Autori > Ionel Teodoreanu
Agonie
Moartea n-a intrat in casa,
E la geam,
Galbena, intre coltul lunii si intunecatul ram.
Cu indoliat alai,
Corbii stau in jurul ei.
Fara toamna, iarba-i arsa, frunza pica, stelele - stinse scantei.
Iar oglinzile-si acopar
Ochii limpezi, s anu vada
Cand din ornicul odaii steaua mortii o sa cada.
Cine vine? Ce se-aude?
Lemnul scartaie deodata; pare ca prin somn ar geme,
Iar afara, langa poarta, felinarul stramb in noapte da sa fuga si se teme.
Usa casei spaimantata,
Vrea sa fie inc-o data incuiata,
Ferecata cu otele, mantuita cu aghesme, innodata cu lacata.
Ce-i icoana? Tu tresai!
Esti incer? Sau esti in casa?
Tu, cu sfintii sau cu lemnul, ramai dincolo de coasa.
Moartea n-a intrat in casa,
Dara mortii se preling din cimitire
Adunandu-se-n uluca ploilor din amintire;
Fumul nu mai vrea sa iasa,
Prefirindu-se-n hogeag
Inspre stea, cu barba lina si toiag de rege-mag.
Dar vin muntii mai in preajma,
Si-n albastrul de frunzisuri si de zare cu nori suri
Cresc sicriile cu lacrimi de rasina in paduri.
Moartea n-a intrat in casa,
Dar de ce-mi vine s-o rog
Si de ce iarasi cobeste corbul unui monolog?
Iata, la fereastra creste,
Ca o alta noapte-n noapte.
Glasul spune: "Va-mpresoara! Spuneti rugaciuni in soapte".
Oh! Tacerea te-asurzeste
-Tren vertiginos prin gara -
Nu mai stii: esti tot in viata? Sau ingalbenit afara?
Moartea n-a intrat in casa,
Dar de ce-mi vine sa strig?
Unde este glasul gurii?? Cand s-a spart un geam? E frig.
Gura horcaie, crapata,
Fata oarba-i si mai supta,
Si mereu tot mai aproape gafaie mocnit o lupta.
S-apoi tace.
Deodata totul in incremenire tace
Ca inghetul Bobotezei. Straniu inceput de pace.
Pace mie, pace tie;
Tace casa, tace viata -
Niciodata ce a fost n-o sa mai fie.
Moartea care ne-a dat viata
Pieritoarelor tipare,
E acum fara sa fie, zare muta, departare.
Tatal nostru cel din cer,
Usa neagra te asteapta s-o deschizi la noi acasa.
Altfel numai mama pleaca, moartea insa n-o sa iasa.
(Craciun, 1951)
Agonie
Aceasta pagina a fost accesata de 709 ori.