Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 05
Inchisesem uşa. Intorcînd capul, l-am zarit. De cînd ma ştiu mi-a fost frica de el. Atît de zdravan ma batea. Şi-acum mi-era teama, dar într-o clipa m-am dumerit ca n-aveam de ce; la-nceput, parca mi s-a taiat rasuflarea, vazîndu-l acolo pe neaşteptate, dar Jupa cea dinţii tresarire, ca sa zic aşa, mi-an dat seama ca de data asta spaima mea n-avea nici un temei.
Babacu era om la aproape cincizeci de ani — şi-şi arata vîrsta. Chica lui încîlcita şi slinoasa îi atîrna pe frunte, încît îi puteai vedea printre şuviţe, ca printr-un frunziş, ochii stralucitori. Avea un par negru, fara nici un fir carunt, la fel ca şi favoriţii-i lungi şi încîlciţi. Obraiii — atît cît i se vedeau — n-aveau nici o culoare. Erau albi, de un alb nefiresc care te înfiora, de ţi se în-crîncena-carnea pe tine, un alb de broasca, de burta de peşte, iar în loc de haine, purta nişte flenduri.
Şedea picior peste picior şi prm gheata rupta a celui de deasupra i se vedeau doua deşte pe care şi le mişca din cînd în cînd. Palaria-i zacea pa podea — o palarie veche, neagra, cu fundul scobit ca un capac.
Stateam şi ma uitam la el. Ma privea şi el, ,de pe scaunul niţelus aplecat, pe care şedea.
Punînd luminarea pe masa, am bagat de seama ca geamul era deschis. Sarise desigur pe fereastra, de pe acoperişul şopronului. Dupa ce ma masura bine din talpi -pîna-n creştet îmi spuse:
— Haine scrobite, ai? Crezi ca eşti cineva, ai?
— Poate ca sînt, poate ca nu.
— Lasa gura! De cînd am plecat, ai strîns ceva podoabe pe tine, dar te pun eu cu botul pe labe, fii pe pace. Se zice ca ai si iducaţie, ştii sa scrii, sa citeşti ... Acu ţi-oi fi închipuind ca eşti mai dihai ca tac-tu, fiindca el nu ştie, ai? Las ca-ţi scot eu gargaunii din cap! Cin ţi-a dat voie sa te ţii de toate mofturile astea? Cin ţi-a spus ca-s de nasul tau?
— Vaduva. Ea mi-a spus.
— Vaduva? Ai? Şi cine i-a zis vaduvei ca poate sa-si vîre nasu unde nu-i fierbe oala?
— Nu i-a zis nimeni nimic.
— Las c-o învaţ eu min/te. Asculta, ba, sa te laşi de şcoala aia. Le-arat eu lor sa mai înveţe un golan sa-si dea aere faţa de tac-sau şi sa faca pe grozavul cu el. Sa nu te mai prind ca-ţi pierzi vremea la şcoala aia, ca-ţi pun pielea pe baţ. Ma-ta nu ştia sa citeasca si nici sa scrie. La fel tot neamul tau. Şi eu tot aşa. Numai tu te-ai gasit mai cu moţ. Cu mine nu-ţi merge, auzi tu? Hei, ia deschide cartea, sa te-aud şi eu ce ştii!
Am luat o carte şi am început sa citesc o istorie despre generalul Washington1 si despre razboi. Dupa cîteva clipe, babacu îmi smulse cartea din mîna şi-o azvîrli cît colo.
— Vaz ca ştii sa citeşti. Nu-mi venea sa cred cînd mi-ai spus. Asculta acu! Sa te laşi de farafastîcurile astea! Nu-ţi mai dau voie. Sa ştii ca sînt cu c(chii pe tine, bobocule, si daca te mai prind pe la scoala, te bat de te rup. Te pomeneşti ca mai ajungi şi bisericos. Halal deaşa fiu!
Apoi, luînd de pe masa o poza albastra şi galbena înfaţisînd nişte vaci şi un pastor, se burzului:
— Asta ce mai e?
— Mi-au dat-o la şcoala, fiindca mi-am învaţat bine lecţiile. O rupse în bucaţi si-mi spuse:
— O sa-ţi dau eu ceva mai bim, o bataie sora cu moartea. Mai bombani aşa cîteva clipe, apoi rosti:
— Eşti ditamai domnişorul, ai? Ia te uita. . . pat, cearşafuri, oglinda, covoraş pe podea, şi tac-tu trebuie sa doarma cu porcii în tabacarie. Halal de aşa fiu! Dar lasa, n-avea tu grija, te lecuiesc eu de fumurile astea, ţi le scot eu din cap. Ţi s-a dus buhu ca eşti bogat. Asa-i! Ia zi-mi si mie cum devine cazu'?
— Minte cin ţi-a spus.
— Asculta, ba, ai grija cum vorbeşti cu tac-tu. Destul am rabdat, nu ma aţlţa. De doua zile de cînd umblu prin tîrg, n-aud alta decît ca eşti bogat. Acelaşi lucru l-am auzit si pîn parţile din josul fluviului. De-aia am venit. Sa-mi dai mîine banii, am nevoie de ei.
— N-am nici un ban.
— Minţi! Sînt la judele Thatcher. Du-te şi ia-i, îmi trebuie!
— N-am nici un ban, zau. întreaba-l şi pe judele Thatcher, o sa-ţi spuna la fel. .
— Bine, o sa ma duc eu sa-i cer. îl fac eu sa mi-i dea, nu te teme! Ia zi, cîţi bani ai ,în buzunar? Da-iîncoa!
— N-am decît un dolar, dar îmi trebuie sa. . .
— Nu ma priveşte pentru ce-ţi trebuie, da-l încoa! îl lua şi-l musca, sa vada daca nu era fals, apoi -îmi spuse ca se duce în tîrg sa cumpere nişte rachiu — cica nu bause toata ziua. Cînd ajunse pe acoperişul şopronului, îşi vîrî din nou capul pe fereastra si-ncepu sa ma-njure ca-s fandosit şi-ncerc sa fiu mai breaz ca el. Şi cînd credeam ca plecase, îşi baga iar capul pe fereastra, ca sa-mi zica sa nu uit ce-mi spusese despre şcoala — ca-mi arata el mie daca nu ma las de ea.
A doua zi se duse, beat-turta, la judele Thatcher şi se raţoi la el, încercînd sa-i stoarca banii. Neizbutind, se jura c-o sa-l dea în judecata.
Judele si vaduva cerura tribunalului sa ma scoata de sub aripa lui babacu şi sa ma dea în grija unuia din ei. Dar cum judecatorul abia venise în localitate şi nu-I cunoştea pe babacu, hotarî ca tribunalul nu are caderea sa se amestece în asemenea treburi şi ca, pe cît se poate, familiile nu trebuie desparţite; în ce-I priveşte — zicea el — n-ar vrea sa smulga un copil de lînga tatal sau.
Judele Thatcher si vaduva n-au mai avut încotro si s-au lasat pagubaşi.
Batrînul s-a bucurat de n-a mai putut si mi-a zis ca ma învineţeşte în batai daca nu-i fac rost de ceva gologani. Am împrumutat trei dolari de la judele Thatcher, iar babacu i-a baut şi a umblat apoi prin tot tîrgul cîn-tînd, înjurînd de mama focului si batînd darabana într-o tingire, pîna la miezul nopţii. L-au prins şi l-au bagat la racoare, iar a doua zi l-au adus la tribunal, unde-a fost osîndit la o saptamîna închisoare.
El însa zicea ca-i mulţumit, fiindca-i stapîn pe fi-su, şi ca o sa-i arate el lui.
Cînd ieşi din puşcarie, judecatorul al nou îi fagadui c-o sa faca om din el. îl chema la el acasa, îi dadu haine noi şi curate şi-l aşeza la masa laolalta cu familia lui, dimineaţa, la prînz şi seara. Parca era pîinea lui Dumnezeu, nu altceva. In prima zi, dupa cina, îl lua deoparte şi-i vorbi despre cumpatare şi alte asemenea lucruri, pîna ce lui babacu îi dadura lacrimile si începu sa spuna_ca fusese cu adevarat ticalos şi-şi irosise viaţa, dar ca de-aci înainte o sa-nceapa o viaţa noua şi-o sa ajunga un om de care n-o sa-i mai fie nimanui ruşine, daca judecatorul o sa-l ajute si n-o sa-l dispreţuiasca. Judecatorul îi raspunse ca l-ar pupa pentru vorbele astea, si începu sa bîzîie şi el, şi nevasta-sa. Babacu le mai spuse ca a fost toata viaţa un neînţeles, iar judecatorul îl crezu pe cuvînt. .
— Un om decazut ca mine — adauga batrînul — are nevoie de înţelegerea semenilor sai.
Judecatorul zise: "Aşa e!" şi iaraşi izbucnira în plîns. înainte de a se duce la culcare, batrînul se ridica si le întinse, mîna, spunînd:
— Uitaţi-va la mîna asta, domnilor şi doamnelor, strîngeţi-o în mîinile voastre! A fost cîndva mma unui porc, dar acum nu mai e, acum e mîna unui om care a început o viaţa noua si care mai bine moare decît sa dea înapoi. Ţineţi minte cuvintele astea, nu uitaţi ca eu le-am rostit. Acum e o mîna curata. Strîngeţi-o fara frica!
Ii strînsera mîna şi plînsera apoi în cor. Ba, nevasta judecatorului i-o şi saruta. Dup-aeeea, batrînul iscali un juramînt — mai bine zis, puse degetul. Judecatorul spuse ca era cel mai înalţator moment din cîte traise, sau ceva asemanator. Apoi îl bagara pe babacu într-o încapere frumoasa, pe care o ţineau pentru oaspeţi. Dar în toiul nopţii, batrînului i se facu o sete grozava, ieşi pe acoperiş si se lasa jos pe un stîlp.
Ajuns în tîrg, îşi schimba ţoalele noi pentru o vadra de vin, apoi se întoarse şi petrecu o noapte de pomina. Spre ziua ieşi din nou, beat ca un lautar, aluneca de pe acoperiş şi-şi rupse braţul stîng în doua locuri. îl gasira aproape ţeapan, în zorii zilei. Iar cînd deschisera uşa camerei de oaspeţi, trebuira sa faca sondaje, înainte de a putea naviga prin ea.
Judecatorului i-a cam sarit muştarul. Zicea ca batrînul poate fi îndreptat cel mult cu un glonte de puşca, dar nu altminteri.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 05
Aceasta pagina a fost accesata de 608 ori.