• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Cinele

Aceasta s-a intamplat in vara unor munti
Cu miez de noapte in desimea brazilor
Si o racoare mai solemna decat orga catedralelor,
Departe, peste creste, cerul licarea intr-alta lume,
Pe un dus taram,
Al altora.
Eram zidit intr-o cladire fumurie,
Rasarita-n umezeala ploilor de munte,
Tot corabie-fantoma,
Printre ceturi sparte.
Umbra norilor s-a muntilor acoperea orice,
Cu apasare.
Zilele treceau, una dintr-alta, cenusii,
Ca maracini rostogoliti pe-in baragan, cu tanguiri de vaturi.
Eu pluteam pe un crivat de bolnita,
Topit.
Cei de pe-acolo - stafii albe - ma-mpingeau spre viata.
Dar e o mare osteneala resemnata ma vaslea spre moarte.
Si in fiecare seara, la culcare, cu fereastra larg deschisa,
Ca si usa,
Inspre negrul muntilor si murmurul de ape si de brazi si de oftare fisietoare.
-Nici icoana, nici luceafar -
Pe la ceasul cand odinioara-ngenuncheam, copil, vegheat de mama,
Pentru Tatal nostru,
Imi spuneam acum, privindu-mi manile culese parca
De pe cea din urma creanga - a lui octombre:
"Poate ca la noapte ma despart de mine" -
Si oftam
Ca cel care-o sa plece dintr-o casa,
Naruita de trecut si toamne.

Zilele si noptile treceau tiris,
Nimic nu se-ntampla,
Pluteam in patul febrelor
-Pat alb ca sloiurile care curg pe amrile polare -
Si cu manile pe piept , in asteptarea lumanarii
Pragului cu candeli.


Intr-o noapte
Cerurile s-au deschis,
Si parca muntele s-adat in laturi,
Ca oricare usa,
Si s-a dilatat in noapte cu rotundul alb al lunii.
Pare ca amiaza zilelor de vara
Din vacantele copilariei,
Cand ferestrele-s cu storurile trase pe orbirea verii,
Spre racoarea firului de busuioc din umbra,
Suna murmur ca de struna dincolo de geamuri.
Sint albine dulci de iulie
S-adie o unda luminoasa de renclode,
O amiaza tare,
In adanc de noapte si de munte negru,
Dar albastra,
Stralucea cu departari de orizont pe mare
Chiar pe pragul incaperii albe,
Inecandu-mi inima de nostalgii,
Priveam in luna
La petuniile ei impaunate inspre mine.
Ochi in ochi,
Orbit de alb, cuprins de muzica,
Cand deodata, din vartejul spumelor
Reginei lebedelor,
S-a desprins o umbra, la-nceput ca fumul, iar apoi ca nourul,
Pe urma cu relief, solemn
De aproape.
Astfel a intrat in incapere,
Taciturna, stranie,
Cu ochii galbeni, o fiinta sau o nefiinta,
A venit spre patul meu
Si s-a oprit cercetator, la o intindere de mana.
A trecut un timp de noapte: numai toaca inimii
in invierea spaimelor copilariei,
Dinspre cimtiir, ctrigoi si miezul noptii ...
Pana cand privirea s-a incredintat
Si inima s-a potolit.
"Dar nu-i decat un cine!" am oftat cu usurare,
Scuturandu-mi ultimii fiori.
Desigur, nu era decat un cine negru
Rasarit din rasaritul lunii.
Dar ce cauta la mine?
S-apoi cum itnrase ca la el acasa, fara dibuire, nici sfiala,
Intr-o incapere nestiuta,
Pasnic,
Nedand glas,
Numai tintindu-te cu aurul intrebator al ochilor
Patrunzatori, cum sint pupilele portretelor strabune
In castelele cu stafii?
Noaptea, -nvinsa-n munte, s-aduna in trupul lui de corb,
Indepartand chiar si vapaile de transparente ale lunii.
Iar ochii lui ardeau atat de galbeni,
Ca se-nvecinau doar cu vapaile comorilor.
Un cine negru, cu cohi galben, ratacit pe-acolo?
Straniu numai fiindca aparuse ca adus de taina lunii?
Sau venise moartea mea,
Priivndu-ma pana-n hotarul inimii,
Albindu-mi-l de brume?


Cine stie! Poate ca dormeam adanc,
Cu viata si cu maortea-n mine,
Si ca totul se-ntampla fara fiinta, in afara...
Cand m-am desteptat, nu ma veghea decat o baba de la munte.
Brobodita pana peste gura
Dimineata.
Apoi tusea cea de toate zilele
Si manile din racla sfintei Paraschiva:
Muntele
Si noaptea bradului, cladita nalt in toiul zilei.
Insa nici un cine negru cu ochi galbeni
Dinspre luna plina.
                              *
Totul a ramas in ruma si s-a mistuit in amintire:
Muntele, corabia-fantoma, anul negru dintre brazi,
culcusul bolnitei
Si cel intins in patimirea trupului:
Poate eu, rapsodul.
Sau un alt frate, Ivan-gura-de-sange.
Dar de-atunci eu stiu ca numele acelui cine negru
Care s-a ivit pe pragul somnului,
Din luna.
Si ma-nsoteste credincios, dar nevazut,
Ca umbra fara astru,
Aducandu-mi noaptea lumilor in trupul negru,
Insomnii de luna plina in ivire
Si privirea ochilor de-un galben de luceafar
Pe morminte,
E singuratatea mea,
A mea, o! cine negru al unei nopti de vara.

Ca i-as spune ca oricarui cine:
"Lasa-ma odata; du-te!",
Dar mi-e mila sa lovesc in mine
Si sa ma gonesc.
Si-mi rupe inima singuratatea mea.








Cinele


Aceasta pagina a fost accesata de 665 ori.