Autori > Ionel Teodoreanu
Tumult
Vin ca oltenii diminetii, care striga, leganandu-si cosurile cobilitei
"Hai la ..."
Astfel deschizand ferestrele, care sclipesc in soare, incepandu-si ziua,
Ca si ei, dar fara glas,
Decat al pasarii vazduhului si crengilor,
Vin dinspre soare cu "ciresile-ciresile",
Atat de vesel lucii si de fraged rosii,
Ca in ochi straluce amintirea saruturilor dintai,
Ale vacantelor de vara lunga.
Duc sre despletirea florilor de tei
Harfa de aur a albinelor.
Cladesc bujori, garoafe, crini, zambile s-alte dulci orbiri
In cosurile plutitoare pe pamantul cald,
Ale tigancilor de lut, tutun si umbra,
Cu lumina-n dinti si-n coada ochiului.
In soarele livezii,
Coc
Marul varatec, para busuioaca, piersica, rencloda
Si harbuzul,
Strugul il cresc si il aprind
In fusta viei,
Dand boabele rotundul luminos al sanului de fata.
Prevestesc cuptorul painilor de soare si sclipirea rosie a jarului,
Si argintul spuzelor
In graiele cu maci si fluturi toropiti.
Si sint galopul de argint si fulgere al ploilor,
Torent pe-acoperise,
Galgaiere in burlane,
Cu detunete de tobe urias dezlantuite,
Si paraituri ca de copaci rostogoliti din codru spre prapastii,
Spaimantand si mama, si copilul,
Pana la aprins de lumanare la icoana,
Vinetind ferestrele cu noaptea rea.
Dar deodata ras si las sa cada-n curcubeu
In genele copiilor degraba rasucite afara,
La fereastra jilav insorita a furtunii duse,
Cu un deget care vrea s-atinga zambetul plinsorilor de sus.
Eu umplu luncile inalte ale muntilor
Cu pulberi de vitraliu: flori si fluturi de munte,
Si dau ierburile care cresc de-a dreptul din smaralde,
Deopotriva seva si lumina-n
Tintarit si bazait de gaze maruntele,
Care suna-suna-suna...
Umplu apele spre vai, dandu-le spume ca salcamul inflorit,
Dau licariri margaritare vinetelor mari intunecate,
Portocale, crengilor mediterane,
Inaltimi de soare in azururi
Radioasei ciocarlii.
Iar noaptea, luna mea, incinsa cu turban,
Si-n straveziu brunuz,
Vrajeste,
Bulbucind tam-tamuri africane-n gusa broastelor
Tanguitoare,
Si innoada umbra trupurilor tinere,
Pana la geamat,
Dulce scancet, oftari adanci
Si palidul lesin cu cearcane!
O! noapte alba.
Soi pagane trupuri tinere, cu sangele ca zmeura
In cofele tigancilor.
Toti greierii ma stiu: n-am somn in genele albastre,
Cum nici ei in struna lor de noapte.
Ma cunosc si stelele cu tremur
Ca de mani care se cauta
Sa se dezmierde,
Pe culcusul sarutarilor adanci.
Si totusi, dimineata, dar cu cearcanul azurului,
Cresc ascutit ca randunica,
Sagetand,
Sporesc,
Ma-ntind,
Ca inelarile in apele adanci,
Splendoare din splendoare,
Orbitor in orice vaz sau oglindire,
Pana la suprema arsita pe crestet a amiezii.
Cand deodata despletesc tot parul lung al soarelui
Si-mi desfasor pe lume aripile-atat de vast,
Incat acopar cerul dintr-o zare intr-alta.
Nu cu noapte,
Ci cu auria mea dogoare
Luminand.
Iubeste-ma!
Sint iulie.
Tumult
Aceasta pagina a fost accesata de 647 ori.