• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Pacea padurilor

Pluteste iulie deasupra muntilor
C-un murmur toropit de zmeu suit ametitor
In vara.
E atata argintire de albastrime,
Ca numai privind padurile si muntii -
De-un albastru inspre brumariul prunii -
Stii deplinatatea sclipitorului azur,
Si e atat de bine, sa respiri adanc,
Cu fata-n gloria amiezii
Calde.

Cele doua semintii, a bradului, s-a fagului,
S-au intalnit acolo,
Pe o coasta,
Unde-ncep smaraldele poienelor de sus
Si vulturii balani.
Padurile, mai la o parte si in urma-s
Oaste
Asteptand un semn.
In fruntea fiecareia, cate un urias
Al fagului si bradului
Se impletesc astfel cu ramurile
si cu umbrele,
Ca par imbratisati pe cea din urma treapta a azurului
In numele pamantului.
Bradul sever in pelerina acelor
Si ascutit de rugaciune
E pe pragul dinspre ceea lume.
Margaritaria lunii staruie si ziua-n coaja fagului,
Inevsmantandu-l cu luciri molatec sidefii
Ca ale trupului,
Ca taina sanilor, a coapselor, s-a umbrelor.
Padurea fagilor e-un mal
De ape lenes luminoase,
Unde-atunci s-au dezgolit femeile
Pentru scaldat in vara,
Incepand cu Eva sarpelui din nou langa Adam
Dar nu-i asa, nici altfel,
Nici intamplarea de pe culmi a semintiilor copacului
Si nici imbratisarea dinspre buza de garoafa a pacatului.
E lupta grea.
Omul, sfarsit, ar gafai,
Simtindu-si duduind sub coaste si in tampla inima
Padurile-ostase insa n-au odihna.
Nici popas
Si nici dorinti de-a sufla,
Zi, noapte - ele lupta tot la fel de indarjit,
Anul fapturii fiindu-le abia o-ngusta zi
Cu patru palpairi de anotimpuri
Pentru marea batalie.
Vin vrajmas una spre alta din genuni,
Sa ucida.
Fata-n fata-n spatiul pastoral
Par visator oprite,
Dara ele cresc merue,
Fiestecare aducand pe crnegi si-n radacini
Mormantul celeilalte.
Fagul, ca un sarpe boa, balaurit,
Cu limbile in crengile fasietoare,
Gatuie,
Innoada,
Sfarma dulce.
Bradul varfului de lance,
Verde ca veninul,
Incarcat de umbra mortuara,
Suge soarele,
Usuca
Si sleieste,
Sint paduri de uri care merg
Una peste alta,
Veac din veac.
Dar pasul lor nu tuna ca o talpa ostaseasca in atac,
Nici arma lor nu bubuie:
Numai tacere, transparenta si arome.
Nunta mortii line.
Cada stelele puzderii,
Pana cand, intr-un alt mileniu,
O padure dintre doua va invinge,
Ridicand victorioasa peste lesurile celeilalte
Steagul sevei!


Canta cucul lin, silabele de fluier pastoral,
Si trece veverita printre cetini
Ca surasul candelilor pe obrazul de icoana;
Albastreste peste varfuri neclintita-n moale adiere
Cerul ingerului.
Cresc padurile lui Dumnezeu pe munti,
In soare si albine.
-Tatal nostru! -
Fiecare leganand duios o moarte pentru sora ei.







Pacea padurilor


Aceasta pagina a fost accesata de 674 ori.