Autori > Ionel Teodoreanu
Joc de iarna
Orasul era acelasi.
Exact.
Halucinant de intact.
Vitrinele toate,
Galbui luminate,
La fel desuete si decolorate.
Pe strazile goale,
Aceleasi! cu umbra in elesi soapta ferita, parechi provinciale.
Alene ningea,
Dar cadea cu vechime noua nea,
Turbure, sura, deasa,
Ninsoarea sporea imbulzita, linoasa,
Din ea.
Iarna in alt matasos ca in racla-o mireasa.
Copii
Cladeau un om de omat cu vrabii in pumni si in glasuri zulrii.
Lunar
Omul crestea bulbucat si cu ochi ca de zar.
De ce
Imi vine deodata atata pustiu de melancolie?
Ai cui sint? Ai mei,
Genunchii acestia grei?
Iata-ma alb ca o nava in ceata,
Ivit in oglinda, fata in gfata.
Cine e omul acesta nins?
M-am scuturat de omat,
Dar nimic nu cadea fumuriu
De pe fiinta naluca; pe pragul pustiu
Eram eu - nu nins -
Singur, batran, invins.
Neauzit de incet,
Moartea cladise din mine un om de omat.
Joc de iarna
Aceasta pagina a fost accesata de 871 ori.