuprinsi de frica... semiluna straluceste.
33.
Pentru ce salti, Dunare batrana?.. un biruitor indraznet venit-a oare, ca in zilele stramosilor, sa calce cu amandoua picioarele pe amandoua malurile tale?.. Legioanele inviat-au si mai vin sa intemeieze de a doua oara patria?.. apele tale se umplu, sar in sus si vajaie ingrozite... nu... un turban se vede pe mal... armasarii Anadolului necheaza, sarind in doua picioare de nerabdare... pala pustieste tarmul din a dreapta... popoarele de la miazazi la miazanoapte, de la rasarit la apus plec capul lor sabiei si se leapada de legea parintilor lor, ca sa-si scape viata, si cred Coranului... Mahomet ia locul lui Hristos... Sabia si Coranul duc robia dupa dansele...
Pentru ce salti, Dunare batrana?.. un biruitor indraznet venit-a oare, ca in zilele stramosilor, sa calce cu amandoua picioarele pe amandoua malurile tale?.. Legioanele inviat-au si mai vin sa intemeieze de a doua oara patria?.. apele tale se umplu, sar in sus si vajaie ingrozite... nu... un turban se vede pe mal... armasarii Anadolului necheaza, sarind in doua picioare de nerabdare... pala pustieste tarmul din a dreapta... popoarele de la miazazi la miazanoapte, de la rasarit la apus plec capul lor sabiei si se leapada de legea parintilor lor, ca sa-si scape viata, si cred Coranului... Mahomet ia locul lui Hristos... Sabia si Coranul duc robia dupa dansele...
34.
Pe rauri plutesc daramaturile palatelor si ale bisericilor... cu sangele se scurge ramasita neatarnarii a douazeci de popoare... Valurile izbesc spumegand valurile, si spuma lor e sangerata. Pe luciul Dunarii merge si se intoarce, se afunda si se ridica un iatagan scanteietor... si valul infiorat azvarle pe tarmurile inspaimantate pe feciorii prorocului... "Allah! — striga ei... — aicea e pamantul fagaduit celor credinciosi!.."
Pe rauri plutesc daramaturile palatelor si ale bisericilor... cu sangele se scurge ramasita neatarnarii a douazeci de popoare... Valurile izbesc spumegand valurile, si spuma lor e sangerata. Pe luciul Dunarii merge si se intoarce, se afunda si se ridica un iatagan scanteietor... si valul infiorat azvarle pe tarmurile inspaimantate pe feciorii prorocului... "Allah! — striga ei... — aicea e pamantul fagaduit celor credinciosi!.."
35.
Daca dusmanul vostru va cere legaminte rusinoase de la voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre... Domnul parintilor vostri insa se va indura de lacrimile slugilor sale si va ridica dintre voi pe cineva, care va aseza iarasi pe urmasii vostri in volnicia si puterea de mai inainte.
Daca dusmanul vostru va cere legaminte rusinoase de la voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre... Domnul parintilor vostri insa se va indura de lacrimile slugilor sale si va ridica dintre voi pe cineva, care va aseza iarasi pe urmasii vostri in volnicia si puterea de mai inainte.
36.
Pustiirea se intinde pe campii... codrii clocotesc de o fasaire duioasa... pe coastele dealurilor se vad numai sate arse si turme de femei ratacind cu pruncii la tata... o, tara mea! unde sunt acum voinicii tai cu inima viteaza si cu bratul tare?.. N-aud ei racnetul tau... vaietele femeilor... plansorile copiilor... rugile fecioarelor?.. leii facutu-s-au miei?.. Palosele crunte ruginitu-s-au in mainile razboinicilor tai?.. si femeile ziceau: "vai noua... vai!.. barbatii s-au prapadit inima... mostenirea copiilor nostri o sa cada in prada vrajmasilor... si copiii vor ajunge robii lor... si ei se vor purta cu dansii, sarmaneii, ca stapanul cel rau cu cainele sau... si vom ramane de rasul si de batjocura neamurilor..." si mumele ziceau la feciorii lor: "cel ce fuge dinaintea dusmanului este misel... si miseii nu sunt din sangele nostru... duceti-va de muriti mai bine slobozi, decat sa traiti in robie si ocara".
Pustiirea se intinde pe campii... codrii clocotesc de o fasaire duioasa... pe coastele dealurilor se vad numai sate arse si turme de femei ratacind cu pruncii la tata... o, tara mea! unde sunt acum voinicii tai cu inima viteaza si cu bratul tare?.. N-aud ei racnetul tau... vaietele femeilor... plansorile copiilor... rugile fecioarelor?.. leii facutu-s-au miei?.. Palosele crunte ruginitu-s-au in mainile razboinicilor tai?.. si femeile ziceau: "vai noua... vai!.. barbatii s-au prapadit inima... mostenirea copiilor nostri o sa cada in prada vrajmasilor... si copiii vor ajunge robii lor... si ei se vor purta cu dansii, sarmaneii, ca stapanul cel rau cu cainele sau... si vom ramane de rasul si de batjocura neamurilor..." si mumele ziceau la feciorii lor: "cel ce fuge dinaintea dusmanului este misel... si miseii nu sunt din sangele nostru... duceti-va de muriti mai bine slobozi, decat sa traiti in robie si ocara".
37.
Vajaie crivatul... se clatina pamantul... rasuna buciumele... oamenii se izbesc cu oameni... zalele cu fierul... piepturile cu otelul... vitejii cad morti in tarana... sangele desfunda pamantul... lesuri plutesc pe rauri... parjolul se invarteste in toate partile. Strigarile luptatorilor si clancairea paloselor, incrucisandu-se, rasuna cu huiet... ce te-ai facut, mare vizir?.. Unde-ti sunt voinicii, pasa cu trei tuiuri? Vantul impotrivirii sfarama zabalele armasarilor tai... navala se trase inapoi, spaimantata de piepturile goale ale vitejilor!..
Cine fuge colo in vale cu braul descins... cu turbanul desfacut... cu pala zdrobita?.. Sultanul cel falos... Sultanul groaznicul ... Fugi... si erai imparatul imparatilor... numele tau ingrozea mai mult decat o ostire... Pasii tremurau cand te vedeau trecand... Unde sunt cetele cele numeroase, ca si tarile tale, ostasii tai, mai multi la numar decat stelele cerului? Trasnetul pica din mainile tale... numele tau de nebiruit pieri... Fugi... si, in goana fugii, capitanii tai nu mai cunosc pe voinicul infricosator ce incura armasarul inaintea bataliei. Cauta in urma, vezi-ti comorile pradate... haremul pangarit... caii nechezand in campie fara calareti... cate mume te vor blestema, o, sultane Fulgere... credinciosii prorocului zac neingropati pe campuri... Dumnezeu s-a fost indurat de lacrimile slugilor sale si a ridicat pe acela ce le-a asezat iarasi in volnicia si puterea de mai inainte.
Vajaie crivatul... se clatina pamantul... rasuna buciumele... oamenii se izbesc cu oameni... zalele cu fierul... piepturile cu otelul... vitejii cad morti in tarana... sangele desfunda pamantul... lesuri plutesc pe rauri... parjolul se invarteste in toate partile. Strigarile luptatorilor si clancairea paloselor, incrucisandu-se, rasuna cu huiet... ce te-ai facut, mare vizir?.. Unde-ti sunt voinicii, pasa cu trei tuiuri? Vantul impotrivirii sfarama zabalele armasarilor tai... navala se trase inapoi, spaimantata de piepturile goale ale vitejilor!..
Cine fuge colo in vale cu braul descins... cu turbanul desfacut... cu pala zdrobita?.. Sultanul cel falos... Sultanul groaznicul ... Fugi... si erai imparatul imparatilor... numele tau ingrozea mai mult decat o ostire... Pasii tremurau cand te vedeau trecand... Unde sunt cetele cele numeroase, ca si tarile tale, ostasii tai, mai multi la numar decat stelele cerului? Trasnetul pica din mainile tale... numele tau de nebiruit pieri... Fugi... si, in goana fugii, capitanii tai nu mai cunosc pe voinicul infricosator ce incura armasarul inaintea bataliei. Cauta in urma, vezi-ti comorile pradate... haremul pangarit... caii nechezand in campie fara calareti... cate mume te vor blestema, o, sultane Fulgere... credinciosii prorocului zac neingropati pe campuri... Dumnezeu s-a fost indurat de lacrimile slugilor sale si a ridicat pe acela ce le-a asezat iarasi in volnicia si puterea de mai inainte.
38.
Esti frumoasa, esti avutita... o, tara mea draga... ai copii multi, care te iubesc... ai cartea de vitejie a trecutului si viitoriul preafrumos inaintea ta... pentru ce curg lacrimile tale?...
Esti frumoasa, esti avutita... o, tara mea draga... ai copii multi, care te iubesc... ai cartea de vitejie a trecutului si viitoriul preafrumos inaintea ta... pentru ce curg lacrimile tale?...
39.
Tresari, pare ca trece pe zare naluca vailor... inima ti se framanta cu iuteala... citit-ai in cartea ursitei, ori ca ingerul pieirii ti s-a nazarit?...
Tresari, pare ca trece pe zare naluca vailor... inima ti se framanta cu iuteala... citit-ai in cartea ursitei, ori ca ingerul pieirii ti s-a nazarit?...
40.
Pentru ce stai inmarmurita, o, tara romana?.. nu-ti mai aduci aminte de zilele cele vechi?.. trasnetul se zdrobea in mainile celor nebiruiti... turbanul se rostogolea in tarana... strainul fugea ca de moarte, cand vedea amenintatorul tau steag, un semn de dreptate, putere si slobozenie... Turcul, cuprins de spaima, alerga sa se ascunda intre cadane in harem... si tatarul, in fuga calului, lua indarat drumul pustiei!
Pentru ce stai inmarmurita, o, tara romana?.. nu-ti mai aduci aminte de zilele cele vechi?.. trasnetul se zdrobea in mainile celor nebiruiti... turbanul se rostogolea in tarana... strainul fugea ca de moarte, cand vedea amenintatorul tau steag, un semn de dreptate, putere si slobozenie... Turcul, cuprins de spaima, alerga sa se ascunda intre cadane in harem... si tatarul, in fuga calului, lua indarat drumul pustiei!
41.
Sub poalele unui munte se intindea o campie mare, si un soare stralucitor lumina acea campie... Doi insi se preumblau printr-insa... stau ades in loc... si apoi porneau mai departe... Precum spicurile, in vremea secerii, zac unele peste altele, asa si oase peste oase de morti acopereau pamantul... petice sfasiate si acatate de prajina lor plecata de-abia se mai miscau de vantul ce dogorea... un nour de corbi falfaia pe deasupra croncaind, vulturi mari se invartejeau in vazduh, s-apoi deodata se azvarleau cu iuteala peste oasele inalbite... nici o locuinta nu se zarea in acea vale a mortii... ici-colea movile semanate fara rand increteau ca niste valuri luciul campiei... si pe fiecare din acele movile era cate un semn deosebit... pe una o cruce rosie plecata... pe alta un turban sangerat cu semiluna infipta pe dansul... mai departe, o sulita tatareasca sfaramata... si acolo stau mormane gramadite, dupa semintii si lege, oasele neamurilor care se intampinara pe acest camp de batalie... fiecare la un loc, ca un semn de izbanda pomenitoare...
La marginea campiei era o padure, iar din fundul padurii se auzea o fasaire neinteleasa... o plangere ce semana cu vaietele sufletelor chinuite... Copacii erau impestritati de frunze felurite, pline de o roua rosie... si in varful unui stejar batran, un vultur alb falfaia si scutura din aripi... si la fiecare din acele mormane, cei doi oameni ingenuncheau si ziceau impreuna: "...Fala de marire tie, tara noastra, binecuvantata si cuvantatoare de Dumnezeu... feciorii hunilor s-au incumetat sa te supuie... si tu ai fost pestera ciolanelor lor... potopul Asiei a vrut sa inghita lumea... si tu ai fost stavila lumii... un neam de viteji a ravnit la turmele tale si la granele aurite ale holdelor tale... si tu ai legat pe viteji doi cate doi... si ai arat cu dansii tarana... si ai semanat cu sangele si cu sudoarea lor Dumbrava Rosie, padurea sangelui!"
Sub poalele unui munte se intindea o campie mare, si un soare stralucitor lumina acea campie... Doi insi se preumblau printr-insa... stau ades in loc... si apoi porneau mai departe... Precum spicurile, in vremea secerii, zac unele peste altele, asa si oase peste oase de morti acopereau pamantul... petice sfasiate si acatate de prajina lor plecata de-abia se mai miscau de vantul ce dogorea... un nour de corbi falfaia pe deasupra croncaind, vulturi mari se invartejeau in vazduh, s-apoi deodata se azvarleau cu iuteala peste oasele inalbite... nici o locuinta nu se zarea in acea vale a mortii... ici-colea movile semanate fara rand increteau ca niste valuri luciul campiei... si pe fiecare din acele movile era cate un semn deosebit... pe una o cruce rosie plecata... pe alta un turban sangerat cu semiluna infipta pe dansul... mai departe, o sulita tatareasca sfaramata... si acolo stau mormane gramadite, dupa semintii si lege, oasele neamurilor care se intampinara pe acest camp de batalie... fiecare la un loc, ca un semn de izbanda pomenitoare...
La marginea campiei era o padure, iar din fundul padurii se auzea o fasaire neinteleasa... o plangere ce semana cu vaietele sufletelor chinuite... Copacii erau impestritati de frunze felurite, pline de o roua rosie... si in varful unui stejar batran, un vultur alb falfaia si scutura din aripi... si la fiecare din acele mormane, cei doi oameni ingenuncheau si ziceau impreuna: "...Fala de marire tie, tara noastra, binecuvantata si cuvantatoare de Dumnezeu... feciorii hunilor s-au incumetat sa te supuie... si tu ai fost pestera ciolanelor lor... potopul Asiei a vrut sa inghita lumea... si tu ai fost stavila lumii... un neam de viteji a ravnit la turmele tale si la granele aurite ale holdelor tale... si tu ai legat pe viteji doi cate doi... si ai arat cu dansii tarana... si ai semanat cu sangele si cu sudoarea lor Dumbrava Rosie, padurea sangelui!"
42.
Cum de te-ai vestezit, floare a falei si a slobozeniei?.. intr-o zi vrusesi sa te odihnesti, ca omul obosit de munca... si feciorii tai cei vicleni facura sfat intre dansii... Cugetul nedreptatii si al domniei intra in sufletul lor... si ravnira la armele si avutia fratilor lor. Zavistia semana samanta galcevilor si a imperecherilor... feciorii tai te muscara la inima, o, tara mea, si iti facura rana mare... Strainul puse piciorul pe pieptul tau, ca sa te inaduse... si dete in mainile voinicilor tai furca in locul palosului de odinioara... si tu, muscata, te lasasi de bunavoie in mana celor ce nu putuse a te birui!...
Cum de te-ai vestezit, floare a falei si a slobozeniei?.. intr-o zi vrusesi sa te odihnesti, ca omul obosit de munca... si feciorii tai cei vicleni facura sfat intre dansii... Cugetul nedreptatii si al domniei intra in sufletul lor... si ravnira la armele si avutia fratilor lor. Zavistia semana samanta galcevilor si a imperecherilor... feciorii tai te muscara la inima, o, tara mea, si iti facura rana mare... Strainul puse piciorul pe pieptul tau, ca sa te inaduse... si dete in mainile voinicilor tai furca in locul palosului de odinioara... si tu, muscata, te lasasi de bunavoie in mana celor ce nu putuse a te birui!...
43.
In sesurile tale dusmanii corturile si-au intins... mandria numelui tau a cazut, precum cade de pe deal stejarul cel imbatranit, si nu-ti lasara de a rasufla fara numai atata aer, precat se indurara ei... Domniile si boieriile tale ingenuncheara inaintea lor.
44.
Erai un trup cu viata si ai ajuns umbra mortii... razboinicii tai s-au facut muieri, boierii tai, robi ai dusmanilor, si steagul tau pieri dintre steagurile neamurilor!..
Pentru ce te framanti oare? iti este dor de vremea veche... vreo raza din fala trecuta venit-a sa lumineze fruntea ta?.. Nu, ci framantarea e de durere!...
Erai un trup cu viata si ai ajuns umbra mortii... razboinicii tai s-au facut muieri, boierii tai, robi ai dusmanilor, si steagul tau pieri dintre steagurile neamurilor!..
Pentru ce te framanti oare? iti este dor de vremea veche... vreo raza din fala trecuta venit-a sa lumineze fruntea ta?.. Nu, ci framantarea e de durere!...
45.
Mandra si viteaza erai in batalie, o, tara romana... Cu greu si cu anevoie era a te birui... Ca sa-ti suga sangele, feciorii tai cei blestemati te detera in prada dusmanului. Neamurile ce pizmuiau puterea ta si numele tau cel falnic se legara intre ele si zisera: "Hai sa zdrobim acest cuib de volnicie..." Ele te orbira de ura si de zavistie, puterea ta se toci pilita de trupul tau insusi... uriasii se aruncara asupra trupului tau, si il taiera in bucati si impartira intre sine, ca pe niste turme, pe feciorii tai: "si aruncat-au la sorti hainele lui Hristos", zice Psaltirea.
Mandra si viteaza erai in batalie, o, tara romana... Cu greu si cu anevoie era a te birui... Ca sa-ti suga sangele, feciorii tai cei blestemati te detera in prada dusmanului. Neamurile ce pizmuiau puterea ta si numele tau cel falnic se legara intre ele si zisera: "Hai sa zdrobim acest cuib de volnicie..." Ele te orbira de ura si de zavistie, puterea ta se toci pilita de trupul tau insusi... uriasii se aruncara asupra trupului tau, si il taiera in bucati si impartira intre sine, ca pe niste turme, pe feciorii tai: "si aruncat-au la sorti hainele lui Hristos", zice Psaltirea.
46.
Mult mai inainte paganul zisese: "Ca sa zdrobesc acest trup, ce ma ingrozeste si cand nu se misca, sa dau drumul asupra-i nemernicilor mei..."; si venetici, lepadati de Domnul, ca un nor de lacuste, trecura marile si se azvarlira peste tine, o, pamant al grelelor dureri, si supsera sangele maduvei tale! Ei aruncara pe copiii tai in beznele intunericului... si numele lor pieri cu tine... Erai sloboda... si te pusera in obezi... erai avuta... si se imbuibara de carnea ta, ca niste lupi flamanzi... erai viteaza, si infipsera miselia in inima ta... erai vrednica si laudata... si ajunsesi defaimata... erai curata... si te pangarira cu talharia si nelegiuirea!
Mult mai inainte paganul zisese: "Ca sa zdrobesc acest trup, ce ma ingrozeste si cand nu se misca, sa dau drumul asupra-i nemernicilor mei..."; si venetici, lepadati de Domnul, ca un nor de lacuste, trecura marile si se azvarlira peste tine, o, pamant al grelelor dureri, si supsera sangele maduvei tale! Ei aruncara pe copiii tai in beznele intunericului... si numele lor pieri cu tine... Erai sloboda... si te pusera in obezi... erai avuta... si se imbuibara de carnea ta, ca niste lupi flamanzi... erai viteaza, si infipsera miselia in inima ta... erai vrednica si laudata... si ajunsesi defaimata... erai curata... si te pangarira cu talharia si nelegiuirea!
47.
Sangele feciorilor tai s-a stricat, si inima lor a putrezit... cand erai tare, erau si ei mandri de tine... dar de cand s-au amestecat cu cei misei si cu cei vicleni, s-au facut si ei vicleni si misei!...
Sangele feciorilor tai s-a stricat, si inima lor a putrezit... cand erai tare, erau si ei mandri de tine... dar de cand s-au amestecat cu cei misei si cu cei vicleni, s-au facut si ei vicleni si misei!...
48.
Tu esti ca corabia fara carma batuta de furtuna... si vaslasii cei rai care si-au insusit (dreptul) de a fi carmaci te duc dintr-o nevoie intr-alta si mai mare, din faradelege in faradelege, din pacatuire in pacatuire... ca sunt orbi de strambatate... Iarba se usuca pe unde calcam... intelepciunea noastra e minciuna... isteciunea noastra -- jefuirea... faptele nostre — faptele iadului... si am supus robiei pe fratii nostri, am robit clacii sangele nostru, si am ofilit fruntea ta... stins-am candela cu suflarea noastra de faradelege... ce vei zice, o, tara de necazuri, Rahila nemangaiata... cand ii grai?... Ce vei face cand va veni ziua dreptatii si a curatirii?
Tu esti ca corabia fara carma batuta de furtuna... si vaslasii cei rai care si-au insusit (dreptul) de a fi carmaci te duc dintr-o nevoie intr-alta si mai mare, din faradelege in faradelege, din pacatuire in pacatuire... ca sunt orbi de strambatate... Iarba se usuca pe unde calcam... intelepciunea noastra e minciuna... isteciunea noastra -- jefuirea... faptele nostre — faptele iadului... si am supus robiei pe fratii nostri, am robit clacii sangele nostru, si am ofilit fruntea ta... stins-am candela cu suflarea noastra de faradelege... ce vei zice, o, tara de necazuri, Rahila nemangaiata... cand ii grai?... Ce vei face cand va veni ziua dreptatii si a curatirii?
49.
Jalnic e cantecul tau, romanca copilita!.. Ce zici? Ienicerii trecut-au Dunarea?.. Tatarul pustiitor imprastie oare spaima de-a lungul tarii?.. Leahul calaret venit-a sa-si izbandeasca de razboaiele pierdute, si ungurul sa-si adune oasele risipite ale ostasilor sai?.. Logodnicul cins-a palosul stramosesc?.. Canta-ti cantecul...
Jalnic e cantecul tau, romanca copilita!.. Ce zici? Ienicerii trecut-au Dunarea?.. Tatarul pustiitor imprastie oare spaima de-a lungul tarii?.. Leahul calaret venit-a sa-si izbandeasca de razboaiele pierdute, si ungurul sa-si adune oasele risipite ale ostasilor sai?.. Logodnicul cins-a palosul stramosesc?.. Canta-ti cantecul...
50.
Doina si iar doina!.. cantecul meu e versul de moarte al poporului la sezatoarea priveghiului... pamantul ii e de lipsa... si aerul il ineaca... Vazut-am flacaii scuturandu-si pletele... si fruntea lor a se increti fara de vreme... florile de pe capul copilelor a se vestezi... si poporul cautand in betie uitarea necazurilor... Trist e cantecul in sarbatorile satului: "Birul ii greu, podvoada e grea!.." Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii stau obiditi... cantecele se sfarsesc in blestemuri... si copiii caineaza nasterea lor. Poporul e stalpul tarii... fiecare particica de pamant e vopsita cu sangele lui... si intr-o zi ni s-a zis: "Munceste, romane, de dimineata pana in seara... si rodul muncii nu va fi al tau!... tatal tau ti-a lasat mostenire o tarina si arme... si nu te vei bucura de dansele... si tu vei trai vecinic robind... trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamantul inrodit de tine... vei plati aerul ce rasufli... vei plati soarele ce te incalzeste, si locul unde zac oasele mamei tale, vei plati dreptul sa cresti vaca ce hraneste pe copiii tai, si boul ce-ti ajuta la munca... trupul tau se va garbovi sub bataie, si partea ta in lume va fi ocara!" Veneticii zisu-ne-au in limba lor: "Al nostru e pamantul si acei ce locuiesc pe dansul... ale noastre campurile... ale noastre dealurile... ale noastre cotunele, satele si targurile, colibele si curtile, toata miscarea si toata suflarea... Tu ai fost puternic si viteaz in lupta... dar puterile tale s-au tocit de saracie si de stricaciune... si noi am cules rodul vitejiei tale... Vor veni feciori cu mangaieri mincinoase de ti-or povesti ca esti si tu un popor... Noi suntem pastorii... Tu esti turma chinurilor..." Toti isi bat joc de viata, munca si saracia ta, si slugile slugilor calca peste trupul tau... cei ce zic ca sunt alesii tai cresc in mariri si avutii, si tie-ti este frig, si copiilor tai le este foame!.. Ei fac legi, dar nu pentru dansii, ci pentru impovararea ta!.. Doina si iar doina!.. Suntem pribegi in coliba parinteasca... si straini in pamantul rascumparat cu sangele nostru!.. Dar in campie creste, si pe deal iarasi creste o floare pentru popoarele chinuite... Nadejdea!
Doina si iar doina!.. cantecul meu e versul de moarte al poporului la sezatoarea priveghiului... pamantul ii e de lipsa... si aerul il ineaca... Vazut-am flacaii scuturandu-si pletele... si fruntea lor a se increti fara de vreme... florile de pe capul copilelor a se vestezi... si poporul cautand in betie uitarea necazurilor... Trist e cantecul in sarbatorile satului: "Birul ii greu, podvoada e grea!.." Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii stau obiditi... cantecele se sfarsesc in blestemuri... si copiii caineaza nasterea lor. Poporul e stalpul tarii... fiecare particica de pamant e vopsita cu sangele lui... si intr-o zi ni s-a zis: "Munceste, romane, de dimineata pana in seara... si rodul muncii nu va fi al tau!... tatal tau ti-a lasat mostenire o tarina si arme... si nu te vei bucura de dansele... si tu vei trai vecinic robind... trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamantul inrodit de tine... vei plati aerul ce rasufli... vei plati soarele ce te incalzeste, si locul unde zac oasele mamei tale, vei plati dreptul sa cresti vaca ce hraneste pe copiii tai, si boul ce-ti ajuta la munca... trupul tau se va garbovi sub bataie, si partea ta in lume va fi ocara!" Veneticii zisu-ne-au in limba lor: "Al nostru e pamantul si acei ce locuiesc pe dansul... ale noastre campurile... ale noastre dealurile... ale noastre cotunele, satele si targurile, colibele si curtile, toata miscarea si toata suflarea... Tu ai fost puternic si viteaz in lupta... dar puterile tale s-au tocit de saracie si de stricaciune... si noi am cules rodul vitejiei tale... Vor veni feciori cu mangaieri mincinoase de ti-or povesti ca esti si tu un popor... Noi suntem pastorii... Tu esti turma chinurilor..." Toti isi bat joc de viata, munca si saracia ta, si slugile slugilor calca peste trupul tau... cei ce zic ca sunt alesii tai cresc in mariri si avutii, si tie-ti este frig, si copiilor tai le este foame!.. Ei fac legi, dar nu pentru dansii, ci pentru impovararea ta!.. Doina si iar doina!.. Suntem pribegi in coliba parinteasca... si straini in pamantul rascumparat cu sangele nostru!.. Dar in campie creste, si pe deal iarasi creste o floare pentru popoarele chinuite... Nadejdea!
51.
Era odinioara un neam de frati nascuti dintr-o muma si dintr-un tata... si veni acel neam intr-o tara lata si manoasa pe caile cerului de se pomeneste si astazi... si fratii se iubeau intre sine si cresteau in avutie si fericire... turme nenumarate, ca stelele, pasteau in campii intinse... vecinii si hotii pizmuiau unirea, puterea si bogatia lor, dar le era teama de dansii, caci barbatia lor ii ingrozea... si astfel acesti frati traiau fericiti, si copiii lor in mostenirea cea mare ramasa de la parintii lor... Cand vreo nevoie venea dintr-o parte, ei alergau cu totii intr-acolo... cadeau cu totii impreuna, cand vijelia mare ii dobora, dar se ridicau iarasi cu totii impreuna si izbandeau... astfel se pleaca si se ridica in timp de viscol varfurile codrilor.
Dupa ce traira intr-acest chip vreme multa, nepotii zisera intr-o zi intre dansii: "Pentru ce sa mai traim amestecati unii cu altii, mai bine sa impartim mostenirea parinteasca, si fiecare sa ia partea sa..." Atuncea trasera cu funia si-si impartira mosia in mai multe parti: una la miazazi, alta la apus si alta la miazanoapte... Sapara santuri si pusera raurile si muntii hotare intre dansii... si de atuncea fratii nu se mai puteau vedea intre ei... si vecinii se umplura de bucurie... Nu trecu mult, si fiecare, sezand inchis in mosia sa, ajunse ca copiii din aceiasi parinti uitara de tot unii de altii, si de vorbeau tot o limba... dar nu se mai intelegeau... si cand unele din ramurile acelui neam se stingeau de pe fata pamantului, inecate de vecini, ceilalti frati nu simteau nici o durere... caci acum erau straini si dusmani intre dansii, si se ridicau cu dusmanii impotriva sangelui lor!..
Si aceste neamuri, care inca se numesc intre sine romani, in ochii celorlalte popoare sunt numai semintii ratacite, al carora izvor s-a stins din tinerea (de) minte a oamenilor!...
Era odinioara un neam de frati nascuti dintr-o muma si dintr-un tata... si veni acel neam intr-o tara lata si manoasa pe caile cerului de se pomeneste si astazi... si fratii se iubeau intre sine si cresteau in avutie si fericire... turme nenumarate, ca stelele, pasteau in campii intinse... vecinii si hotii pizmuiau unirea, puterea si bogatia lor, dar le era teama de dansii, caci barbatia lor ii ingrozea... si astfel acesti frati traiau fericiti, si copiii lor in mostenirea cea mare ramasa de la parintii lor... Cand vreo nevoie venea dintr-o parte, ei alergau cu totii intr-acolo... cadeau cu totii impreuna, cand vijelia mare ii dobora, dar se ridicau iarasi cu totii impreuna si izbandeau... astfel se pleaca si se ridica in timp de viscol varfurile codrilor.
Dupa ce traira intr-acest chip vreme multa, nepotii zisera intr-o zi intre dansii: "Pentru ce sa mai traim amestecati unii cu altii, mai bine sa impartim mostenirea parinteasca, si fiecare sa ia partea sa..." Atuncea trasera cu funia si-si impartira mosia in mai multe parti: una la miazazi, alta la apus si alta la miazanoapte... Sapara santuri si pusera raurile si muntii hotare intre dansii... si de atuncea fratii nu se mai puteau vedea intre ei... si vecinii se umplura de bucurie... Nu trecu mult, si fiecare, sezand inchis in mosia sa, ajunse ca copiii din aceiasi parinti uitara de tot unii de altii, si de vorbeau tot o limba... dar nu se mai intelegeau... si cand unele din ramurile acelui neam se stingeau de pe fata pamantului, inecate de vecini, ceilalti frati nu simteau nici o durere... caci acum erau straini si dusmani intre dansii, si se ridicau cu dusmanii impotriva sangelui lor!..
Si aceste neamuri, care inca se numesc intre sine romani, in ochii celorlalte popoare sunt numai semintii ratacite, al carora izvor s-a stins din tinerea (de) minte a oamenilor!...
52.
Domnul Dumnezeul parintilor nostri induratu-s-a de lacrimile tale, tara romana?.. Nu esti indestul de smerita, indestul de chinuita, indestul de sfasiata?.. Vaduva de feciorii cei viteji plangi fara incetare pe mormintele lor, precum plang si jelesc femeile despletite pe sicriul mut al sotilor.
Domnul Dumnezeul parintilor nostri induratu-s-a de lacrimile tale, tara romana?.. Nu esti indestul de smerita, indestul de chinuita, indestul de sfasiata?.. Vaduva de feciorii cei viteji plangi fara incetare pe mormintele lor, precum plang si jelesc femeile despletite pe sicriul mut al sotilor.
53.
Neamurile auzira tipatul chinuirii tale... pamantul se misca... Dumnezeu numai sa nu-l fi auzit?.. Razbunatorul preursit nu s-a nascut, oare?
Neamurile auzira tipatul chinuirii tale... pamantul se misca... Dumnezeu numai sa nu-l fi auzit?.. Razbunatorul preursit nu s-a nascut, oare?
54.
Care e mai mandra decat tine intre toate tarile semanate de Domnul pe pamant? Care alta se impodobeste in zilele de vara cu flori mai frumoase, cu grane mai bogate?
Care e mai mandra decat tine intre toate tarile semanate de Domnul pe pamant? Care alta se impodobeste in zilele de vara cu flori mai frumoase, cu grane mai bogate?
55.
Desteapta-te, pamant roman! Birueste-ti durerea... E vreme sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii! Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte?.. intr-adevar ei s-au sculat, si tu nu i-ai vazut... ei au grait, si tu nu i-ai auzit... Cinge-ti coapsa ta, cauta si asculta... ziua dreptatii se apropie... toate popoarele s-au miscat... caci furtuna mantuirii a inceput... Vezi! cu cat mai mult pleci capul, cu atata cei nelegiuiti isi bat joc de tine si sug sangele tau... Din a dreapta si din a stanga piticii si uriasii ravnesc la tine, oricat de slaba si zdrumicata esti.
Desteapta-te, pamant roman! Birueste-ti durerea... E vreme sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii! Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte?.. intr-adevar ei s-au sculat, si tu nu i-ai vazut... ei au grait, si tu nu i-ai auzit... Cinge-ti coapsa ta, cauta si asculta... ziua dreptatii se apropie... toate popoarele s-au miscat... caci furtuna mantuirii a inceput... Vezi! cu cat mai mult pleci capul, cu atata cei nelegiuiti isi bat joc de tine si sug sangele tau... Din a dreapta si din a stanga piticii si uriasii ravnesc la tine, oricat de slaba si zdrumicata esti.
56.
Sfarsitul ispitelor s-a apropiat... caci vremea trece iute... si semne s-au aratat pe cer... si blestemul a covarsit masura... oamenii sangiurilor ti-au mistuit inima si plamaiele. Ei inaltara trufia lor pe talharie, avutia lor pe foametea ta... marirea lor pe zdrentele tale... puterea si stralucirea lor pe sangele ce ai varsat intr-o suta de batalii, unde parintii lor nu se aflara!.. tine minte numele lor, o, tara a grelelor dureri, si numele strainului!
Sfarsitul ispitelor s-a apropiat... caci vremea trece iute... si semne s-au aratat pe cer... si blestemul a covarsit masura... oamenii sangiurilor ti-au mistuit inima si plamaiele. Ei inaltara trufia lor pe talharie, avutia lor pe foametea ta... marirea lor pe zdrentele tale... puterea si stralucirea lor pe sangele ce ai varsat intr-o suta de batalii, unde parintii lor nu se aflara!.. tine minte numele lor, o, tara a grelelor dureri, si numele strainului!
57.
Aurica copilita, canta frunza verde, canta floarea campului, canta floarea muntelui, canta nadejdea... nadejdea e glasul Domnului! Norodul trebuie sa se ispaseasca si sa se curete de pacatele sale, si prin ispitele suferintei numai se curata noroadele... cele ce am facut in vremea trecuta nu sunt ispite... caci, daca ne-am luptat si am fost viteji, rodul luptei si al vitejiei ne-au fost volnicia si numele nostru... Ispitele sunt strambatatea judecatorilor... despoierea si miselia, minciuna si lacomia, zgarcenia si impilarea domnilor si a boierilor... cumpana nepotrivita a dreptatii... uciderea proslavita... robirea pentru unii si desfraul pentru altii... toate acele fapte grozave, pentru care s-au cotropit Sodoma si Gomora, orase si tari urgisite de Domnul Dumnezeu pentru blestematia lor!.. si toate aceste ispite le-ai cercat, pamant roman... paharul faradelegii s-a umplut peste margine si palaturile de strambatate se pravalesc surpate de blestemul norodului! Faptuitorii de talharii se spaimanteaza insisi de faptele lor!.. Domnul si-a intors cu scarba fata de la dansii, si ingerii s-au departat cu groaza de ei... Esti searbada si slabanogita... ai suferit toate... o, tara de chinuri!.. Ridica-ti capul strivit si cauta de vezi... semne s-au aratat pe cer... furtuna mantuirii a inceput!..
Aurica copilita, canta frunza verde, canta floarea campului, canta floarea muntelui, canta nadejdea... nadejdea e glasul Domnului! Norodul trebuie sa se ispaseasca si sa se curete de pacatele sale, si prin ispitele suferintei numai se curata noroadele... cele ce am facut in vremea trecuta nu sunt ispite... caci, daca ne-am luptat si am fost viteji, rodul luptei si al vitejiei ne-au fost volnicia si numele nostru... Ispitele sunt strambatatea judecatorilor... despoierea si miselia, minciuna si lacomia, zgarcenia si impilarea domnilor si a boierilor... cumpana nepotrivita a dreptatii... uciderea proslavita... robirea pentru unii si desfraul pentru altii... toate acele fapte grozave, pentru care s-au cotropit Sodoma si Gomora, orase si tari urgisite de Domnul Dumnezeu pentru blestematia lor!.. si toate aceste ispite le-ai cercat, pamant roman... paharul faradelegii s-a umplut peste margine si palaturile de strambatate se pravalesc surpate de blestemul norodului! Faptuitorii de talharii se spaimanteaza insisi de faptele lor!.. Domnul si-a intors cu scarba fata de la dansii, si ingerii s-au departat cu groaza de ei... Esti searbada si slabanogita... ai suferit toate... o, tara de chinuri!.. Ridica-ti capul strivit si cauta de vezi... semne s-au aratat pe cer... furtuna mantuirii a inceput!..
58.
Sa nu ne scarbim de vremea trecuta, cand batranii povestesc bataliile cele uriase si ne arata daramaturile cetatilor; cand ne spune lupta, zgomotul, sangele varsat si campiile acoperite de morti, ciuma si vapaia focului, foametea si razboiul; si pe campiile parjolite cetele tataresti tarand in fuga mare, legati de cozile cailor, pe femei, copii si batrani!.. Era acea vreme a luptei... era viata, barbatie si putere, vitejie si jertfe... cei ce faceau faptele mari aveau o mosie... si erau umarul drept al mosiei, si ridicau stalpi de biruinte, si tara era o tara de fala si zidul cel tare al credintei!..
Sa nu ne scarbim de vremea trecuta, cand batranii povestesc bataliile cele uriase si ne arata daramaturile cetatilor; cand ne spune lupta, zgomotul, sangele varsat si campiile acoperite de morti, ciuma si vapaia focului, foametea si razboiul; si pe campiile parjolite cetele tataresti tarand in fuga mare, legati de cozile cailor, pe femei, copii si batrani!.. Era acea vreme a luptei... era viata, barbatie si putere, vitejie si jertfe... cei ce faceau faptele mari aveau o mosie... si erau umarul drept al mosiei, si ridicau stalpi de biruinte, si tara era o tara de fala si zidul cel tare al credintei!..
59.
Orasele s-au intemeiat din nou, daramaturile turnurilor si ale curtilor nu se mai vad... alte curti si alte turnuri s-au inaltat in locul lor... copiii robiti intorsu-s-au iarasi... dar oamenii sangiurilor nu-ti detera inapoi volnicia... pamant al grelelor dureri!.. si copiilor tai le-a ramas robia... Pe campul de bataie se vad oameni cu bratele goale, cu piepturile dezvelite, zvarlindu-se peste ascutitul paloselor... si in locul oricarui om ce cade, in locul oricarui pept ce se despica, alt piept si alt om se pune in rand... carnea toceste fierul... batranii robiti canta... femeile blestema pe cei misei... Dar in orasele cele noua ale tale, o, tara romana, nu se mai aude de vitejie... ci de lacomie si nedreptate!.. Pe campiile tale si pe drumuri trec fete serbede si vestede, fluierand doine dureroase!
Orasele s-au intemeiat din nou, daramaturile turnurilor si ale curtilor nu se mai vad... alte curti si alte turnuri s-au inaltat in locul lor... copiii robiti intorsu-s-au iarasi... dar oamenii sangiurilor nu-ti detera inapoi volnicia... pamant al grelelor dureri!.. si copiilor tai le-a ramas robia... Pe campul de bataie se vad oameni cu bratele goale, cu piepturile dezvelite, zvarlindu-se peste ascutitul paloselor... si in locul oricarui om ce cade, in locul oricarui pept ce se despica, alt piept si alt om se pune in rand... carnea toceste fierul... batranii robiti canta... femeile blestema pe cei misei... Dar in orasele cele noua ale tale, o, tara romana, nu se mai aude de vitejie... ci de lacomie si nedreptate!.. Pe campiile tale si pe drumuri trec fete serbede si vestede, fluierand doine dureroase!
60.
Viscolul pustiirii a suflat pe acest pamant... sangele parintilor in vinele stramte ale stranepotilor a secat!
61.
Viforoase erau vremile cele vechi... dar oamenii se nasteau tari!.. Pamantul era acoperit de daramaturi si de trupuri moarte... dar din acele campii ce fumegau de parjol si de macel se inaltau strigari de biruinte si de slobozenie... Ticalosia si moartea sunt si acum... dar unde sunt slobozenia si biruinta... si strigarile ce se inalta sunt numai ale durerii!.. Ce ar fi ajuns pamantul acesta daca stramosii nostri ar fi dormitat si ei!..
Viforoase erau vremile cele vechi... dar oamenii se nasteau tari!.. Pamantul era acoperit de daramaturi si de trupuri moarte... dar din acele campii ce fumegau de parjol si de macel se inaltau strigari de biruinte si de slobozenie... Ticalosia si moartea sunt si acum... dar unde sunt slobozenia si biruinta... si strigarile ce se inalta sunt numai ale durerii!.. Ce ar fi ajuns pamantul acesta daca stramosii nostri ar fi dormitat si ei!..
62.
Desteapta-te, pamant roman! biruie-ti durerea; e vremea sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii!.. Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte?.. intr-adevar, intr-adevar ei s-au sculat, si tu nu i-ai vazut... Ei au grait, si tu nu i-ai auzit... Cinge-ti coapsa ta, cauta si asculta... Ziua dreptatii se apropie... toate popoarele s-au miscat... caci furtuna mantuirii a inceput!..
Desteapta-te, pamant roman! biruie-ti durerea; e vremea sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii!.. Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte?.. intr-adevar, intr-adevar ei s-au sculat, si tu nu i-ai vazut... Ei au grait, si tu nu i-ai auzit... Cinge-ti coapsa ta, cauta si asculta... Ziua dreptatii se apropie... toate popoarele s-au miscat... caci furtuna mantuirii a inceput!..
63.
Nu ti s-a zis oare prin gura mucenicilor tai: "si Domnul parintilor vostri se va indura de lacrimile slugilor sale si va scula pe unul dintre voi, care va aseza pe urmasii vostri iarasi in volnicia si puterea lor de mai inainte?"
64.
Deci, timpul sosit-a... Semne s-au ivit pe cer... pamantul s-a clatinat de bucurie... blestemul infricosat s-a auzit dinspre apus... si toate popoarele s-au desteptat.
Deci, timpul sosit-a... Semne s-au ivit pe cer... pamantul s-a clatinat de bucurie... blestemul infricosat s-a auzit dinspre apus... si toate popoarele s-au desteptat.
65.
Cinge-ti coapsa, tara romana... si-ti intareste inima... miazanoapte si miazazi, apusul si rasaritul, lumina si intunericul, cugetul dezbracator si dreptatea s-au luat la lupta... Urla vijelia de pe urma... Duhul Domnului trece pe pamant!..
Cinge-ti coapsa, tara romana... si-ti intareste inima... miazanoapte si miazazi, apusul si rasaritul, lumina si intunericul, cugetul dezbracator si dreptatea s-au luat la lupta... Urla vijelia de pe urma... Duhul Domnului trece pe pamant!..
Cantarea Romaniei
Aceasta pagina a fost accesata de 1603 ori.