• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Pastelul destramarii

Transparentele de seara ale sufletului
Isi aduc aminte
-Abur pe fereastra veche -
De o sanie-naluca,
Sprintena prin toropirea iernii,
Lunecand printr-un paienjenis linos de aburi
Sagetate argintiu.
Ninsoarea somnoros mirata de ea insasi
-Ca-n oglinda -
Tremura casmiruri imbulzite
Peste genele-nstelate.
Lin departe-n zarea de margaritar a zurgalailor
Inalbastreau alene dealuri troienite.
Iar de jur in jur, gaturi de lebede incovoiate -
Fumuri lente.
Poate case, poate nu;
Alcatuiri din nou si alb neinceput ale omatului,
Iar la ferestre, nimeni,
Doar obrazul de icoana stinsa-al umbrei.
Ulitele sterse de pe lumea pasilor uitati.
In nea, ca si poteca lunii in afund de nori,
Un om! cel de omat, naiv,
Cu luna lui solemna pe obrazul zodiac,
Si in tacerea ca de ceas oprit
Si alb,
Cu minutarele si orele cazute,
Si-n rotundul fulguit, ca in mai mare, al cristalului ninsorilor captive,
Sania - sageata.
Si in ea gandul copilului de-atunci:
-Cling-cling! -
Ca intr-o zi, in departarea vremii fundului de miaza-noapte,
El,
Ca altul,
Nu va fi decat dezghetul unui om de omat,
S-atunci,
S-acum -
Mirare alba fumegand in spatii.
Iarna! Vara! Moarte! Vreme! Om!
Dar e tot in sania de-atunci
Cu zurgalaii hohotind stirdent pe-ntinderi/
Sau se-ncruciseaza, fulger, doua sanii
Trecatoare-n
Stingerile sure ale iernii?
Poate ca totuna.
Fum prin fum
Intretaindu-se In ani.






Pastelul destramarii


Aceasta pagina a fost accesata de 711 ori.