Autori > Alecu Russo
Critica criticii
Publicul a citit in foiletonul Albinei din 17 ianuarie niste luariaminte ale domnului D. G. asupra pieselor date la Teatrul National la prilejul benefisului dlui Necolau.
Iscalitul se socoteste in numarul acelora care gandesc cum ca critica nu ar prinde loc in epoca de astazi, caci, fara a vatama vroiubire de sine, inca nu avem, nici putem avea o literatura pana maitarziu. Talmaciri, imitatii, cercari, desi vrednice de lauda, nualcatuieste o literatura, s-ar fi pazit tacere, daca oarescare socotintejudecatoresti ale dlui D. G. nu l-ar sili odata pentru totdeauna a-sida opinia sa asupra criticii de fata, precum s-asupra celor ce critica, spre invatatura, pe viitorime.
Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri in dreptate de a gasi un lucru bun sau rau, care se manie cand rade publicul sisocot cu totul abatuta de bunavointa insusirea ce-si ia parterul dea bate in palme la o piesa, fara mai intai sa treaca acele piese lacenzura dumilorsale domnilor, cenzori mai dihai decat a postelniciei. Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivitintunericul, adica critica; de aceea, de cand lumea, critica a fostschioapa si oarba, cand s-a iscalit D. G.
De lauda este publicul(ui) ca a inteles ca, bun, rau, locul sau este la piese nationale: da aplausuri nu numai pentru ca pieselesunt bune, dar pentru ca a inteles, fara insusi a-si da socoteala dece, ca este mai de folos a se juca pe scena nationala obiceiurile,naravurile stiute in limba noastra, decat traduceri de obiceiuri
Acei care s-au alunecat pe calea teatrului national, niciodata n-au avut gand sa scrie pentru a-si face un nume sau pentru a se dapublicului drept autori, ei sunt simpli iubitori de fala romaneasca,socotindu-se ca niste salahori chemati a ridica o zidire... arhitectiivor veni mai tarziu, daca criticii nu-i vor speria cumva... silindu-sea da o mica directie desteptarii publicului si acelora care au gand,talent si vreme de a scrie... Scopul lor este de a introduce pe scenanationala nationalitate, drama si comedii imbracate in caracterulpamantului, vorbind cum vorbim cu totii cand suntem intre noi,fiestecare dupa treapta lui, iara nu nemti, frantuji imbracati in o limba care nu-i nici a lor, nici a noastra.
Critica rareori este cumpanita in lectii sau in lauda, dreapta in judecata si invatata... nu-i destul de a sti carte si a scri, pentru a ficritica... mai trebuie neaparat judecata nepartinitoare, cunostintalucrurilor, a lumii si a oamenilor... cunosc multi critici, oameniinvatati si belč profesori, care la scoala inimii omenesti ar fi laa.b.c. Sfatuiesti, domnule, publicul a invata toate cate nu stiu sitoate cate zic ca stiu... si apoi sa fie critice. Acum alta gasca... savorbim de critica de fata... inceputul de la sfarsit.
Domnul D. G. lauda talentul beneficientului si are cuvant... Domnul D. G. lauda tot beneficientul de gustoasa alegere a pieselorsi domnul D. G. se incurca, sau uita cum a inceput articolul...pentru un critic aceasta este o mare greseala, inceputul si sfarsitulnu trebuie sa se bata in capete... critica, buna, rea, trebuie sa fielogica. Domnul D. G. n-a facut despicarea cuvenita, domnul D. G.a vatamat logica.
Suindu-ne in sus, gasim lauda domnului Alecsandri; nu stiu cum ar fi facut sa nu-l laude... Dar pot incredinta ca nu l-a inteles...caci, vorbind de un personaj al piesei, si anume de cc. (cuconasul)Nicu: "prostia unui cuconas de astazi era caracterizata in el, ca incel mai desavarsit model, pe langa care intruneste inca si patimaamorului". Nimica de asemenea nu se vede... Domnul A., care ainvatat la alt dascal decat la dumnealui D. G. istoria lumii, cand apus pe scena pe cuconul Nicu, nici i-a trecut prin minte sa caracterizeze pe cc. de astazi, dar sa ne arate cum am fost cu totii in varstazisa a nevinovatiei, care nu-i nici copilaria, nici holteiia coapta,prin care tot omul, care a ajuns macar la 24 ani, a trecut, ori de cetreapta a fost sau este: boieri, tigani, feciori de bacal ... am ras cu totii, pentru ca fiecare din noi s-a vazut in cc. Nicu, in vreme candn-avea mustati inca si iubea o femeie slavita, cereasca, precum sunttoate femeile pentru ibovnicii cei de 18 ani... ai ras, domnule D. G.,fara sa stii de ce razi: pentru un critic ii mare mangaiere... si cc.de astazi multumesc ca-i socotiti prea prosti ca sa rada cu d-ta... ded-ta... nu zic.
Domnul D. G. se pare a-si fi adunat toate puterile invataturilor gramaticale, toata experienta filologica, pentru a critica in tot felulbiata Bacalie ambitioasa si a ingropa sub un namol de cuvintesunatoare de stiinte dramatice. Din nenorocirea publicului si acelora care au citit articolul, domnul D. G., precum a inteles piesadomnului A., asemene a inteles si Bacalia dlui R.; nu este de mirare,caci nici unul din care au vazut reprezentatia nu era mai in starede a o intelege si a critica cu stiinta! Bacalia este scrisa moldoveneste,incat fiestecare a inteles-o pana la o iota, si tocmai un critic sa-siastupe urechile sau sa-si inchida ochii intr-o epoca in care duhulomenesc se dezveleste, precum stim, pana si la bacali!
S-a zis Bacalia ambitioasa, si nu O bacalie sau O bacalita, pentru ca ideea autorului este si a fost a generaliza si nicicum a privi lao singura bacalie. Domnul D. G. ar fi trebuit sa inteleaga ca bacalia s-a luat drept nume colectiv, care cuprinde toata tagma, precumcand zice ciubotare se inteleg si cel care face ciubote sau papucisau care le carpeste.
S-a zis ambitioasa: asta nu s-a pus in bobot , cum ar crede criticul, si cere o explicatie care va sluji domnului D. G. pentru alte articole.
De la Adam Babadam pana acum si cat va fi lumea, omul, cat de mic si mai cu seama cel mic, are in cap o samanta de ambitie.Acea ambitie se imbraca cu haina favorita a omului, supus, fara sasimta, unei pravili nestramutate de sporire, de inaintire, lasat de la Dumnezeu, ca omul sa nu zaca in statu-co (statu-quo) letargicca dobitoacele. intre oameni invatati, acele pravili se indeletnicesccu descoperiri, iscoade, carti, zidiri si altele. La multi, pravila aceastade desteptare, mai bine zicand instinctul, scrisa cu inima omeneasca(cu care inimi domnul D. G. n-a citit niciodata) nu-i inteles deopotriva, nici poate a fi, de vreme ce unii sunt crescuti cu mai putinemijloace intelectuale, altii n-au crestere buna, altii pe jumatateinvatati, alti cativa, desi invatati, infasurati insa in pelinjele naravurilor pamantului sau a casnicelor obiceie, altii in sfarsit dupacroiala duhului lor. De aice izvorasc strambaturile, grimasele, ridicurile, criticele si toate cusururile care indeamna pe oameni sarada unii de altii, a se deosebi; cei invatati, intelepti se inseamnaprin faptele care raman. De aceea un satean vrea sa se faca vornicin satul lui, de aceea vornicul va face, daca poate, baietul saudascal de biserica, de aceea un cojocar nu-si da fata dupa un sacagiu, de aceea orisice fata de bacal are ambitie de a fi mai multdecat o bacalita sadea sau o bacalita de frunte, de aceea un bacalisi da invatatura copilului, de aceea fiestecare fecior de bacal vreasa-si schimbe bernevicii pe un pantalon, pestelca pe o pereche de manusi, contaselul pe un surtuc, cutitul sau cumpenile pe un condei si sa-si zica domn, in loc de Neculai feciorul. Este de mirare caun om invatat ca domnul D. G., care vorbeste de gramatica, sa nustie aceste toate. Ambitia este in orice om, in ceea ce atarna dedansul, se incuibeaza in toata tagma, s-ascunde si se preface in felde fel de patimi. Domnul D. G. n-a inteles titlul piesei, pentru ca nuintelege oamenii.
De zice domnul D. G. in trei randuri ca Bacalia nu invredniceste numele de piesa si ca este numai un tablou de naravuri, sau cacursul piesei nu dezveleste sfarsitul ei, sau ca acel sfarsit ii adusfara oaresicare preparatii dramatice ce se cer neaparat intr-o piesa,sau ca o intitulatie de asemenea in mana dlui D. G., sau in manaunui om cu talent, ar fi produs o comedie in 4-5 acte, m-as inchinasi as zice: "foarte multumesc, ai cuvant si m-oi indrepta, daca voiputea"; dar cand zice ca Zoita ramane infruntata si Sarmala faranici o rasplatire, in numele dreptei judecati raspund: domnul D.G., precum n-a intales pe A., precum n-a inteles titlul Bacaliei, asemenea n-a inteles nici pe Zoita, nici noima piesei pe care o critica.Zoita, in gandul autorului, este o fiinta care s-a aruncat afara dinsfera ei, prin ambitia ce are de a fi cc. (cucoana), fara a-si cumpaniacea ambitie cu tactul ce este de trebuinta oricarui om spre a nu fiun obiect de ras, cand alearga dupa un tel. Scopul scriitorului afost de a arata ridiculi, precum si este, incheindu-se morala pieseiin rusinarea Zoitei ca o matima pentru toate fetele (nu numai de bacal, caci noima Bacalia se poate intelege orice trepte ale societatii), care se urca mai sus decat se cuvine dupa imprejurarileeducatiei si ale prejudetelor pamantului: tonul face cantecul.
Domnul Sarmala nu-i un cuconas pospait numai, care umbla dupa averi, precum critica il vede. Sarmala este domnul D. G.,autorul, toti cati suntem; in sfarsit lumea, publicul, care rade si sejoaca cu cusururile Zoitei, precum eu cu critica domnului D. G.Sarmala infiinteaza in el judecata obstiei, razand si folosindu-se deridicurile Zoitei; el s-a pus in piesa numai si numai pentru ca lectiasa saie in ochii fistecaruia. Sarmala a ras cat a ras si, neputandu-sefolosi, si-a luat palaria si s-a dus: "asa-i lumea".
Cand se scrie o critica sau o piesa, trebuie cunostinta omului de cand se naste si pan' ce moare. De aceea autorul a pus in scena peMatasar, care, afara de slabiciunea parinteasca, face morala croitadupa meseria lui, educatia lui si judecata fireasca de care in taraMoldovei cei mai multi au cate o farmatura, afara de critici, caresocot ca cu gugoase de fata mare se face ou rosu. Sarmala ii criticaZoitei, Matasarul ii critica Zoitei si a lui Sarmala.
Domnul D. G., care judeca lucrurile si critica precum se vede, se face cenzor stilului zicand ca esti familiar! invatat, literat si coboratcu harzobul din cer, domnul D. G. socoate ca bacalii vorbesc caprofesorii de Academie si cinovnicii in stilul pieselor talmacite.
Sinonimitate de cuvinte cam groase este iertat, desi in acest prilej exista numai in inchipuirea domnului critic; cand e vorba debacale si vorbesti cu bacali... dupa tigan si ciocan...
inca un punct al criticii nu inteleg... rasplatirea ce cere domnul D. G. pentru Sarmala... care fuge pe usa fara a-si lua ziua buna...Domnul D. G. poate sa aiba cuvant... si sa fie mai competent inrasplatiri bacalesti decat in critica... dar noi n-am socotit iertat sa-ltinem pe scena, ca Paraschiva, sotia bacalului, sa-l ocarasca, precum se va fi obicinuind pe la bacal... sau sa-i arunci in cap vreostrachina de icre moi.
Sa venim la personalitatea cu totul nerespectata. Domnule D. G., cand un om, precum se intelege acest cuvant, si-a insusit dreptate a gasi personalitati intr-o producere literara, este dator a-si sprijini zicerea cu dovezi; caci la dimpotriva isi da numele de unatatator de foc si de neadevaruri. Numai si numai pentru acestcuvant (nu trebuie) a raspunde la critica dlui D. G.; si daca dumnealui a vazut o personalitate in Bacalia, imi cer iertaciune si majur pe cinste ca, cand s-a facut aceasta piesa, n-aveam cinste acunoaste pe domnul critic; nici am prevazut ca domnul D. G. vacinsti cu fiinta dumisale Bacalia ambitioasa.
Domnule D. G., cand am avea vreme sa stam la vorba, ti-as spune ca n-ai idee de constructia unei piese, ca nu intelegi niciautorul, nici piesa, nici lucrurile, nici noima celor care se arata pescena, nici stiinta oamenilor, a lumii si alte multe, dar suntincredintat ca nu m-ai intelege, precum nu intelegi nici ce citestiacum. stiu ca la varsta d-tale ii greu de a invata: ii mai lesne de adesface decat a face, a descoase decat a coase, a critica decat ascrie: de aceea te las in pace, sfatuindu-te ca pe viitorime sa intelegice critici, sa nu dai iar peste rusine.
Iscalitul se socoteste in numarul acelora care gandesc cum ca critica nu ar prinde loc in epoca de astazi, caci, fara a vatama vroiubire de sine, inca nu avem, nici putem avea o literatura pana maitarziu. Talmaciri, imitatii, cercari, desi vrednice de lauda, nualcatuieste o literatura, s-ar fi pazit tacere, daca oarescare socotintejudecatoresti ale dlui D. G. nu l-ar sili odata pentru totdeauna a-sida opinia sa asupra criticii de fata, precum s-asupra celor ce critica, spre invatatura, pe viitorime.
Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri in dreptate de a gasi un lucru bun sau rau, care se manie cand rade publicul sisocot cu totul abatuta de bunavointa insusirea ce-si ia parterul dea bate in palme la o piesa, fara mai intai sa treaca acele piese lacenzura dumilorsale domnilor, cenzori mai dihai decat a postelniciei. Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivitintunericul, adica critica; de aceea, de cand lumea, critica a fostschioapa si oarba, cand s-a iscalit D. G.
De lauda este publicul(ui) ca a inteles ca, bun, rau, locul sau este la piese nationale: da aplausuri nu numai pentru ca pieselesunt bune, dar pentru ca a inteles, fara insusi a-si da socoteala dece, ca este mai de folos a se juca pe scena nationala obiceiurile,naravurile stiute in limba noastra, decat traduceri de obiceiuri
Acei care s-au alunecat pe calea teatrului national, niciodata n-au avut gand sa scrie pentru a-si face un nume sau pentru a se dapublicului drept autori, ei sunt simpli iubitori de fala romaneasca,socotindu-se ca niste salahori chemati a ridica o zidire... arhitectiivor veni mai tarziu, daca criticii nu-i vor speria cumva... silindu-sea da o mica directie desteptarii publicului si acelora care au gand,talent si vreme de a scrie... Scopul lor este de a introduce pe scenanationala nationalitate, drama si comedii imbracate in caracterulpamantului, vorbind cum vorbim cu totii cand suntem intre noi,fiestecare dupa treapta lui, iara nu nemti, frantuji imbracati in o limba care nu-i nici a lor, nici a noastra.
Critica rareori este cumpanita in lectii sau in lauda, dreapta in judecata si invatata... nu-i destul de a sti carte si a scri, pentru a ficritica... mai trebuie neaparat judecata nepartinitoare, cunostintalucrurilor, a lumii si a oamenilor... cunosc multi critici, oameniinvatati si belč profesori, care la scoala inimii omenesti ar fi laa.b.c. Sfatuiesti, domnule, publicul a invata toate cate nu stiu sitoate cate zic ca stiu... si apoi sa fie critice. Acum alta gasca... savorbim de critica de fata... inceputul de la sfarsit.
Domnul D. G. lauda talentul beneficientului si are cuvant... Domnul D. G. lauda tot beneficientul de gustoasa alegere a pieselorsi domnul D. G. se incurca, sau uita cum a inceput articolul...pentru un critic aceasta este o mare greseala, inceputul si sfarsitulnu trebuie sa se bata in capete... critica, buna, rea, trebuie sa fielogica. Domnul D. G. n-a facut despicarea cuvenita, domnul D. G.a vatamat logica.
Suindu-ne in sus, gasim lauda domnului Alecsandri; nu stiu cum ar fi facut sa nu-l laude... Dar pot incredinta ca nu l-a inteles...caci, vorbind de un personaj al piesei, si anume de cc. (cuconasul)Nicu: "prostia unui cuconas de astazi era caracterizata in el, ca incel mai desavarsit model, pe langa care intruneste inca si patimaamorului". Nimica de asemenea nu se vede... Domnul A., care ainvatat la alt dascal decat la dumnealui D. G. istoria lumii, cand apus pe scena pe cuconul Nicu, nici i-a trecut prin minte sa caracterizeze pe cc. de astazi, dar sa ne arate cum am fost cu totii in varstazisa a nevinovatiei, care nu-i nici copilaria, nici holteiia coapta,prin care tot omul, care a ajuns macar la 24 ani, a trecut, ori de cetreapta a fost sau este: boieri, tigani, feciori de bacal ... am ras cu totii, pentru ca fiecare din noi s-a vazut in cc. Nicu, in vreme candn-avea mustati inca si iubea o femeie slavita, cereasca, precum sunttoate femeile pentru ibovnicii cei de 18 ani... ai ras, domnule D. G.,fara sa stii de ce razi: pentru un critic ii mare mangaiere... si cc.de astazi multumesc ca-i socotiti prea prosti ca sa rada cu d-ta... ded-ta... nu zic.
Domnul D. G. se pare a-si fi adunat toate puterile invataturilor gramaticale, toata experienta filologica, pentru a critica in tot felulbiata Bacalie ambitioasa si a ingropa sub un namol de cuvintesunatoare de stiinte dramatice. Din nenorocirea publicului si acelora care au citit articolul, domnul D. G., precum a inteles piesadomnului A., asemene a inteles si Bacalia dlui R.; nu este de mirare,caci nici unul din care au vazut reprezentatia nu era mai in starede a o intelege si a critica cu stiinta! Bacalia este scrisa moldoveneste,incat fiestecare a inteles-o pana la o iota, si tocmai un critic sa-siastupe urechile sau sa-si inchida ochii intr-o epoca in care duhulomenesc se dezveleste, precum stim, pana si la bacali!
S-a zis Bacalia ambitioasa, si nu O bacalie sau O bacalita, pentru ca ideea autorului este si a fost a generaliza si nicicum a privi lao singura bacalie. Domnul D. G. ar fi trebuit sa inteleaga ca bacalia s-a luat drept nume colectiv, care cuprinde toata tagma, precumcand zice ciubotare se inteleg si cel care face ciubote sau papucisau care le carpeste.
S-a zis ambitioasa: asta nu s-a pus in bobot , cum ar crede criticul, si cere o explicatie care va sluji domnului D. G. pentru alte articole.
De la Adam Babadam pana acum si cat va fi lumea, omul, cat de mic si mai cu seama cel mic, are in cap o samanta de ambitie.Acea ambitie se imbraca cu haina favorita a omului, supus, fara sasimta, unei pravili nestramutate de sporire, de inaintire, lasat de la Dumnezeu, ca omul sa nu zaca in statu-co (statu-quo) letargicca dobitoacele. intre oameni invatati, acele pravili se indeletnicesccu descoperiri, iscoade, carti, zidiri si altele. La multi, pravila aceastade desteptare, mai bine zicand instinctul, scrisa cu inima omeneasca(cu care inimi domnul D. G. n-a citit niciodata) nu-i inteles deopotriva, nici poate a fi, de vreme ce unii sunt crescuti cu mai putinemijloace intelectuale, altii n-au crestere buna, altii pe jumatateinvatati, alti cativa, desi invatati, infasurati insa in pelinjele naravurilor pamantului sau a casnicelor obiceie, altii in sfarsit dupacroiala duhului lor. De aice izvorasc strambaturile, grimasele, ridicurile, criticele si toate cusururile care indeamna pe oameni sarada unii de altii, a se deosebi; cei invatati, intelepti se inseamnaprin faptele care raman. De aceea un satean vrea sa se faca vornicin satul lui, de aceea vornicul va face, daca poate, baietul saudascal de biserica, de aceea un cojocar nu-si da fata dupa un sacagiu, de aceea orisice fata de bacal are ambitie de a fi mai multdecat o bacalita sadea sau o bacalita de frunte, de aceea un bacalisi da invatatura copilului, de aceea fiestecare fecior de bacal vreasa-si schimbe bernevicii pe un pantalon, pestelca pe o pereche de manusi, contaselul pe un surtuc, cutitul sau cumpenile pe un condei si sa-si zica domn, in loc de Neculai feciorul. Este de mirare caun om invatat ca domnul D. G., care vorbeste de gramatica, sa nustie aceste toate. Ambitia este in orice om, in ceea ce atarna dedansul, se incuibeaza in toata tagma, s-ascunde si se preface in felde fel de patimi. Domnul D. G. n-a inteles titlul piesei, pentru ca nuintelege oamenii.
De zice domnul D. G. in trei randuri ca Bacalia nu invredniceste numele de piesa si ca este numai un tablou de naravuri, sau cacursul piesei nu dezveleste sfarsitul ei, sau ca acel sfarsit ii adusfara oaresicare preparatii dramatice ce se cer neaparat intr-o piesa,sau ca o intitulatie de asemenea in mana dlui D. G., sau in manaunui om cu talent, ar fi produs o comedie in 4-5 acte, m-as inchinasi as zice: "foarte multumesc, ai cuvant si m-oi indrepta, daca voiputea"; dar cand zice ca Zoita ramane infruntata si Sarmala faranici o rasplatire, in numele dreptei judecati raspund: domnul D.G., precum n-a intales pe A., precum n-a inteles titlul Bacaliei, asemenea n-a inteles nici pe Zoita, nici noima piesei pe care o critica.Zoita, in gandul autorului, este o fiinta care s-a aruncat afara dinsfera ei, prin ambitia ce are de a fi cc. (cucoana), fara a-si cumpaniacea ambitie cu tactul ce este de trebuinta oricarui om spre a nu fiun obiect de ras, cand alearga dupa un tel. Scopul scriitorului afost de a arata ridiculi, precum si este, incheindu-se morala pieseiin rusinarea Zoitei ca o matima pentru toate fetele (nu numai de bacal, caci noima Bacalia se poate intelege orice trepte ale societatii), care se urca mai sus decat se cuvine dupa imprejurarileeducatiei si ale prejudetelor pamantului: tonul face cantecul.
Domnul Sarmala nu-i un cuconas pospait numai, care umbla dupa averi, precum critica il vede. Sarmala este domnul D. G.,autorul, toti cati suntem; in sfarsit lumea, publicul, care rade si sejoaca cu cusururile Zoitei, precum eu cu critica domnului D. G.Sarmala infiinteaza in el judecata obstiei, razand si folosindu-se deridicurile Zoitei; el s-a pus in piesa numai si numai pentru ca lectiasa saie in ochii fistecaruia. Sarmala a ras cat a ras si, neputandu-sefolosi, si-a luat palaria si s-a dus: "asa-i lumea".
Cand se scrie o critica sau o piesa, trebuie cunostinta omului de cand se naste si pan' ce moare. De aceea autorul a pus in scena peMatasar, care, afara de slabiciunea parinteasca, face morala croitadupa meseria lui, educatia lui si judecata fireasca de care in taraMoldovei cei mai multi au cate o farmatura, afara de critici, caresocot ca cu gugoase de fata mare se face ou rosu. Sarmala ii criticaZoitei, Matasarul ii critica Zoitei si a lui Sarmala.
Domnul D. G., care judeca lucrurile si critica precum se vede, se face cenzor stilului zicand ca esti familiar! invatat, literat si coboratcu harzobul din cer, domnul D. G. socoate ca bacalii vorbesc caprofesorii de Academie si cinovnicii in stilul pieselor talmacite.
Sinonimitate de cuvinte cam groase este iertat, desi in acest prilej exista numai in inchipuirea domnului critic; cand e vorba debacale si vorbesti cu bacali... dupa tigan si ciocan...
inca un punct al criticii nu inteleg... rasplatirea ce cere domnul D. G. pentru Sarmala... care fuge pe usa fara a-si lua ziua buna...Domnul D. G. poate sa aiba cuvant... si sa fie mai competent inrasplatiri bacalesti decat in critica... dar noi n-am socotit iertat sa-ltinem pe scena, ca Paraschiva, sotia bacalului, sa-l ocarasca, precum se va fi obicinuind pe la bacal... sau sa-i arunci in cap vreostrachina de icre moi.
Sa venim la personalitatea cu totul nerespectata. Domnule D. G., cand un om, precum se intelege acest cuvant, si-a insusit dreptate a gasi personalitati intr-o producere literara, este dator a-si sprijini zicerea cu dovezi; caci la dimpotriva isi da numele de unatatator de foc si de neadevaruri. Numai si numai pentru acestcuvant (nu trebuie) a raspunde la critica dlui D. G.; si daca dumnealui a vazut o personalitate in Bacalia, imi cer iertaciune si majur pe cinste ca, cand s-a facut aceasta piesa, n-aveam cinste acunoaste pe domnul critic; nici am prevazut ca domnul D. G. vacinsti cu fiinta dumisale Bacalia ambitioasa.
Domnule D. G., cand am avea vreme sa stam la vorba, ti-as spune ca n-ai idee de constructia unei piese, ca nu intelegi niciautorul, nici piesa, nici lucrurile, nici noima celor care se arata pescena, nici stiinta oamenilor, a lumii si alte multe, dar suntincredintat ca nu m-ai intelege, precum nu intelegi nici ce citestiacum. stiu ca la varsta d-tale ii greu de a invata: ii mai lesne de adesface decat a face, a descoase decat a coase, a critica decat ascrie: de aceea te las in pace, sfatuindu-te ca pe viitorime sa intelegice critici, sa nu dai iar peste rusine.
Critica criticii
Aceasta pagina a fost accesata de 887 ori.