Autori > Ionel Teodoreanu
Goarna de toamna
Unde sinteti, anii mei, tumultosii mei ani?
Aurul vechi insolzit se taraste, se umfla si aspru fosneste
Ca un octombrie, cu soarele-n rani, sub castani.
Ma strig prelung, uuind cu bucium nostalgic - aud-aud;
Planga zarile-n sange si card de cocoarfe, dar nimenea-nimeni nu mai raspunde
Si creste tacerea pe zarea cazuta s-albeste pe toate ninsioarea si aburul ud.
Eram drept si inalt. Oh! Albastru de-nalt ca plopul in arme, pe zare,
Sub luna de iele si aburi si-n soare de clocot, eu, Leu-imparat.
Dar acuma plutesc despuiat, mane -putred, in ape coclite s-amare.
Lasati-ma singur, unde pustie si stearpa ma duce departe,
Departe de mine, de aurul meu legendar si de voi,
Dar aprindeti vulcanic pe zarea surpata faclie de moarte.
Goarna de toamna
Aceasta pagina a fost accesata de 663 ori.