• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Fum negru

Veneam - nu stiu, din mine? sau dintr-o vechime a lumii? -
Si mergeam taras, pe drum, fara poteci, prin balarii.
Picioarele, din valea lor
Abia ma mai duceau.
Se vede, cu toiag de pelerin,
Barba si parul, si sprancenele ca nourii pe munti .
Ceata in vaz, in auz,
S-atata apasare pana la sleire
Pe grumaz si in genunchi,
Ca pare ca paseam, scafandru, in gigantica tacere a fundului de mare,
Spre corabii scufundate in uitarea apelor.
Si nu stiam: cine eram? tot eu acesta? una cu acela?
Care insa? si de cand? de unde?
si de ce?
Mirarea ma orbea, incovoindu-ma in viscolele ei.
Toiagul se calauzea mai bine decat ochii mei,
Aproape stinsi.
El ma ducea, ca o fiinta
Milostiva
Pe o alta: franta si beteaga,
Spre acele locuri unde inima batuse cu atata cutremur,
Ca acuma m-ar fi prabusit, dandu-mi mormantul.
Da-mi-l tu, inima mea.
Deodata, cu un inceput de raza-n piept,
Ca soarele cand se desteapta-n vbolta fumului de iarna,
Am simtit sub pas intiparirea mersului de odinioara
Si am spus, cu aur de icoana regasit pe buza:
"Sarut mana, sfanta Vineri",
Asteptand smerit,
Dar sfanta nu era decat razlet copacul toamnei,
Dincolo de stralucirile de chihlimbar in frunza ale galbenului,
Innegrit ca un obraz de moaste-n racla.
Si abia atins de inganarea: "Sarut mana, sfanta Vineri",
Tot frunzisul s-a desprins si a cazut,
Strai putred,
Cu un fosnet ars,
Lasand cer spart
Intre crengi negre.


Am oftat
Si am trecut
Tusind adanc.
Cine era mosneagul tusei care ma latra?
Uitasem ca am suspinat langa o moarte.
Si uitasem ca uitasem.


... Parca mai cutreierasem caile acestor locuri,
Pe un cal alb ca dimineata ...
Oare/
Sa fi fost - tot eu - si tanar?
Sau numai parere? vins in somn/ poveste?
Cine stie!
Poate ca am fost odata.


... Nu departe de-ntalnire amea cu sfanta,
Randunica nazdravana,
Dupa ce si-a ras de muntii care se ciocnesc in capete,
Trecnad sageata printre ei,
Cu apa-vie,
Mi s-a fost lasat pe umar,
O raza-a zborului, usoara, fulguita-n piept cu luna.
Mi-a evstit ceva
Cu struna si lumina
Desteptand straluciu zambetului din adanc.
Vestirea insa n-o mai stiu.
Si nici sa intorc capul spre umar,
Nu mai pot,
Sint tare ostenit.
Pe locul fulguit de randunica,
Muntii ei m-apasa.


... Si se pare ca aveam si palos
Ca o alba zare-a rasaritului de luna plina,
Lama lunga, trasa scurt din teaca, fulgera,
Iar in vrajmas se inrosea ca asfintitul soarelui de iulie,
Toiagul sta si ma intreaba: unde e?
Stiu eu! Poate ca in somnul unui pod, cu maturile,
Sau, ciuntit si bont si stirb si ruginit, intr-o bucatarie
Printre linguri si satare.
... Deodata,
Pacura,
Fum negru,
Imbulzirea norilor care vin cu vantul in invinetirea cerului
Si bubuie furtuna,
Inspaimantator, balaurul cu limbile valvoi
S-a napustit din beznele fantanii,
Miez de noapte,
Munte viu,
Cu transete zburlite=n nara,
Ochii ca vulcanii cand s-aprind de lave,
Verde totusi, ca padurea verii, in mania neagra:
Cate capete sa fi avut?
De la o mie-n sus,
Mereu,
Puzderie,
Unul din altul.
Ca si valurile marii in cicloane?
Nici un numar nu le-ncape,
Nici un vaz nu le aduna.
I le-oi fi taiat pe toate?
De acolo mi se trage osteneala bratului inspre toiag?
Ca nu mai stiu.
Si poate ca am fost viteaxz si le-am rapus,
Scaldandu-ma cu calul alb si palosul
In sange de balaur.
Nu mai stiu.
Aducerea-aminte sta in noaptea stinsa.
Dar daca l-am despuiat de strasnica putere.
Cine m-a invins acum pe mine
Chiar pe locurile bantuirii lui?
Nu pot sa spun.
Atata doar: ca sint infrant
Fraa ca nici un palos sa ma fi cinstit
Cu lupta dreapta a voinicului.
A scartait o osie neunsa?
Roata morii parasita?
Sau o cumpana in vant?
Astfel, cu glas nebucuros,
Mi s-a vestit fantana poticnita in paragini:
"Fantana mea, stravechea mea fantana,
Bun gasit.
Sint eu.
Aproape eu.
Nu stiu care mi-i numele.
Dar sint acelasi, parca intr-o pacla.
S-am venit din nou
Cu pasul inimii".
Ea s-a uitat la mine fara regasire.
S-a tacut, nedandu-mi numele de odinioara,
Nici eu nu-l mai stiu. Il caut,
Dar e parca pe corabia-necata
Intr-un fund de departare.
Ne-a acoperit mahnirea
S-am ramas ca doi straini
Fara cuvant,
Fiestecare in sicriul sau,
Astfel numai alaturi,
Si astfel departe.
Si nici un pitic din sapte, si nici o jivina dintr-atatea,
Nici o zana,
Nici o sfanta,
Nici un glas -
Prieten sau dusman -
Si nici o vorba de insotire.
Nimic alt decat tacerea cu adancul scufundat
In negurile celuilalt taram.
Atunci,
Cu fruntea-n mana,
Langa apa fara luciu, fara ciutura,
M-am chinuit sa-mi amintesc povestea,
S-aprind lampa vecinului: "a-fost-odata..."
Si sa vad din nou marea trezire mandra a vietii.


Spune:
Dintr-ntai a fost o baba,
Sfanta Vineri.
Toamna.
Apoi randunica,
Nu-i.
Apoi fantana cu balaur,
Iat-o: goala, muta, incuiata de paragini
Prejmuita de pustie.
Nu aceea. Alta e aceasta.
Mai departe!
Unde-i calul alb, al tineretii fara moarte?
Unde-i palosul viteaz?
Unde-i povestea?
Eu nu stiu.
Ca si fantana, apa mea nu are ciutura,
Nici luciu.
Zvacnesc ca ciungul cand avanta brate care nu-s:
Si nu apuc decat durerea de-a nu prinde.
Si nici numele acelei care m-a ranit
Cu stele-n inima,
Dandu-mi, spre mine, insomnia la fereastra noptilor
De august,
In vapaia lunii pline,
Nu-l mai stiu;
Ploaia de stele a cazut,
Lasandu-mi ploile de toamna in burlane.


Sau poate ca nici n-a fost nimic - nimic,
-O, inima cu vanturile marii! -
Decat sub pleoapele unde acum
E noaptea vazului,
Nu stiu.
Fantana, tu, hotarul din poveste,
Spune, iti aduci aminte?
Scoate doar un nume din adancul tau.
Da-mi-l in manile, cuc, sa-mi racoresc obrazul
Si sa-mi moi pleoapele in limpede si bun, si fraged.







Fum negru


Aceasta pagina a fost accesata de 771 ori.