• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Paria

Ieseam din groapa lui Iov
Cu viermi si gunoaie,
In par si pe trup cu puroaie,
Cu narile-aproape lipite,
Cu tarna in ochii ramasi in orbite,
Cu neguri de noapte in zdrente,
Cu manle reci.
Ca abia desteptat din somnul de veci,
Am respirat adanc s-am spus: "Iata,
In soare, lumea luminii.
Fii binecuvantata!"
                    *
Fata noastra se duce la bal.
Asa vesteau toate crengile,
Vrabiile,
Apele,
Talangile:
Ardeau luminile azurului cu dinadins,
Dand diminetii de lavanda galben de sulfina,
Primavara incerca-n oglinda intaia rochie de bal,
Surazandu-si siesi din gradina in gradina.
M-am indemnat, uitand de mine, pe acest picior de rai,
Si am intins deodata mana, dar umil, ca cersetorii,
Spre gloria zilei de mai.
Primavara, adunandu-si poalele rochiei in mana,
S-a ferit indepartandu-se c-un pas
(Frageda si in cruzime tanara livezilor stapana)
Mana a cazut adanc, ca ciutura rostogolita in fantana.
Am oftat.
Primavara nu avea nimica pentru mine.
Si-am ramas in zadrente si gunoaie,
In afara primaverii,
Singur ca o ploaie.
                  *
A inceput sa-si pieptene alene parul galben toamna
Singura cantandu-si ca de leagan, cum fac deseori femeile
cand le cuprinde taina parului.
Stiind-o ca si mine singura si-nvinsa, am intins mana spre ea.
Umbrita de a mea,
O clipa, mana toamnei s-a desprins,
Oprindu-se stralucitoare,
Cu parul roscovan in mana, si-n par pieptenele blond de soare.
Nici o frunza nu a mai cazut,
Nici o silaba n-a mai rasunat,
Totul a stat
Ca si atunci cand e sa cada fulgerul de ninsoare.
Ea ma privea sever si incruntat cu "du-te".
Am plecat.
S-am mers, s-am mers,
Ratacitor ca umbra,
Ca si celalalt si printr-acelasi univers,
Apoi, intr-un indepartat pustiu de zile,
La capatul de noapte al pamantului,
Unde incep adancurile negre,
Blajin si cu pornrie buna,
Am intins mana spre luna.
Dormea atat de alb in galbenul de stea si vanatul de noapte,
Ca pare ca ardea
Si lebada, si lotus, si flacara de nea.
Pesemne insa, desteptata de strain,
A tresaltat, infatisand in capul ei rotund ca inceputul unui ranjet,
Regina albului de seara
Avea si colt, avea si gheara
Ca dulaul boieresc.
Indurerat, am plecat iara,
Gonit din ultimul popas ceresc.
Duceam stanci in calcaie si in fiecare madular un: lasa-ma, mi-ajunge.
Simteam cum parca din pamant de-a dreptul creste-n gura mea
Un gust amar de matraguna
Nici lunii nu puteam sa-i spun macar atata: noapte buna!
Si deodata m-am oprit:
Eram ca turnul stafiilor,
Naruit,
Hiit,
Batut de Crivat,
Bantuit.
Tu, lume rea,
Ai fost odata si a mea;
Mai esti?
Sau ai ramas inchisa pentru mine ca o carte de povesti?
Caci iata, ii chemam,
Dar oamenii nu ma vedeau in rani,
Ca un apus de soare-n maracini. Asa eram.
Ei toti treceau.
Traiau
Si se grabeau,
Nemaiavand timp si sa vada
Cosmarul pe aceeasi strada.
Atunci, atat de singur, ca simteam si umbra ca ma doare,
Nu am urlat pustiilor,
Ci am intins mana spre soare.
Dar soarele s-a rasucit cu-atata apriga manie,
Ca deodata noaptea s-a lasat pe lumea mea/


Cum? Nimeni nu ma vrea?
Si nimenea nu-mi da si mie
Macar un colt uscat de la ospatul celor din viata?
Deodata, ochii mi s-au aburit de ceata
Si de la spate, dar aproape, parca de pe umar, un glas palid
Ca al frunzelor de toamna mi-a soptit:
"Ratacitorule, ai mers prea mult. Ai ostenit.
Bine-ai venit!"
Oh! in sfarsit, marinimia unui glas si pentru mine!
Am spus: "Cine?
Tu! Cine esti, multasteptatule?" gata sa-ntind din nou o mana,
"Nici nu stii de cand te-astept.
Sint moartea ta.
Intinde-te. Inchide ochii. Pune-ti mainile pe piept".
 




Paria


Aceasta pagina a fost accesata de 641 ori.