Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 01
Persoanele care vor încerca sa gaseasca o justificare acestei povestiri vor fi date în judecata; persoanele care vor încerca sa identifice o morala in cuprinsul ei vor fi surghiunite; pe.rsoanele care vor încerca sa-i gaseasca vreo intriga anume vor fi împuşcate.
Din ordinul autorului
CAPITOLUL I
N-aveţi de unde sa ştiţi cine sînt, daca n-aţi citit cartea Aventurile lui Tom Sawyer — dar n-are a face. Cartea a fost scrisa de domnul Mark Twain, iar cele istorisite într-însa sînt în mare parte adevarate. A mai "pus şi de la el, pe ici pe colo — ia, o nimica toata — dar, îndeobşte, tot ce spune e adevarat. Cui nu i se întîmpla sa minta din cînd în cînd? Poate doar ma tuşii Polly, vaduvei Douglas sau, cine ştie, lui Mary.
In carte era vorba şi de Polly, matuşa lui Tom, şi de Mary, şi de vaduva Douglas — si, precum v-am mai zis, în afara de unele lucruri trase de par, cartea spunea adevarul adevarat.
Iata cum se ispravea cartea: Tom si cu mine am gasit banii ascunşi de tîlhari în peştera şi ne-am îmbogaţit. Ne-am ales fiecare cu cîte sase mii de dolari de aur. Un munte de bani, cînd îi puneai unul peste altul. Judele Thatcher i-a luat si i-a pus sa cloceasca dobînda, cîte un dolar pe zi, şi asta tot anul, va sa zica o gramada de bani, cu care nu mai ştiai ce sa faci. Vaduva Douglas m-a înfiat, jurîndu-şi sa faca din mine "un om ţivilizat". îmi venea tare greu sa stau toata vremea în casa, din pricina vaduvei care era groaznic de aşezata şi de tipicara în tot ce facea. De-aia, cînd n-am mai putut sa rabd, am sters-o. Mi-am pus zdrenţele alea vechi şi m-am mutat iar în poloboc, bucuros ca-s slobod. Dar Tom Sawyer m-a dibacii si mi-a dat de veste ca are de gînd sa puna pe roate o banda de hoţi, în care, daca m-aş întoarce ,la vaduva şi m-aş face baiat de treaba; as putea intra şi eu.
Aşa ca m-am întors, cum m-a vazut, vaduva a început sa boceasca, zicînd ca-s o biata oaie ratacita si multe altele, ce-i drept fara nici o rautate din parte-i. Apoi m-a vîrît iaraşi în hainele alea noi, în care m-apucau nadu-şelile şi ma simţeam ca-n chingi. Şi atunci vechea poveste a-nceput din nou. Cînd vaduva suna clopoţelul pentru cina, trebuia sa dau fuga numaidecat si, odata aşezat la masa, n-aveam voie sa încep sa manînc: trebuia sa aştept pîna ce vaduva, cu barbia în piept, blagoslovea bucatele, cu toate ca nu le lipsea nimica, atîta doar ca fiecare fel era gatit în alt vas. Cînd le pui pe toate într-o strachina, e altceva: se amesteca între ele, se fac mai zemoase şl ţi-e mai mare dragul sa le manînci.
Dupa cina, vaduva îşi lua cartea şi începea sa ma dascaleasca despre Moise şi cosuleţul de papura1. La-nceput ardeam de nerabdare sa ştiu ce-i cu "el, dar cînd am aflat ca Moise raposase de mult, nu m-am mai sinchisit de el, pentru ca, între noi fie vorba, nu. prea ma dau în vînt dupa ai morţi.
Odata, cînd am vrut sa fumez şi eu pipa, i-am cerut voie vaduvei. Dar ţi-ai gasit! Zicea ca nu-i frumos, ca-i un obicei mitocanesc si c-ar trebui sa ma las de fumat. Aşa-s unii oameni. Se apuca sa ponegreasca nişte lucruri de care n-au" habar! Vaduva îi tot dadea zor cu Moise, un cetaţean care nici macar nu-i era ruda şi care, fiind mort, nu mai putea fi de folos nimanui; în schimb, ma învinuia într-una de o treaba care, orice s-ar zice, tot e buna la ceva. Unde mai pui ca şi vaduva tragea tutun pe nas, dar pas de-i spune ceva, ea cica avea dreptul.
Sora-sa, miss Watson, o fata batrîna, cu ochelari pe nas şi cam sfrijita, care de cîteva zile venise sa stea la ea, m-a încolţit apoi cu un abecedar. M-a canonit aşa cam un ceas, pîn-a potolit-o vaduva. Eram la capatul rabdarilor. O ora întreaga dupa aceea m-am plictisit de moarte, simţeam ca înnebunesc. Miss Watson ma cica-lea mereu: "Huckleberry, ia-ţi picioarele de-acolo", "Huckleberry, nu te ghebosa, stai drept". Şi dupa un minut începea iar: "Huckleberry, nu mai casca şi nu te mai întinde aşa. De ce nu-ncerci sa te porţi ca lumea?"
Cînd a început sa-mi vorbeasca despre iad, i-am spus cinstit ca mi-aş dori sa fiu acolo. Asta a scos-o din sarite, macar ca n-o spusesem cu rautate. Nu voiam decît sa plec — oriunde, numai sa plec; doream o schimbare, de orice fel.
Mi-a zis atunci ca nu se cade sa vorbesc aşa, ca ea n-ar fi spus niciodata una ca asta şi ca, în ce-o priveşte, va face totul ca sa ajunga în rai. Cît despre mine, socotind ca nu-i nici o scofala sa ma duc într-un loc unde o sa vina şi ea, m-am hotarît sa nu-mi dau silinţa s-o însoţesc. Fireşte ca nu i-am spus-o, ca sa n-o aţîţ şi mai mult — ar fi facut galagie.
Miss Watson îi tot dadea înainte cu raiul. Aşa-i era felul: cînd începea sa-i turuie guriţa nu era chip s-o opreşti. In rai — zicea ea — oamenii n-au alta treaba decît sa se plimbe toate ziulica şi sa cînte la harfa, în vecii vecilor. Dupa parerea mea, nu era cine ştie ce pricopseala, însa nu i-am spus nimic. Am, întrebat-o numai, ce crede: Tom Sawyer ar putea nimeri si el în rai? Fireşte ca nu! mi-a raspuns ea. M-am bucurat din cale-a-fara: nu de alta, dar voiam sa fiu împreuna cu Tom.
Miss Watson m-a tot batut la cap, pîn-am simţit ca obosesc şi ma apuca stenahoria, în curînd au fost chemaţi în casa negrii şi, dupa rugaciune,toata lumea s-a dus la culcare. M-am suit în odaia mea, cu un capat de luminare în mîna; l-am pus pe masa, m-am aşezat pe un scaun lînga fereastra şi am încercat sa ma gîndesc la ceva vesel, dar degeaba. Ma simţeam atît de stingher, încît mai c-aş fi vrut sa mor. Stelele straluceau şi frunzişul copacilor* fremata- jalnic. De departe se auzea ţipatul unei bufniţe, bocind pesemne vreun mort. P-orma o ciu-vica a început sa cîrîie si -un cîine sa urle, semn ca cineva avea sa moara. Iar vîntul îmi tot şoptea ceva la ureche si, nepricepînd ce-mi spune, ma treceau fiori reci. Dinspre padure se auzi apoi zgomotul pe care-l stîrnesc strigoii cînd vor sa ne spuna ce au pe suflet şi nu se pot face înţeleşi; negasindu-şi tihna în mormînt, sînt nevoiţi sa cutreiere drumurile si sa se tînguie noapte de noapte. Eram atît de abatut şi de înfricoşat, încît tare aş fi vrut sa am pe cineva lînga mine. Curînd, un paianjen începu sa mi se caţare pe umar; i-am facut vînt şi a picat taman în flacara luminarii. Pîna s-apuc eu sa ma mişc, se şi mistuise. Ştiam ca e semn rau şi ca-mi aduce nenorocire - n-aveam nevoie ca cineva sa mi-o spuna. Şi m-a cuprins un tremurici, de era cit pe-aci sa-mi cada ţoalele de pe mine. M-am sculat şi am ocolit de trei ori scaunul, facîndu-mi cruce de fiecare data. Apoi mi-am legat c-un capat de aţa o şuviţa de par, ca sa alung vrajitoarele. Dar nu prea aveam eu încredere în chestia asta. Asemenea vraji are rost sa le faci cînd pierzi o potcoava gasita, pe care voiai s-o atîrni deasupra uşii, dar n-am auzit înca pe nimeni sa spuna ca în felul asta ai putea scapa de ghinion, dupa ce-ai omorît un paianjen.
M-am aşezat iar, tremurînd ca varga, şi mi-am scos luleaua. Acum nu era primejdie sa afle vaduva, fiindca în toata casa domnea o linişte de mormînt. Dupa nu ştiu cita vreme, am auzit cum bate orologiul tîrgului — bang! bang! — de douasprezece ori, apoi s-a lasat din nou tacerea, mai adînca decît înainte. Dar în curînd am auzit trosnind o creanga undeva în desişul copacilor — ceva se mişca pe-acolo. Am stat aşa, fara sa clipesc, tragînd cu urechea. Am desluşit cu greu un mieunat, colo jos. Straşnic! Am mieunat si eu încetişor de tot, am stins luminarea şi am sarit de pe fereastra pe acoperişul şopronului. De-acolo m-am lasat în jos si m-am strecurat tîrîş printre copaci. Tom Sawyer era, fireşte, acolo. Ma aştepta.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 01
Aceasta pagina a fost accesata de 654 ori.