Autori > Alecu Russo


Ofiteri francezi in Moldova




intovarasiti de doamna baroneasa D... ofiterii din nr. 23 al Stelei, amagiti de un huiet raspandit ca Moldova vroia a organiza o armie, pornira din Cracovia si dupa multe intamplari, precum se intampla nenorocitilor fugari, nevoiti a se odihni in Cernauti mai mult decat un ceas, apucara drumul spre Moldova. Iata din cuvant in cuvant calatoria lor:

"Dupa ce facusem pe tovarasita noastra a inghiti o litra de paine de faina de papusoi, muiat intr-o butelca de vin, dusi de un taran ce ne silise politia a lua cu plata, porniram la noua ceasuri seara spre a intra in Moldova. Vremea era frumoasa, dar noaptea intunecata si drumurile grele. Fratele-meu da bratul baronesei, mergand dinapoia trasurii; eu eram inainte cu calauzul nostru, aratandu-i varfurile pistoalelor, caci marturisesc ca cugetam ca sila facuta noua de a porni noaptea era pentru a ne prada pe granita. Mergeam de mai multe ceasuri de-a lungul Prutului, picand de osteneala, cand calul nostru pica in nisip; zadarnica fu truda de a-l mai scula, calul pieri indata. Nu stiu in viata mea sa fi petrecut un ceas mai greu. Eram pe un drum nestiut, prin o noapte intunecata, strasnica, cu un calauz ce nu ne putea intelege. Lucrurile noastre, vrand a ridica trasura, fura rasturnate, calauzul plangea vita lui, baronesa tipa cat o tinea gura, iar frate-mio intr-o disperatie cumplita, ocara dregatoriile austriace, care puteau inca sa ne auda si sa ne traga in vro temnita. — Pentru mai multa neliniste calauzul nostru se facu nevazut!! Ne hotaram a tabari pana in ziua in loc; cu perinele de pai ale trasurii, un obial in rastare si o prostire, ne indeletniceam a face un pat, ferit de frig, pentru nenorocita noastra tovarasita, cand auziram in apropiere tropotul unor cai si glasul mai multor oameni:

"Antoane! — strigai la fratele meu, — ia-ti arme, au sa ne loveasca". Huietul apropiindu-se, strigai cu un glas tare si poruncitor: "Stai: cine e acolo!" — "Un prieten si iubitor de frantuji, care va vine in ajutor!"

Adevarat, acesta era un boier moldovan, vorbind prea bine limba noastra, pe care calauzul nostru fusese sa-l roage a ne veni intr-un ajutor in pozitia desnadajduita unde eram. Boierul porunci slugilor ce il intovaraseau de a inhama doi cai la trasura noastra, ne duse in casa sa nu departata de drum si cauta prin toata ingrijirea a ne face sa uitam chinurile politiei austriece si relele inchipuiri in care ne aruncasera intamplarile calatoriei noastre si care semana a ne deschide calea in Moldova.

Marinimosul moldovan, care venise cu asa inima calduroasa in ajutorul nostru si ne primi cu atata bunatate la dansul, ne indrepta inca pana la Iesi, capitala Moldovei, unde ajunseram in 22 iunie 1817 (16 iunie al nostru).

Nestiind unde ne indrepta, coborasem in cel intai han ce vazuram, asteptand ca intamplarea sa vie a ne lamuri si ajuta in scoposul calatoriei noastre. Pranzul fu vesel pe cat noaptea de pe Prut fusese urata; baronesa, incantata de a ajunge la telul calatoriei sale, primi multumirile noastre pentru necazurile ce-i pricinuisem: ea se multumi cu atata pentru cheltuielile trasurii, iertandu-ne numai a da calauzului nostru un ce pentru a-si cumpara alt cal, lucru ce din norocire nu ne costisa foarte. Visurile de o nadejde, multa vreme desarte, ne ferici toata noaptea aceasta; ma vedeam in capul unui batalion de greci sau turci invatati de noi in tactica europeneasca; gradurile, banii, cinstele, nimica nu ne lipsea; nalucirea era intreaga, cand in zori de zi fui trezit de un ofiter al domnului, care ne porunci a-l urma la spatarul, mai marele slujbas al politiei si al puterii armate. intrebati ce vroiam in Moldova, ne lamuriram indata de trista noastra inselaciune: nici gand nu era de organizatie militara in Moldova".

Opresc, iubite redactore, aicea calatoria si las la judecata si inima ta doua dezlegari: Ce este aist miros de primire a moldovenilor, aceasta inima pe palma deschisa ce se induioseste la orice nenorocire, care acest miros patimasii il simt inca pana a nu ajunge la granita?... Oare pentru ca si noi suntem fara de noroc, si ca numai nenorocitii lumii ghicesc durerea nenorocirii? Al doilea este a judeca despre huietul organizarii militare a Moldovei pe atuncea: huietul era oare nadejdile patriotilor ca Tautu, a republicanilor ca Dimitrie Sturza, sau o cercare a razmeritei grecesti ce izbucni la 1821, dar care clocea mai de mult, precum istoria noastra o marturiseste?





Ofiteri francezi in Moldova


Aceasta pagina a fost accesata de 555 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio