Autori > Mark Twain
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 07
— Scoala! Ce faci acolo?
Am deschis ochii şi m-am uitat împrejur, încercînd sa-mi dau seama unde ma aflu. Dormisem adînc şi acum soarele rasarise. Babacu statea aplecat deasupra mea: parea mahmur şi chiar bolnav.
— Ce faci cu puşca? îmi zice.
Mi-am dat seama ca nu ţinea minte ce facuse noaptea, aşa ca i-am spus:
— A-ncercat cineva sa intre şi-am stat la pînda.
— De ce nu m-ai trezit?
— Am vrut, dar n-am izbutit sa te urnesc.
— Bine, bine. Ia nu mai palavragi atîta; mai bine du-te de vezi daca nu s-a prins vreun peste în undiţe, ca mi-e foame. Vin şi eu numaidecît.
A descuiat uşa, iar eu am luat-o la fuga spre mal. Am zarit nişte cioate şi plavii care pluteau la vale şi mi-am dat seama ca apele începusera sa creasca.
Ma gîndeam ce bine-as duce-o dac-aş fi acum în tîrg. Viitura din iunie îmi aducea totdeauna noroc, fiindca de cum încep sa creasca apele, vin la vale o sumedenie de buşteni şi de plute — uneori cîte-o duzina de buşteni deodata — şi nu ţi se cere decît sa întinzi mîna dupa ei şi sa-i vinzi apoi cherestegiilor sau la joagar.
Mergeam pe mal în sus, pîndind cu un ochi pe babacu şi cu celalalt apa rîului, ca sa vad ce mai aduce viitura. Deodata am zarit o luntre, o frumuseţe de luntre, lunga de vreo patru metri; plutea pe creasta valurilor, ca o raţa. Am sarit ca o broasca în apa, cu capul în jos, aşa îmbracat cum eram, si am înotat drept spre ea. Ma aşteptam ,sa fie cineva culcat în luntre; mulţi fac aşa dinadins, ca sa te pacaleasca, si cînd zici c-ai tras luntrea la mal, aia se ridica de pe fundul ei şi-ţi rid în nas. Da de data asta n-a fost aşa. De buna seama ca era o luntre luata de puhoi. M-am suit în ea si am adus-o la mal. îmi ziceam ca babacu o sa fie tare mulţumit cînd o vedea-o: facea zece dolari pe puţin. Cînd am ajuns la -ţarm, babacu înca nu se zarea, împingînd luntrea într-o scobitura îngusta, napadita de ierburi şi salcii, mi-a dat în gînd s-o ascund acolo, ca atunci cînd o fi sa fug, în loc s-o iau prin padure, sa ma las cu luntrea vreo cincizeci de mile mai la vale si ma statornicesc acolo, fara sa ma canonesc atîta umblînd pe jos.
Eram destul de aproape de coliba si mi se parea mereu ca-l aud pe babacu. Pîna la urma tot am ascuns luntrea, dar cînd am ieşit din ascunzatoare si m-am uitat printr-un desiş de salcii, l-am zarit pe babacu pe poteca: ochea o pasare cu puşca. Va sa zica nu vazuse nimic. Cînd s-a apropiat, am avut grija sa ma gaseasca scoţînd o undiţa. M-a luat la rost ca de ce ma mocosesc, da i-am zis ca am cazut în apa şi ca de-aia am zabovit. Ştiam eu c-o sa vada ca-s ud leoarca şi-o sa înceapa sa ma descoasa. în undiţe se prinsesera vreo cinci bibani. I-am luat şi ne-am dus acasa.
Dupa masa ne-am tolanit sa tragem un pui de somn, ca eram amîndoi cam obosiţi. Ma gîndeam ca, de-as putea gasi vreun mijloc de a-i împiedica pe babacu şi pe vaduva sa se ia dupa mine, ar fi cu mult mai sigur decît daca m-aş bizui doar pe noroculde-a ajunge destul de departe pîna sa bage ei de seama c-am tulit-o. Ca de! cine ştie ce se poate întîmpla!
Din pacate, nu-mi trecea prin minte nimic. Dupa cîtva timp, babacu se scula ca sa mai dea pe gît o galeata de apa şi-mi spuse:
— Alta data, cînd o veni careva sa dea tîrcoale pe-aici, sa ma scoli, auzi? Omul ala n-a venit cu gînd bun încoace, îl împuşcam eu, fir-ar al dracului! Alta data sa ma scoli, auzi?
Şi se culca la loc.
Vorbele lui mi-au dat taman ideea pe care-o cautam, De data asta — mi-am zis — nimanui n-o sa-i treaca prin cap sa se ia dupa mine.
Pe la amiaza, am ieşit amîndoi din coliba şi-am luat-o pe mal în sus. Apa venea cam repejor, carînd cu ea o sumedenie de butuci. Deodata, se ivi o pluta: noua buşteni strîns legaţi. Ne-am dus cu barca, am prins-o şi am tras-o la rnal. Apoi ne-am aşezat sa prînzim. Oricine afara de babacu ar fi aşteptat toata ziua ca sa mai prinda ceva butuci. Dar el nu. Noua butuci îi erau de ajuns si ţinea morţiş sa se duca cu ei în tîrg, sa-i vînda.
Pe la vreo trei şi jumatate, ma încuie si porni cu barca, tragînd dupa el pluta. Dupa socotelile mele, n-avea sa se mai întoarca în seara aceea. Am aşteptat sa se îndeparteze bine, apoi am scos ferastraul şi m-am pus iar pe lucru, la butucul acela. Babacu n-ajunsese înca la ţarmul celalalt, ca eu şi ieşisem prin gaura, afara din coliba. Barca si pluta pareau acum cît un punct hat-de-parte pe apa.
Am luat sacul cu malai si l-am carat -în locul unde ascunsesem luntrea. Am dat la o parte ierburile şi cra-cile si l-am aşezat în luntre,
La fel am facut şi cu halca de slanina, si cu plosca de rachiu. Am luat toata cafeaua, tot zaharul şi toate cele pe care le-am mai gasit în coliba, apoi am luat cîlţii, o galeata, un polonic şi o cana de tinichea, ferastraul meu vechi, doua paturi, o tigaie si un ibric de cafea. Am | mai luat şi nişte undiţe, chibrituri şi alte marunţişuri, într-un cuvînt, tot ce avea un preţ cît de mic. Ce mai, am golit coliba. Aş fi vrut si un topor, da nu era nici unul, afara de al de la gramada de lemne, pe care aveam de gînd sa-l las — ştiu eu de ce.
în sfîrşit, am dus puşca, şi cu asta basta.
Tot strecurîndu-ma prin deschizatura si tirînd afara atîtea lucruri, rascolisem binişor pamîntul în locul acela. Am presarat deasupra niţica ţarina, ca sa ascund cît de cît urmele de paşi si talasul. Apoi am aşezat butucul la loc, punîndu-i doi bolovani dedesubt si proptindu-l cu înca unul, caci acum era cam îndoit şi nu prea ajungea pîna la pamînt. De la patru-cinci paşi, daca nu ştiai dinainte, nu bag ai de seama ca fusese taiat cu ferastraul; şi apoi, era în spatele colibei: cine sa-si vîre nasul pe-acolo?
Pîna la luntre, pamîntul era acoperit cu iarba, aşa ca nu se vedea, nici o urma. M-am mai uitat o data sa ma încredinţez. De pe mal mi-am aruncat privirile spre fluviu. Nici o primejdie. Mi-am luat puşca şi m-am dus în padure sa vînez niscaiva pasari, cînd, ce sa vezi, dau de un porc salbatic. Porcii fugiţi de la fermele din prerie se salbaticesc repede prin coclaurile astea. L-am omo-rît şi l-am carat pîna la coliba.
Apoi am luat toporul şi-am farîmat uşa în bucaţi.
Am tîrît porcul înauntru, l-am carat pîna aproape de masa şi i-am taiat gîtiţa cu toporul, lasîndu-l un timp sa sîngereze pe pamînt. Zic pamînt, fiindca pe jos era pamînt batatorit, nu duşumea. Am luat un sac vechi şi l-am umplut cu pietroaie, cîte am putut sa car, l-am aşezat lînga porc şi l-am tîrît apoi afara prin padure, pîna la mal, şi zdup! cu el în apa. Şi dus a fost.
Se vedea limpede ca ceva fusese tîrît pe pamînt. Ce n-aş fi dat sa fie de faţa şi Tom Sawyer! Ştiu ca i-ar fi jilacut o istorie ca asta. Şi ce de floricele i-ar mai fi pus, cu închipuirea lui! Nimeni nu-l întrece pe Tom Sawyer în asemenea treburi.
La urma, mi-am smuls cîteva fire de par, le-am lipit de muchea toporului, pe care-l muiasem bine în sînge, şi am azvîrlit toporul într-un colţ. Apoi am luat porcul în braţe, l-am acoperit cu haina (ca sa nu mai picure sînge) şi ajungînd la mal, ceva mai jos de coliba, l-am aruncat în apa. Mi-a venit o idee: m-am dus la luntre, am luat sacul cu malai si ferastraul şi le-am adus în coliba. Am pus sacul la locul unde statea de obicei si i-am gaurit fundul cu ferastraul, ca nu erau cuţite şi furculiţe — babacu folosea numai briceagul cînd pregatea mîncarea. Am tîrît apoi sacul vreo suta de paşi pe pamîntul acoperit .cu iarba şi prin zavoiul de salcii, la rasarit de coliba, pina la marginea unei japse lata de vreo cinci mile şi plina de papuris şi — la vremea lor — şi de raţe. In partea cealalta, japşa se prelungea într-o gîrla, lunga de vreo cîteva mile, care se pierdea undeva, nu ştiu unde, numai în matca fluviului nu.
Malaiul curse, lasînd o dîra pîna la japşa. Am azvîr-lit acolo si iocila lui babacu, aşa, ca din întîmplare. Apoi am legat cu o sfoara gura sacului, ca sa nu mai curga, si l-am dus înapoi la luntre, împreuna cu ferastraul.
Intre timp se cam întunecase, aşa ca m-am dus cu luntrea ceva mai la vale şi-am ascuns-o sub nişte salcii. Asteptînd sa rasara luna, am priponit luntrea de un trunchi de salcie, am înfulecat ceva si m-am tolanit ca sa fumez o pipa şi sa chibzuiesc la un plan de bataie.
"Va sa zica aşa — îmi spuneam — au sa se ia dupa urmele lasate de sacul cu bolovani, pîn-au sa ajunga la mal, apoi au sa rascoleasca fluviul ca sa dea de mine. Pe urma au sa se ia dupa dîra de malai pîna la japşa şi-au s-o porneasca la vale, prin gîrla ceea, ca sa-i prinda pe tîlharii care m-au omorît şi au pradat coliba. N-au sa-mi caute o veşnicie hoitul în fluviu, au sa osteneasca repede, şi n-au sa-şi mai bata capul sa dea de mine. Minunat! Pot poposi oriunde poftesc. Ma gîndesc ca insula Jackson ar fi un loc destul de prielnic. O cunosc îndeajuns de bine, si-apoi nu calca nici dracu pe-acolo. Unde mai pui ca noaptea aş putea trece cu barca pe malul celalalt, ca sa dau o raita prin tîrg şi sa fac rost de tot ce-mi trebuie. Da, insula Jackson e locul cel mai potrivit."
Eram mort de oboseala, aşa ca, pîna sa prind de veste, am adormit. Cînd m-am trezit, n-am mai ştiut unde ma aflu. M-am ridicat şi m-am uitat în jur, nitelus cam spe-. riat. Atunci mi-am amintit unde ma gaseam. Fluviul parea lat de cîteva mile.
Luna stralucea aşa de tare, ca aş fi putut sa numar buştenii negri care lunecau lin pe firul apei, la sute de metri de mal. Peste tot domnea o linişte de moarte şi parea sa fie tîrziu, mirosea a tîrziu. Aţi priceput ce vreau sa spun — nu gasesc cuvintele cele mai nimerite.
Am cascat adînc şi m-am întins sa ma dezmorţesc. Cînd sa dezleg luntrea si s-o pornesc, am auzit un zgomot departe pe fluviu. Am tras cu urechea si m-am dumerit repede. Era scîrţîitul acela jalnic pe care-l fac în nopţile liniştite vîslele ce se .rasucesc în strapazane1. Privind printre crengile salciilor, am vazut departe pe apa o ]untre. N-aş fi putut spune cîţi oameni erau în ea. Se agropia repede si, cînd a ajuns în dreptul meu, am vazut ca nu era decît un om. "Te pomeneşti c-o fi babacu" — mi-am spus-— deşi nu-l aşteptam sa soseasca atît de curînd. Curentul purta luntrea ceva mai jos de locul unde ma aflam; de-acolo o porni spre mal, leganîndu-se pe apa liniştita. Trecuse atît de aproape de mine, ca l-aş fi putut atinge cu patul pustii pe cel din luntre. Nu mai încapea nici o îndoiala. Era babacu si, dupa felul în care mînuia vîslele, nu parea deloc beat.
N-am mai stat pe gînduri: în clipa urmatoare vîsleam la vale, liniştit dar repede, în umbra ţarmului. Am plutit aşa vreo doua mile si jumatate, apoi m-am abatut un sfert de mila sau poate si mai mult spre mijlocul fluviului, ca sa ocolesc debarcaderul, de unde putea sa ma vada careva şi sa ma strige. M-am vîrît printre plavii, apoi m-am tolanit pe fundul luntrei şi am lasat-o sa pluteasca, în • voie. Stam aşa lungit si ma odihneam tra-gînd din lulea şi uitîndu-ma la cerul fara pic de nor. Ce adînc pare cerul cînd stai culcat pe spate, în bataia lunii! Nu bagasem niciodata de seama pîn-atunci. Şi ce desluşit se aud pe apa toate zgomotele în nopţi ca astea! Auzeam ce spun oamenii la debarcader. O -vorba nu-mi scapa. Unul zicea ca de-acu-nainte zilele au sa fie mai lungi şi nopţile mai scurte. Altul spuse ca, dupa parer rea lui, noaptea asta nu era dintre alea scurte. Amîndoi izbucnira în rîs, apoi al deşi daduse parerea o mai spuse o data şi iar se pornira pe rîs. P-orma îl trezira pe un al treilea si-i spusera şi lui, însa celalalt nu rîse, ci se burzului la ei: "Ia mai lasaţi-ma-n pace!"
Al dintîi zise apoi ca are de gînd sa-i povesteasca şi nevesti-sii — fara îndoiala c-o sa-i placa si ei. Dar — adaose el — gluma asta e-un fleac pe lînga cele pe care i le spusese el pe vremuri.
Am mai auzit pe cineva zicînd ca-i aproape ora trei şi ca nadajduieşte ca, în cel mult o saptamîna, sa rasara şi soarele. Apoi vorbele s-au departat si nu le-am mai putut desluşi, auzeam doar un şuşotit, curmat în rastimpuri de cîte un hohot de rîs dar parca venea de departe. Lasasem cu mult în urma debarcaderul. Ridicîndu-ma în picioare, mi-a rasarit în faţa, cu vreo doua mile si jumatate mai la vale, insula Jackson; acoperita de o padure deasa, se ridica semeaţa în mijlocul apei, mataha-îoasa şi neagra, ca un vapor cu luminile stinse. Limba de nisip nu se zarea, o napadisera apele.
Nu mi-a trebuit mult ca s-ajung la ea. Lasîndu-ma în voia curentului, am ocolit repede capul insulei şi, intrînd în apa lina de lînga ţarm, am coborît în partea dinspre Illinois.
Am tras luntrea într-o despicatura adînca a malului, pe care o ştiam, şi-am dat la o parte crengile salciilor, ca sa pot patrunde acolo. Apoi mi-am priponit luntrea: nimeni n-ar fi putut s-o vada.
M-am dus la capatul insulei si m-am aşezat pe-o buturuga. De acolo am privit în voie fluviul cel mare, pe care lunecau buşteni negri; cu vreo trei mile mai jos se vedea tîrguşorul, unde clipeau cîteva luminiţe. O pluta cit toate zilele, cu un felinar în mijloc, venea încet la vale, cu vreo mila mai sus. O vedeam cum luneca agale şi, cînd a ajuns în dreptul meu, am auzit pe cineva stri-gînd: "Ai de la pupa! Cîrmiţi-o spre dreapta!" Am auzit vorbele astea de parc-aş fi fost lînga cel care le rostise. Cerul începuse sa se lumineze. Am intrat în padure şi m-am culcat ca sa trag un pui de somn înainte de prînzişor.
Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 07
Aceasta pagina a fost accesata de 610 ori.