Autori > Ionel Teodoreanu


Aceasta e-ntrebarea



Cetitor trecator, cetitorule trist, cetitorule frate,
As vrea sa transcriu aici, pentur tine si mine, cu mare simplicitate,
O intamplare atata de ciudat parecare,
Ca, iata, imi are,
Deodata, de necrezut, atat fiind de minunata:
Ma intreb: am vazut sau numai am visat acele ce urmeaza?
Nu stiu. Dar vazul meu spune ca tine minte, si amintirea pare ca-i treaza;
Iar urechea aude s-acum acel anume tic-tac, tic-tac ...
Acestea s-au intamplat candva intr-un cerdac,
La o staretie, fireste, la poalele unui naprasnic munte,
Cu smirna in brazi si cu neguri pe-nalt dintatele creste carunte.
Eu eram in afara - dar foarte aproape, vazand ori vissand suprapus,
Sau departe cum este pamantul din vale de toate cele astrale de sus.
Astfel ca nu mai stiu bine daca cerdacul era cu-adevar in afara,
Sau gand si din gand?
Oricum, se ivea ca un lucru cladit, nu urzit, intr-o zi sau o noapte de vara.
Invaluit in geamlic preacurat, se inchidea intru sine,
Cum e incuiat in curbe transarente globul cu ninsori,
S-acolo, in el, in cerdac, era senin si era bine.
Dar ce anume era?
Atata: un starte alb care cetea,
Mai mult nimic:
Pareti ca toti paretii, scaune monahicesti, fotolii, mese si un pic
De abur de tamaie,
De culoarea vanata a prunii,
Cand se coace-nfasata-n bruma, ca si rasaritul lunii
Cum s-ar zice, aburea o albastreala.
Ardea s-o candela cu flacara ca o codita de beteala,
Si peste toate,
Peste capul alb al staretului, peste candela aprinsa, peste sfanta carte,
Alungit in straiul lui de lemn melodic, oarca luminos, pendulul,
Cu obraz ca de calugarita-n rugaciune,
Clatina o limba de alama, ritmic, pasnic, ca din vremile strabune,
Si spunea: tic-tac.
Era atata senin, atata pace, impacare si atata bunatate-n glasul monoton,
Si-atata miruita puritate,
Incat cu fiecare clipa-n tact: tic-tac,
Simteam in inima un spor de rai,
Cu palcuri albe-n gales si surazator alai.
In urma, adormea pamantul nostru, lutul apasatei noastre vieti.
Iar eu, drumetul, pas cu pas cresteam in zorii radioasei dimineti,
Cand deodata, fulgerat,
Mi-am fost plecat spinarea cu smerenie si cu tarie am ingenuncheat.
Staretul de raze albe spre care ma duceau bataile pendulului
-Tic-tac, tic-tac -
In simplul, monahalul si spaimantator de-aproapele cerdac,
Era un staret intr-un vechi schit adormit
Sau era chiar Dumnezeu destainuit?
O! Tatal nostru cel din ceruri si din rugaciune,
Spune! ...
                            *
Aud din nou (ca grindini) pietrele-n tampla, in timpan si in spinare,
Toate tic-tacurile ornicelor lumii,
Toatetoate mi-au imputinat treptat lumina
Si m-afunda in pamantul fara cer,
Spunand: tic-tac, tic-tac, intr-un convoi de moarte,
Unul singur ma inalta ca in amintire in lumina cerului sperat.
L-am intalnit aievea pe acela?
Sau numai, biet de mine, l-am visat?






Aceasta e-ntrebarea


Aceasta pagina a fost accesata de 648 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio