• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Strainul

Din turla buhnei orelor
Un glas adanc de clopot
A sunat peste orasul noptii ude
Ora.
Nu altfel solemna,
Dar parca desprinsa din multimea celorlalte.
Geamul a cazut deodata, spart.
Lampa s-a innegrit, scotand limba de sarpe.
Focul sobei a fugit speriat,
Usa s-a dat singura in laturi, larg deschisa, scartaind.
Si fumul paclei a intrat cu val incet.
Eu, parasit de somnul magic,
M-am trezit.
In frig, batutu de vant, atins dde pacle, intr-un palpait de spaime.
Cine intrase in odaia celui fara aparare,
Nelatrat de cani
Si neoprit de usa incuiata?
Cine stinsese candela
Acoperind cu masca neagra chipul sfantului icoanei?
Cine-mi luase manile viteze,
Lasandu-mi altele,
Patate, vechi si istovite?
Cine-mi pudrase parul cu tumult de valuri,
Dandu-mi altul prafuit si scamosat,
Cine-mi gonise, desertandu-mi inima,
Acele naturi care au purtat corsar pe mari corabii aprige?
Si cine-mi furase ochii de arcas ai tineretii mele/
Oglinzile vedeau obrazul, insa nu-si mai aduceau aminte.
Ca la fereastra casei straine,
Dintr-un tinut necunoscut
Al unui neam neintalnit,
Alt om din ea ma privea,
Cu ochiul stins si dungi adanc sapate -
Masca a tragediei antice atuncea dezgropata de sub lave.
Am spus oglinzii bun ramas
Si am plecat, inca o data despartindu-ma de mine.
Am plecat, fiindca fiecare pas pentru sleirile din mine
Era drum.
Apoi, cu oarbe mani indepartate-am vrut sa privesc
galopand franturi de aur,
Dar gura sobei a ramas pustie-n noaptea si inghetul ei.
"Nici tu!" am spus amar,
Si iar m-am dus, si mai invins, cu as tarsit si cu spinarea indoita,
Inspre lampa tamplei s-a visarii,
Dara steaua ei, prietena odinioara, a ramas tot stinsa.
La fereastra, stele reci, acele care-si palpaie vecia
Peste campurile-n fum, vaier si roua, dupa lupte.
Si nici vantul nu mai aducea parfum de liliac,
Ci doar un huiet sfarsit si umezeli de beci deschis.
Am vrut sa strig un ultim nume de-nsotire milostiva,
Dar pe-al cui, o! noaptea-a vantului pustiu!
Tu, Tatal nostru cel din ceruri,
Insa rugaciunea inceputa, ca si lampa, mi s-a innegrit
In departarea vremilor, sia cazut: stea stinsa.
Nu mai aveam pe nimeni si nimic,
Decat un frig mereu sporit,
Eu insumi inc-o data casa somnului ucis,
Cu ferestre sparte-n pacle.
"Mama, ,o-am pierdut paamntul,
Da-mi-l tu pe-al tau.
Odinioara, cand eram copil si ma descopeream in somnul cu vis rau,
Ca pogorata din minunile cu raze ale luminii,
Mana ta ma invelea,
Redandu-mi somnul.
Mama, inveleste-ma cu tarana."







Strainul


Aceasta pagina a fost accesata de 637 ori.