Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 06
In curînd batrînul se puse iaraşi pe pidoare şi începu sa alerge pe la tribunal, ca sa-l sileasca pe judele Thatcher sa-i dea banii. Se ţinu şi de mine, vazînd ca nu ma las de şcoala. De vreo doua ori izbuti sa ma-nhaţe şi ma batu mar. Cu toate astea, m-am dus mai departe la şcoala, ocolindu-l sau luînd-o la goana cînd îl zaream, înainte nu prea-mi placuse sa ma duc la şcoala, dar acum ţineam morţiş sa ma duc, ca sa-i fac în necaz tatii.
Procesul ala era o poveste lunga, parea ca n-au sa-l mai urneasca niciodata. De aceea, din cînd în cînd împrumutam doi-trei dolari de la judele Thateher şi-i dadeam lui babacu, ca sa nu ma bata. De cîte ori punea mîna pe bani se-mbata, si de cîte ori se-mbata facea taraboi prin tîrg. Şi de cîte ori facea taraboi era bagat la racoare ... Viaţa asta i se potrivea de minune, parca era anume croita pentru el.
De la o vreme însa începuse sa se ţina scai de vaduva,, încît, într-o buna zi, ea îi spuse ca daca nu se astîmpara, o sa fie vai şi amar de el. Scos din sarite, babacu îi raspunse c-o sa-i arate el cine-i stapînul lui Huck Finn. Şi într-o zi, în primavara, ma pîndi, puse mîna pe mine si ma duse cu barca vreo trei mile în su-sul apei, trecînd pe celalalt mal, dinspre Illinois, într-un loc împadurit si pustiu, unde nu se afla decît .o coliba veche de lemn, împrejmuita de copaci atît de deşi, încît, daca nu ştiai unde e, nu dadeai de ea.
Statea mai tot timpul cu mine, aşa ca nu mi se ivea nici cel mai mic prilej s-o şterg de-acolo. Locuiam arhîndoi în coliba aia, iar noaptea babacu încuia -întotdeauna uşa şi-si punea cheia sub cap. Avea o puşca, pe care cred c-o furase; traiam din pescuit şi vînat. Uneori ma încuia şi se ducea pîna la debarcader — cu vreo trei mile mai jos. Era acolo o dugheana, unde în schimbul peştelui şi vînatului capata, rachiu, îl aducea acasa se-mbata şi, cînd era cu chef, ma snopea în batai.
Nu dupa multa vreme vaduva afla unde sînt si trimise un om de-al ei sa ma scape. Babacu însa îl puse pe fuga cu puşca. Cam pe vremea aceea începusem sa ma obişnuiesc cu noua mea viaţa şi chiar îmi placea, bineînţeles, în afara de batai. Trîndaveam toata ziulica şi era tare bine. Stateam cu burta la soare, fumam tabac, pescuiam si nimeni nu ma silea sa citesc sau sa învaţ. Aşa trecura doua luni, daca nu si mai mult. Hainele de pe mine erau ferfeniţa si pline de jeg. Nu puteam pricepe cum dracu de-mi placuse atîta în casa vaduvei, unde trebuia sa ma spal, sa mananc din farfurie, sa ma pieptan, sa ma duc la culcare si sa ma scol la ore fixe, sa stau toata vremea cu nasul în carte şi, colac peste pupaza, sa mai îndur si şîcîielile domnişoarei Watson. N-as mai fi vrut sa ma-ntorc niciodata acolo, în casa vaduvei încetasem, sa înjur din pricina ca ei nu-i placea. Dar acum înjuram ca la uşa cortului — babacu n-avea nimic împotriva. Ce mai tura-vura, traiam binişor în padurea ceea.
Cu vremea însa, babacu se învaţase sa puna cam prea des mîna pe bîta, aşa ca nu mai puteam rabda. Eram numai vînatai. Afara de asta, obişnuia "sa plece- mereu, la-sîndu-ma închis în coliba. Odata m-a încuiat înauntru si a lipsit vreo trei zile. Mi-a fost grozav de urît. Credeam ca s-a înecat si ca n-o sa mai ies niciodata de-acolo. Gîn-dul asta ma îngrozea. Ma hotarîi sa caut un mijloc de evadare. Mai încercasem eu de multe ori sa ies din coliba, dar degeaba. Prin ferestruica aia strimta n-ar fi putut trece nici macar un cîine, iar hornul era prea îngust ca sa ma pot caţara prin el. Uşa era facuta din blani groase de stejar. Babacu avea totdeauna grija ca în lipsa lui sa nu lase înauntru vreun cuţit sau ceva asemanator, Cercetasem de sute de ori încaperea, tot n-aveam ce face si în felul asta îmi trecea timpul. Dar de asta data, în sfîrşit, am gasit ceva: un ferastrau vechi, ruginit şi fara miner. Fusese ascuns între grinda si capriorii acoperişului. Am luat ferastraul, l-am uns şi m-am pus pe lur cru. La un capat al colibei, în spatele mesei, era o cerga veche, batuta cu cuie în perete, ca sa nu sufle vîn-tul prin crapaturi, si sa stinga luminarea. M-am vîrît sub masa, am ridicat cerga şi am început sa tai cu ferastraul, în buşteanul gros de la temelie, o gaura cît sa ma pot strecura afara. Treaba asta mi-a luat multa vreme, dar aproape ca ispravisem, cînd deodata am auzit rasunînd în padure puşca lui babacu. Am îndepartat toate urmele trudei mele, am pus la loc cerga şi am ascuns ferastraul, în curînd se ivi şi babacul. Ca de obicei, -nu era în apele lui. Zicea ca fusese în tîrg, unde toate mergeau anapoda.
Avocatul îi spusese ca ar cîştiga procesul şi ar capata banii, daca aia s-ar hotarî odata sa-l înceapa, numai ca scorneau o sumedenie de chichiţe ca sa-l amîne mereu, iar judele Thatcher se pricepea la asemenea lucruri. Pe deasupra, oamenii spuneau c-o sa mai fie un proces, ca sa fiu luat de lînga babacu si dat în grija vaduvei, oare de data asta o sa cîştige procesul. Vestea asia nu mi-a placut deloc, fiindca nu voiam în ruptu capului sa ma mai întorc în casa vaduvei, unde aveam de îndurat atatea chinuri şi unde trebuia sa fiu civilizat, cum spunea dumneaei.
Batrînul începu sa înjure vîrtos; înjura pe cine vrei si pe cine nu vrei şi, ca sa fie sigur ca nu i-a scapat nimeni, o lua de la capat si ispravi cu o înjuratura, ca sa zic aşa, cuprinzatoare, pomenind o mulţime de oameni al caror nume nu-l ştia şi carora le spunea "cum naiba-i cheama". Şi da-i şi da-i cu înjuraturile.
— Tare-as vrea s-o vaz pe vaduva ca pune mîna pe tine! urma el, adaugind c-o sa fie cu ochii-n patru şi ca, daca au sa încerce sa vina dupa mine, o sa ma ascunda intr-un loc pe care-l ştia numai el, cu vreo şase-şapte mile mai departe, unde puteau sa crape cautîndu-ma şi tot nu mi-ar da de urma.
Chestia asta m-a cam tulburat, dar dupa cîteva clipe m-am liniştit, gîndihdu-ma ca mult n-o sa mai fac eu purici lînga dumnealui, ca sa-i dau prilejul sa treaca la fapte. Batrînul ma trimise sa scot din barca lucrurile pe -care le adusese din tîrg. Adusese un sac de vreo cincizeci de f un ţi de malai, o halca de slanina, alice, o plosca cu rachiu, un terfelog si doua gazete, bune de folosit ca fultuiala, şi nişte cîlţi. Dupa ce-am dus- un transport în coliba, m-am întors şi m-am aşezat pe botul barcii, casa ma odihnesc niţeluş. Eram hotarît s-o şterg în padure, luînd ou mine puşca si niscaiva undiţe. Fireşte, n-aveam de gînd sa ma statornicesc undeva, ci voiam s-o iau razna prin ţara, umblînd mai mult noaptea şi traind din vînat şi pescuit, în felul asta puteam ajunge destul de departe ca sa nu-mi mai dea de urma nici babacu, nici vaduva. Ma gîndeam sa tai buşteanul de la temelie şi s-o şterg chiar în noaptea aia, daca babacu s-ar chercheli îndeajuns— si fara doar şi poate c-avea sa se chereheleasca. Eram aşa de cufundat în gînduri, încît n-am bagat de seama ca zabovisem cam multişor. Deodata am auzit glasul batrînului, care ma întreba dac-am adormit sau daca nu cumva m-am înecat.
Pîn-am carat toate lucrurile în coliba, s-a facut întuneric, în vreme ce eu pregateam cina, batrînul mai tragea cîte-o duşca; încalzindu-se, începu din nou sa înjure. Se îmbatase în tîrg şi zacuse toata noaptea într-un şanţ, aşa ca acum arata ca vai de lume. Era plin de noroi din creştet pîna-n talpi, sa juri ca-i Adam, nu alta! De cîte ori i se urca rachiul la cap, se apuca sa înjure stapînirea.
— Şi sa mai zici ca asta-i .stapînire! începu el. Pai, uita-te la ea si zi cu ce seamana. Ce fel de lege-i aia care-i gata sa rapeasca un fiu de la tac-su care î-a facut şi s-a caznit sa-l creasca pe cheltuiala lui?! Da, taman cînd fiul asta a ajuns si et om în toata firea si-ar putea sa munceasca si sa înceapa sa-si ajute parintele ca sa se hodineasca şi el, vine legea şi se amesteca-n ciorba. Şi cica asta-i stapînire! Da stai, ca ,nu-i ajunge atat. Legea îl sprijina pe bosorogu ala de Thatcher, judele, ca sa ma poata jefui pe mine de avutu meu. Frumoasa lege, n-am ce zice! O lege care sileşte pe un cetaţean care are peste sase mii de dolari sa traiasca într-un bordei ca asta si-l lasa sa umble în nişte zdrenţe care nu le-ai pune " nici pe-o vita! Cica asta-i stapînire! Cu o stapînire ca asta nu poate intra omu-n drepturile lui. Uneori îmi vine s-o şterg pentru totdeauna din ţara asta. Da, le-am si spus-o. I-am trîntit-o în obraz lui Thatcher. M-a auzit o gramada de lume şi n-au deeît s-o spuna si la alţii. "Pentru doi cenţi — le-am zis — aş tuli-o din ţara asta blestemata si nu m-as mai întoarce în vecii vecilor." Chiar astea au fost vorbele, şi le-am mai zis: "Hei, uitaţi-va la palaria mea — daca aşa ceva se mai cheama palarie — fundul i-e gaurit, iar restul îmi ajunge pîna sub barbie; asta nu mai e palarie, ci burlan de soba. Şi, ma rog, cine poarta asemenea palarie? Un om ca mine, care-aş fi printre ai mai bogaţi oameni din tîrg, dac-as putea sa-mi capat drepturile. Halal stapînire, n-am ce zice! Hei, asculta-aici! Era odata un negru liber de prin Ohio, un mulatru cu pielea alba, sa juri ca-i alb. Purta o camaşa alba — n-am vazut în -viaţa mea una mai alba — si avea o palarie pe cinste. Haine mai frumoase ca ale lui nu ştiu sa fi avut altu în tot tîrgu ala. Mai avea şi un ceas de aur cu lanţişor, şi un baston cu maciulie de argint, într-un cuvînt era al mai grozav nabab din tot ţinutul. Şi ce crezi ca spunea lumea? Cica era profesor la universitate, ca vorbea o sumedenie de limbi şi ştia cîte-n luna şi-n stele. Dar asta n-ar fi nimic. Cica la el, acolo, avea drept de vot. Asta le-a pus capac la toate. Ce-o s-ajunga ţara asta? mi-am zis eu. Era zi de alegeri si ma gîndeara sa ma duc sa votez şi eu, macar ca eram prea afumat ca sa-mi tîrasc picioarele pîn-acolo. Cînd am auzit însa ca în ţara asta e un stat în care negrul ala are voie sa voteze, m-am lasat pagubaş. Le-am spus ca eu unu nu mai votez cîte zile oi avea. Chiar aşa le-am spus, de faţa cu toţi. Din partea mea poa sa se duca ţara de rîpa, ca eu nu mai votez cît oi fi şi-oi trai. Da sa fi vazut ce aere îşi dadea negrul ala! Pai, daca nu l-aş fi îmbrancit, nici nu s-ar fi dat la o parte ca sa ma lase sa trec. Le-am zis alora: ia spuneţi-mi, de ce nu-i scos la vînzare negru asta? Şi ce crezi ca mi-au raspuns? He, cica nu poate fi vîndut pîna nu împlineşte şase luni de şedere în statul ala şi ca pîn-atunci m Hi are. Poftim o mostra! Şi-atuncea — zic — ce stapînire mai e şi aia, care nu poate vinde un negru liber decat dupa ce sta şase luni într-un stat? O stapînire care se crede stapînire şi-şi zice stapînire si-şi da aere de stapînire, cînd trebuie s-aştepte şase luni ca sa poata pune mîna pe un pezevenghi de negru liber, pe-un diavol tuciuriu în camaşa alba, pe-un bagabont şi-un ...
Babacu se aprinsese în aşa hal, ca, nemaibagînd de seama unde-l duc picioarele, se împiedica de butoiaşul cu slanina si cazu, julindu-şi ţurloaiele. Sfîrşitul discursului a fost de-o înflacarare nemaipomenita: un potop de înjuraturi, mai ales împotriva negrului şi a stapînirii, dar si a butoiaşului, din cînd în cînd. începu sa ţopaie prin odaie ca -un apucat, ţinîndu-se cînd de-o glezna, cînd de aialalta, şi pîn la urma trase deodata cu stîngul un şut grozav butoiaşului. Ideea n-^a fost prea buna, fiindca s-a nimerit sa loveasca tocmai cu piciorul încalţat cu gheata rupta, din care-i ieşeau afara doua deşte. Scoase un urlet de ţi se facea parul maciuca sa-l auzi, şi se tavali pe jos, ţinîndu-se de deştele lovite şi înjurînd mai vîrtos ca oricînd. Cel puţin aşa îmi zise chiar dumnealui dupa aceea. Cica de data asta îl întrecuse pîna si pe moş
Sowberry Hagan, pe care-l auzise înjurînd în zilele cînd moşul era în putere. Eu socot însa ca se lauda numai.
Dupa cina, babacu lua plosca, spunînd ca are-n ea rachiu pentru doua beţii şi-un delirium tremens. Folosea totdeauna cuvîntul asta. în gîndul meu îmi ziceam ca într-o ora o sa fie beat mort si atunci am sa pot şterpeli cheia sau am sa tai cu ferastraul buşteanul ala — una din doua. Bau ce bau, apoi se întinse pe patura. Dar norocul fugea de mine: babacu nu dormea adînc; se fra-mînta în somn, gemea, mormaia şi (se sucea ba pe-o parte, ba pe cealalta. Pîn la urma m-a apucat o piroteala de n-am mai putut ţine ochii deschişi şi pîna sa ştiu ce-i cu mine, am adormit buştean, cu luminarea aprinsa alaturi.
Nu ştiu cît am dormit, dar deodata am auzit un ţipat grozav si m-am trezit. Babacu sarea ca un smintit prin încapere, urlînd ca-i împresurat de şerpi şi ca i se încolacesc pe picioare. Ţipa şi p-orma sarea ca ars, zicind ca un şarpe-l muşcase de falca. Eu însa nu vedeam nici un şarpe. Deodata începu sa alerge în jurul mesei zbie-rînd: "Ia-l de pe mine! Ia-l de pe mine"! Ma muşca de gît!" N-am pomenit privire mai salbatica la un om. Nu trecu mult si se prabuşi pe podea, gîfîind ostenit; apoi începu sa se dea de-a dura cu o iuţeala nemaipomenita, izbind cu picioarele în dreapta şi-n stînga, batînd aerul cu mainile şi racnind ca-i harţuit de diavoli, încetul cu încetul se potoli şi o clipa ramase nemişcat, gemînd. Apoi se linişti de-a binelea. Auzeam cucuvelele si lupii urlînd în padure. Era o linişte înfricoşatoare. Babacu zacea într-un colţ. în curînd se ridica în capul oaselor şi trase cu urechea.-Apoi rosti cu glas stins:
— Bu-hu-hu, vin morţii, bu-hu-hu, vin dupa mine, da nu ma duc cu ei! Uite-i! Nu m-atingeţi, nu m-atingeţi! Jos labele! Ţii, ce reci sînt! Fie-va mila de un biet pacatos, lasaţi-l în pace!
începu sa se tîrasca în patru labe, milogindu-se sa fie lasat în pace. Apoi se înveli în patura, se rostogoli sub masa veche de brad si izbucni în plans, îl auzeam cum plînge sub patura.
Peste cîteva clipe ieşi de sub masa, sari în picioare şl, zarindu-ma, se repezi la mine ca un apucat, începu sa ma fugareasca prin coliba, cu cuţitul în mîna, zicîndu-ml ca-s îngerul morţii si c-o sa ma omoare ca sa nu mai vin niciodata la el. .
L-am rugat sa-mi dea pace şi i-am spus ca-s Huck, nu cine crede el, dar l-a apucat un rîs salbatic şi, racr -nind şi înjurînd amarnic, a urmat sa ma fugareasca. Tocmai cînd ma pregateam sa ma strecor pe sub braţul lui, m-a înhaţat de gulerul hainei, drept între umeri. Credeam ca mi-a sunat ceasul. Dar am lepadat haina cu iuţeala fulgerului şi am scapat. Peste cîteva clipe, nemai-putîndu-se ţine pe picioare de oboseala, babacu se prabuşi cu spatele la uşa, cica sa se odihneasca niţel ca sa ma poata omorî dupa aia. Punîndu-şi cuţitul sub cap, îmi zise ca trage un pui de somn ca sa mai prinda puteri şi p-orma mi-arata el mie.
A adormit degraba. M-am suit atunci pe scaunul ala cu fundul spart şi, fara zgomot, am pus mîna pe puşca. Am împins vergeaua sa vad daca-i încarcata, apoi am aşezat puşca pe butoiul de sfecla, cu ţeava îndreptata spre babacu, si am stat la pînda, cu ochii pe el. Ţii, ce încet a trecut vremea în noaptea aceea, aşa, pe tacute.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 06
Aceasta pagina a fost accesata de 581 ori.