• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Moartea lui Tan

Vreau sa spun tot,
Si iute.
Ca un plod care-a fugit, cu inima in fiecare vorba,
Inecat de-o veste:
A murit de batraneta
Tan,
In fundul podului,
Acoperit de umbre,
De-un miros de soareci
Si de rufe-ntinse la uscat,
Picuratoare:
Tac, tic-tac...
Afara-i vant dezlantuit si duruie castanele rostogolite
pe-un hotar de plaoie si rugina.
"Tan!" il striga-n gol de craniu
Glasul marilor mirari ale tacerii dinlauntru,
Dara Tan nu mai raspudne miau-miorlau,
Nici ochii lui de miere verde nu se mai deschid
Rotunzi,
Arzand nocturni ca ochii buhnelor.
Nici nu se mai rdiica,
Din afunduri
Fumegand de somn,
Cadelnitandu-si mersul pe covor.
Tan a murit!
Lei-imparatii, tigrii si jaguarii
Se catifelesera-n fiinta lui de condensari somptuare,
Micosrati din zarea tropicala
Pe covorul casei noastre
-Nu cumva cel zburator -
Al magicei copilarii apuse?
Lin motan si intru totul bland,
Desi avea mustati tigrine,
Labe grele de dulau,
Cu ghearele in semiluna sidefie,
Capatana strasnica in rotunzimea ei zburlita,
Si in stare sa-nspaimante,
Ca un ras ivit deodata
In explozie felina,
Orisice faptura mai nestiutoare intr-acestea.
Salurile si covoarele il cunosteau prietenos,
Si canapelele,divanele,
Si tot ce-i moale intr-o casa veche,
Incepand cu sufletul.
Ghearele lui gaseau in orisice tesut
Un fel de harfe.
Toate sticlele ferestrelor stiua ca daca-i Tan acolo,
pe pervazul lor,
Si soarele e tot acolo,
Dulce,
Incalzind si-mbelsugand cu lene
Cirliontii Tan-motanului stufos,
Zebrat in brun-chilimbariu,
Cu multe rubedenii la Stambul
Si in Angora linurilor matasoase.
Tare-i mai placea sa-nchida ochii,
Colacindu-se in el ca fumul toropit al narghilelei.
Daca-n somn il atingea un scartait de umblet,
Preajma unei apropieri,
Un fosnet,
Sau ceva,
Fie dinspre fiinta, fie ca de dincolo,
Crapa un ochi - de orizont cu fulger scurt de soare galben -
Si indata se-ncuia linos, acoperindu-si marele adanc
De scufundari in spatii,
Umbre
Cai-Lactee...
Mai demult, in anii tineri, a mancat un fluture,
Niste hulubi,
Niste gaini pitice, dar de rasa,
Si a urmarit pe-un plop o veverita nazdravana,
Iute ca surasul Maicii,
Care de pe creanga cea mai inalta
-Unde Tan se-ngreuiase cu manie -
A zburat, cum ai clipi, in plop vecin,
Golind mirat tot cerul de azur al Tan-motanului,
Acetse fapte strasnice
Sint scrise in vitraliul legendar
Ramas in genele de seara si de lampa ale casei.
Ii placeau si florile, ca taurului tandru dintr-un Silly simphony.
Le adulmeca adanc - regina-noptii, rozele, garoafele -
C-un fel de visatoare regasire,
Parca amintindu-si spre surasuri numele de fata-al lor.
Cand rasunau tingirile
Si duduia cuptorul de navala marelui rubin,
Si s-ascuteau zmeieste la bucatarie
Falnice cutite lucitoare si satire,
Pentur halci si buturi,
Se scula solemn de orisiunde ar fi fost,
Fara de pripa,
Vetsmant c-o majestate sculpturala
Si pornea cu ochi de rege-mag spre steaua Bethleemului.
(Asta cuvanta despre carnea-n sange,
Crasma lui, betia lui)
Dar lipaia si-n strachina cu lapte,
Ca veliti-boierii de pe vremea sabioaselor musteti
Cand incepeau tizanele medicinale, popii, bujmachii, gura sobei, pocaintele.
Bea el ce bea din alb pahar.
Cu limba ca petala trandafirului din Ispahan
Si botul fulguit,
Apoi pleca de-a binelea, dand din picior cu duca-se...
De soareci nu-si mai aducea aminte:
Carte patimas cetita-n tinereta cu dinti albi,
Apoi uitata-n podul cenusiu.
In schimb, ferestrele cu galagii de vrabii ale primaverii
Il chemau,
Si le sorbea cu ochii fierbintati de vin si vers,
Intrand in serpuirea unei ondulari de hula oceanica in mers,
Zburlit de geruri si sclipiri electrice,
Apoi cadea in somn,
Avand nevoie ca pamantul cand isi vistiereste graiele,
De soarele launtric al dormirii grase.
                               *
Astfel,
Tot somnind in zile,
A imbatranit pe nesimtite-n ani,
Fara de dinti,
Ca cea din urma floare-a-soarelui.
Cu blana fara spic, nici luciu,
Luneca din naparliri in naparliri
Spre raristele pelsuviei.
Inca mustacios,
Dar fara ifos,
Ca haiducii care s-au calugarit,
Si surd.
Tan! Tan!
Dar numele de gong trecea pe langa el,
Neatingandu-l.
Oare n-a murit?
Oh! inima, Tanuc!
Dar, nu, o! Doamne bun!
Tan doarme numai, ca o riga,
In palat,
Cu portile si usile surzeniei blanit inchise.
Cu incetul, toate racilele batranetii
Si ponosul
L-au ajuns si napadit,
Ros ca de molii.
Slab ca secetosii cai batuti de vorba "gloaba",
Si pleostit ca o caciula-n ploaie,
Tan s-a sihastrit in pod.
Nedus si nendemnat de nimeni,
De la sine,
Cum se trage vietatea la o parte cand o cheama
Gura umbrei.
De acolo, muezin al cerului natal,
Mai modula cu glas dogit
Miaul cel mare,
Psalmodiindu-si foamea,
Cea din urma insotire de pe malul negru.
Tan nu mai era decat un mos-stramos.
Sorbit din ce in ce de timpul dus, in impaienjeniri de zare,
Seara -
Si mai mult si mai putin decat fiinta:
Duh.
Cei peste cincisprezece ani ai lui
La om ar fi-ntrecut o suta.
Dac-o zana i-ar fi rasturnat sleirea
Intr-un alt tipar,
Tan ar fi rasarit cu plete albe
Si obraz de nuca veche
Carja,
Mani de frunza scuturata,
Ochiul stins -
Catand la soare de pe prispa,
Sau cercand s-nduplece raceala oaselor
Pe vatra jarului,
Latrat de cinele turbat al tusei batranesti.
Si poate c-ar mai fi venit la el nepoti
In zilele de clopot ale Pastelui,
Sa-l cerce cu poveste.
Sa ciocneasca oul ros.
Dar el-motan e singur,
Sus,
In pod,
Ca nourul gata sa ninga pe taceri de munte.
Tan e numele ramas in valea tineretii,
Caci din pod nu l-ar fi auzit
Nici bulbuit de gura tunelului.
Cateodata marii casei si cei mici
-In care Tan e o cenusa de legenda -
Mai priveau in sus, pe unde-s lampile,
Cu Tan in gandul podului:
"Acolo-i Tan, saracul!"
(Tot asa despre batranii care stau intr-o odaie,
Dincolo de viata celorlalti,
Pe un hotar al stingerii,
Cu lampa lor)
De-acolo sus, Tan totusi cobora incet,
Intrebator,
Mieunator,
Neisgur,
Poposind pe fiecare treapta
De pe scara plangerii,
Cerand mancare la boieri
Ca si cocosul din poveste:
"Cucurigu, boieri mari, dati punguta cu doi bani!..."


Dar intr-o zi n-a mai venit.
Si a crescut deodata o mirare
Pe paretii casei,
Pe podele,
Si pe treptele scarii lui Tan,
Ca buruiana, poalaia si ciuperca intr-o casa cu tavanul spart.
Si dupa ce l-au asteptat pe mos-Motan
Si l-au nadajduit zadarnic inc-o data,
S-au suit scartiitor pe scara plangerii,
Cu lampi de seara,
Lumanari
Si umbre stranii
Ca-ntr-o noapte de-nviere.
Tan nu mai era la locurile lui
Departe l-au gasit, departe, hat,
In podul soarecilor,
Dus din casa si din el,
Cu trupul lepadat,
Cu buza inghetata
Si cu cohii fulgerati de-o ultima lucire-ncremenita,
Teapan.
(Tot asa, pe rand, intr-un culcus,
Bunicii,
Apoi tata, mama,
Si cativa ai inimii
Cu lumanari, si cu taceri, si cu mirari
Care din nou s-aduna pentru Tan.)
Si tu?
De ce, motane Tan?
Tacerea casei odihnita
Tu erai;
Acum e lata,
Fara somnul tau.
Dar cui sa spun acestea;
Stelelor
In care se deschid de aur ochii lui,
Astral departe-n marea noapte?
Tan-motane!
Tan!
De ce mi-o fi venind pe buze-un cantec
Al copilariei:
Verde brad, o! Tannenbaum!
Il aud, o! Tan-motane!
POmuld e Craciun al mortilor
Din nou s-aprinde, lumanare dupa lumanare.
Iata calul cu bascula,
Iata ursul,
Iata pozele lui Robinson Crusoe,
Iata lanterna magica
Si iata inima, tot de copil,
Si laba ta, Tanuc,
Cu raze pana-n inima, o! Tannenbaum!
Cui sa spun mahnirea mea
Si sa nu rida?
Spune-mi tu, castan in loaie,
Spune-mi tu, uluca-a toamnelor,
Destainuieste-o versului din gafaitul tau poem,
Mi-a spus buza de jale a ulucii plangerii
Si ropotul castanelor in noaptea vantului.


S-am spus ...






Moartea lui Tan


Aceasta pagina a fost accesata de 840 ori.