Autori > Mark Twain


Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 08



Cînd m-am deşteptat, soarele se înalţase atît.de sus pe cer, încît am socotit ca era trecut de opt. Tolanit pe iarba, ia umbra, m-am lasat în voia gîndurilor. Huzuream de bine si eram mulţumit. Jur-împrejur erau nişte copaci uriaşi, sub care domnea întunericul, nu vedeam .soarele decît prin vreo doua-trei crapaturi. Pe pamînt, în locurile unde se cernea lumina prin frunziş, straluceau banuţi de soare şi banuţii se mişcau uşor — va sa zica pe sus adia un vînticel. Doua veveriţe se aşezara pe o craca si începura sa turuie la mine, prietenoase.
Ma simţeam straşnic de bine si mi-era lene sa ma scol ca sa-mi pregatesc ceva demîncare. Eram cît pe ce sa aţipesc din nou, cînd deodata mi s-a parut ca aud un bubuit undeva, în susul apei. M-am proptit în coate si-am tras cu urechea. N-a trecut mult şi-am auzit iar bubuitul, într-o clipa eram în picioare şi priveam printr-o borta din frunziş. Şi, ce sa. vezi? Pe apa, cam în dreptul debarcaderului, plutea un nor de fum. Era acolo şi vaporul, plin de oameni. Am priceput ce se-ntîmpla. Bum! Fumul alb ţîsni din coasta vasului. Pasamite, trageau cu tunul în apa, încercînd sa-mi aduca hoitul la suprafaţa.
Mi-era o foame de lup, dar m-am gîndit ca n-are rost sa aprind focul, fiindca aia ar fi putut sa vada fumul. Am ramas pe loc, privind norii de fum si ascultînd bubuiturile tunului. Fluviul, lat de o mila în locul acela, e grozav de frumos1 într-o dimineaţa de vara, aşa încît ma gîndeam c-o sa petrec destul de bine, privindu-i cum îmi cauta ramaşiţele pamîntesti. Numai de-aş fi avut si ceva demîncare! Deodata mi-am amintit ca oamenii de prin partea locului aveau obiceiul sa umple cu argint viu bucaţi de pîine si sa le arunce în apa, fiindca ele se duc de-a dreptul la hoiturile alor înecaţi, si-acolo ramîn. Ce mi-am zis eu.? Ia sa ma uit cu bagare de seama; de-oi vedea vreo bucata de pîine plutind pe-aproape, le arat eu lor cine sînt. M-am dus pe malul dinspre Illinois, ca sa-mi încerc norocul, şi nu mi-a parut rau: pe apa plutea un codru de pîine. Era cît pe ce sa-l prind cu un baţ, dar mi-a alunecat piciorul şi pîinea si-a vazut de drum. în locul acela curentul apei se apropia cel mai mult de mal. Nu trecu mult şi se ivi o alta bucata. De data asta am avut noroc. Am pescuit-o, i-am scos dopul si bulgaraşul de argint viu şi mi-am înfipt dinţii în ea. Era o franzela din alea pe care le manînca bogataşii, nu vreo turta de. malai oarecare.
Mi-am ales un locşor printre copaci si m-am aşezat pe un buştean, muscînd din bucata de pîine si uitindu-ma plin de mulţumire la vaporaş. Deodata îmi trecu prin minte ca vaduva, pastorul sau mai ştiu eu cine s-au rugat ca bucata asta de pîine sa ajunga la mine, si uite c-a venit şi m-a gasit. "O fi ceva adevarat în chestia asta — îmi ziceam. Cînd se roaga un om ca vaduva sau ca pastorul, trucul se prinde, fiinca-s oameni cumsecade, dar cu unul ca mine nu merge ..."
Mi-am aprins o pipa şi am fumat cu pofta, stînd mai departe la pînda. Vaporaşul plutea în voia apei şi ma gîndeam c-o sa am prilejul sa vad cine e pe bord, cînd o sa ajunga în dreptul meu, – pe urmele bucaţii de pîine. Cum am vazut ca se apropie, am stins pipa si, ducîndu-ma pe mal, în locul unde pescuisem pîinea, m-am aşezat in spatele unei buturugi, într-un luminiş. Prin cracana buturugii se vedea bine.
Acum vaporaşul era atît de aproape de mal, încît oamenii ar fi putut sa coboare aruncînd o punte de scînduri.
Pe bord se aflau mai toţi cunoscuţii: babacu, judele Thatcher, Becky Thatcher, Joe Harper, Tom Sawyer şi matuşa-sa Polly, batrîna, cu Sid si cu Mary, şi mulţi alţii. Toţi vorbeau despre omor, dar capitanul le taie vorba:
— Acum fiţi cu ochii în patru. Curentul se apropie cel mai mult de insula în locul asta şi s-ar putea ca trupul sa i se fi încurcat printe ierburi, lînga mal. Cel puţin aşa nadajduiesc.
Eu unul eram de alta parere. Se înghesuiau cu toţii, aplecîndu-se pes-te parapet, drept în faţa mea, fara sa scoata o vorba-şi cu ochii la pînda. Ii vedeam cît se poate de bine, însa ei n-aveau cum sa ma vada.
Capitanul striga:"Pazea!" şi tunul slobozi o ghiulea drept spre mine, de ma asurzi cu detunatura şi aproape ca ma orbi cu fumul. Credeam ca s-a zis cu mine. Sa fi fost o ghiulea adevarata, socot ca oamenii ar fi gasit hoitul pe care-l cautau. Dar, slava Domnului, am scapat nevatamat. Vaporaşul îşi urma drumul, pierind dupa un cot al insulei. Din cînd în cînd auzeam bubuiturile tunului, din ce în ce mai departate, pîna ce dupa vreo ora nu le-am mai auzit. Insula era lunga de vreo trei mile. Imi inchipuiam ca, ajungînd la capatul ei, se lasasera pagubaşi. Dar n-a fost aşa. Au ocolit piciorul insulei si au luat-o în sus, pe braţul dinspre Missouri, marind presiunea si tragînd cu tunul din cînd în cînd. M-am dus în cealalta parte a insulei, oa sa-i pot privi. Cînd au ajuns în faţa capului insulei, au încetat sa traga. Vaporaşul s-a îndreptat spre malul dinspre Missouri, unde oamenii au debarcat si s-au risipit pe la vetrele lor.
Ei, acum eram sigur c-am scapat. Puteam sa jur ca n-o sa mai vina nimeni sa ma caute. Mi-am scos catrafusele din barca şi mi-am înjghebat o tabara pe cinste în inima padurii. Am luat paturile şi mi-am întocmit din ele un fel de cort, sub care sa-mi pot pune lucrurile, ca sa nu le ude ploaia. Am pescuit un biban si l-am despicat cu ferastraul. Spre seara am aprins focul, ca sa-mi pregatesc cina. Apoi am pus o undiţa, ca sa prind niscaiva peşte pentru a doua zi dimineaţa.
Cînd s-a întunecat, m-am aşezat lînga foc şi mi-am aprins luleaua. Eram mulţumit. Dar în curînd m-am simţit tare singur şi, ca sa-mi alung urîtul, m-am dus pe mal şi m-am aşezat acolo ascultînd clipocitul apei si nu-marind stelele, buştenii şi plutele, care veneau la vale. Apoi m-am dus la culcare. Nu se afla mijloc mai bun ca sa-ţi omori timpul cînd ţi-e urît. Altminteri, îţi vine sa-ţi iei lumea-n cap.
Trecura aşa trei zile si trei nopţi, una la fel ca cealalta, fara nici o schimbare. A patra zi m-am dus sa cercetez insula. Eram stapînul ei, era a mea, ca sa zic aşa, şi voiam s-o cunosc pe de-a-ntregul; dar mai cu seama voiam sa-mi treaca timpul. Am gasit o sumedenie de fragi copţi, fragezi, şi agurida, si zmeura verde, ba chiar mure care începusera sa se coaca. Toate au sa fie în curînd bune de mîncat, îmi ziceam.
Am hoinarit aşa prin padure, pîna am ajuns într-un loc care nu mi se parea a fi prea departe de piciorul insulei. Luasem cu mine puşca, dar numai ca sa ma apar, nu ca sa vînez; aveam de gînd sa vînez ceva -cînd m-oi întoarce. Şi cum mergeam eu aşa, odata-mi iese în cale un şarpe mare, de era cît pe ce sa calc pe el. Dihania se strecura printre ierburi şi flori — eu dupa ea, ca s-o prind. Alergam prin padure, cînd, deodata, am dat peste cenuşa unui foc care mai fumega înca.
Am simţit ca-mi sare inima din piept. N-am mai pierdut vremea sa ma uit în. jurul meu si, ţinînd mîna pe tragaci, am luat-o la fuga de-a-ndaratelea, în vîrful picioarelor. Din cînd în cînd ma opream o clipa în de.siş şi trageam cu urechea, dar gîfîiam aşa de tare, ca nu mai puteam auzi nimic altceva. Fugeam puţin şi iar. ma o-pream s-ascult, si uite-asa,. de nu ştiu cîte ori. Cînd zaream o buturuga mi se parea ca-i un om. Cînd vreun vreasc trosnea"sub picioarele mele, ma simţeam ca un om caruia i s-ar fi smuls un plamîn şi nu mai poate sa rasufle.
Am ajuns înapoi la tabara, cam plouat şi cu inima cît un purice. Da-mi spuneam .ca nu-i yreme de pierdut, aşa ca mi-am carat iar tot calabalîcul în luntre ca sa-l ascund, apoi am stins1 focul şi-am împraştiat cenuşa, ca sa para ca-i ramasa de la un foc de tabara de acum un an. Cînd am ispravit, m-am caţarat într-un copac. Cred c-am stat acolo vreo doua ceasuri, da n-am vazut şi n-am auzit nimic, macar ca mi se parea ca aud şi vad cîte şi mai cîte. Cum nu puteam ramîne toata viaţa în copac, m-am dat jos, dar n-am ieşit din desişul padurii şi am stat tot timpul cu ochii în patru. Cît despre mîncare, n-am gasit decît nişte fragi si ramaşiţele mesei din dimineaţa aceea.
Spre seara m-a apucat o foame grozava. Cînd s-a întunecat de-a binelea, înainte sa rasara luna, am pornit cu barca spre malul dinspre Illinois. Am vîslit aşa ca la vreun sfert de mila, am tras la mal, am intrat în padure şi mi-am pregatit cina. Ma hotarîsem sa ramîn toata noaptea acolo, cînd, deodata, am auzit tropot de copite şi glasuri omeneşti. Mi-am carat la iuţeala toate boarfele în luntre, apoi m-am tîrît prin padure sa vad ce se-ntîmpla. Nu trecu mult şi auzii pe cineva spunînd:
— Ar fi mai bine sa poposim aici, numai sa gasim un loc bun. Caii sînt istoviţi. Hai sa vedem.
N-am mai aşteptat. Am sarit în barca şi-am vîsslit pîna la vechiul loc. Am legat barca şi m-am lungit în ea, ca sa dorm.
N-am dormit cine ştie ce, ma munceau tot feluri de gînduri. De cîte ori ma trezeam, mi se, parea ca ma strînge cineva de gît. Somnul nu mi-a priit deloc, în gîndul meu îmi ziceam: "Nu mai merge aşa. Trebuie sa aflu cine mai e pe insula afara de mine. Daca nu, m-am dus dracului". M-am simţit ceva*mai bine dupa ce-am luat hotarîrea asta. Am pus mîna pe vîsla şi-am desprins luntrea de ţarm, lasînd-o sa pluteasca la vale, printre umbre. Luna stralucea şi dincolo de umbre era lumina ca ziua. Aproape o ora am plutit aşa, într-o tacere deplina. Totul dormea. Ajunsesem aproape de piciorul insulei, cînd începu sa bata un vînticel rece care încreţea apa — semn ca noaptea era pe sfîrşite. Am cîrmit luntrea spre ţarm. Cu puşca la umar m-am furişat apoi în padure. M-am aşezat pe un buştean si m-am uitat prin frunziş. Vedeam cum scapata luna şi cum întunericul învaluie fluviul, ca o patura. O fîsie alba de lumina se ivi în curînd deasupra copacilor: se crapa de ziua. Mi-am luat puşca si am pornit tiptil spre locul de tabara pe care-l vazusem în ajun, oprindu-ma din doua în doua minute ca sa trag cu urechea. Dar nu gajeam locul. Tot cautînd aşa, mi s-a parut ca zaresc în departare, printre copaci, un foc. Am pornit într-acolo cu bagare de seama. M-am apropiat fara zgomot si, ce-mi vazura ochii? Un om statea tolanit pe pamînt, aproape de foc, cu capul învelit într-o patura. Mie, sa mi se faca xau, nu alta! M-am pitit înapoia unui tufiş, ca la vreo sase paşi de el, fara sa-l slabesc din ochi o clipa. Se lumina de ziua de-a binelea. în curînd omul începu sa caste si sa se întinda, dînd la o parte patura: ei bine, era Jim, negrul domnişoarei Watson! Va-nchipuiţi ce bine mi-a parut ca-l vad!
— Hei, Jim! am strigat eu, si tuşti! afara din tufiş.
Jim sari în picioare şi se boldi la mine, buimac. Apoi cazu in genunchi, îşi împreuna mîinile şi bolborosi:
— Nu ma oropsi! Toata viaţa m-am purtat bine cu strigoii! Morţii mi-au fost dragi totdeauna şi-am facut tot ce-am putut pentru ei. întoarce-te în apa de unde-ai venit şi nu-l nenoroci pe bietul Jim, care ţi-a fost totdeauna prieten!
Nu mi-a trebuit multa vreme ca sa-l fac sa priceapa ca nu murisem. Eram nespus de bucuros sa-l vad pe Jim. Acum nu mai eram singur.
— Nu mi-e teama c-o sa te duci sa spui unde ma aflu — i-am zis.
In timp ce-i vorbeam, el statea si se holba la mine, fara sa scoata o vorba.
— Acu s-a luminat de ziua — îi zic. Hai sa mîncam. Aprinde focul!
— La ce bun sa faci focul, cînd n-ai de gatit decît fragi şi alte uscaturi? Dar vad -ca tu ai o puşca. Poate gasim ceva mai bun decît fragii.
— Cum aşa, tu nu mîncai decît fragi şi uscaturi?
— Altceva n-am gasit.
— De cînd eşti tu pe insula, Jim?
— Am sosit în noaptea cînd ai fost omorît tu.
— Cum, de-atîta vreme?
— Da, zau.
— Şi - de-atunci te-ai hranit doar cu uscaturile astea?
— Da, zau.
— Şi eşti lihnit, aşa-i?
—— Cred c-as fi în stare sa manînc un cal întreg. Da tu de cînd eşti pe insula?
— Din noaptea în care am fost omorît.
— Nu se poate! Da din ce-ai trait? A, da, tu ai o puşca. Bun lucru o puşca. Vîneaza tu ceva, şi Jim face focul.
Ne-am dus împreuna la locul unde lasasem luntrea şi, în vreme ce el facea focul într-o rarişte napadita de iarba, eu am , adus din luntre malaiul, halca de slanina, cafeaua, ibricul, tigaia, zaharul şi canile de tinichea.
Jim nu-şi mai venea în fire vazînd toate astea: era sigur ca la mijloc e o vrajitorie.
Am pescuit un biban maricel, pe care Jim l-a curaţat cu cuţitul lui şi l-a fript.
Cînd masa a fost gata, ne-am aşezat pe iarba şi-am început sa mîncam bucatele calde de la foc. Jim înfuleca de zor, fiind lihnit de foame. Dupa ce ne-am îndopat, ne-am tolanit pe iarba, cu burta la soare. Dupa un timp, Jim ma întreba:
— Asculta, Huck, spune-mi tu mie, cine-a fost omo-rît în coliba, daca nu tu?
I-am povestit atunci toata taraşenia şi Jim o gasi grozava, zicea ca nici Tom Sawyer n-ar fi putut ticlui un plan mai straşnic ca al meu.
— Dar tu, Jim, cum de-ai ajuns aici, cum ai venit pe"" insula?
O clipa tacu, tulburat. Apoi zise:
— Mai bine nu spun.
— De ce, Jim?
— Ştie Jim de ce. Da daca-ţi spun, Huck, tu nu-l pîraşti pe Jim?
— Sa ma ia dracu daca spun, Jim!
— Bine, te cred pe cuvînt, Huck. Afla ca Jim a fugit!
— Jim! Nu se poate!
— Ai spus ca nu ma pîrasti, ştii bine c-ai spus asta, Huck!
— I-adevarat, ţi-am spus ca n-am sa te pîrasc si am sa ma ţin de cuvînt. Sa mor, daca nu! O sa zica lumea ca-s un aboliţionist ticalos şi-o sa ma dispreţuiasca fiindca n-am suflat o vorba, da nu-mi pasa. N-am sa spun nimanui si, oricum, tot nu ma mai întorc acolo. Hai, povesteşte-mi tot!
— Uite cum a fost. Stapîna, va sa zica domnişoara Watson, ma cicalea si ma canonea întruna, dar îmi zicea mereu ca n-o sa ma vînza la vale, la Orleans. Intr-o zi însa am zarit un negustor de sclavi în casa la ea si m-am simţit tare prost. Intr-o noapte, tîrziu, ma furişez eu la uşa, care uşa nu era închisa de tot, şi o aud pe stapîna ca-i spune vaduvei ca nu vrea sa-l vînza pe Jim la Orleans, dar ca ispita-i mare, caci ar capata pentru mine opt sute de dolari avere. Vaduva a încercat s-o înduplece sa nu ma vînza, dar eu n-am stat s-aScult ce mai spune. Am spalat repede putina.
Am coborît dealul în fuga mare, cu gîndul sa fur o barca undeva, pe mal, mai sus de tîrg, da mai erau oameni pe-acolo şi atunci m-am ascuns în dogaria darapanata de lînga rîu, asteptînd sa plece toţi. Am ramas acolo toata noaptea. Mereu trecea cîte cineva. Pe la şase dimineaţa, barcile au început sa plece, iar la opt sau noua toţi care-au trecut cu barca povesteau cum babacu tau a venit în tîrg sa spuna ca tu ai fost omorît. Barcile erau pline de domni şi doamne care se duceau sa vaza locul. Unii se opreau la mal, ca sa se odihneasca înainte de a trece dincolo. Din vorba lor, Jim a aflat tot despre omor. Grozav de rau i-a parut ca tu eşti mort, dar acu Jim e vesel. Ei, şi-^am stat toata ziua în dogarie, pe talaş. Eram flamînd, dar nu mi-era frica, fiindca ştiam ca stapîna şi vaduva trebuiau sa mearga, dupa prînzişor, la o întrunire religioasa şi-au sa ramîie toata ziua acolo, crezînd. ca Jim e dus cu vitele la paşune, din zori pîna seara tîrziu, aşa ca pîn-atunci n-au sa-mi simta lipsa. Ăilalţi servitori n-au sa bage nici ei de seama, fiindca abia aşteapta ca batrînele sa plece de-acasa, ca s-o tuleasca si ei. Ei, şi cînd s-a întunecat, am pornit-o în lungul malului şi-am mers doua rnile si ceva, pîn-acolo ujide nu mai sînt case, şi mi-am zis aşa: "Daca încerc sa merg mai departe pe jos, cîinii au sa-mi adulmece urma; daca fur o barca si trec dincolo, au sa vaza ca barca lipseşte şi-au sa ştie unde sa-l caute pe Jim".
Aşa ca mi-am zis: O pluta îmi trebuie mie. Pluta nu lasa urme.
Deodata, vaz eu ca pe apa vine o lumina. Intru în apa, cu o scîndura în faţa, şi înot mai mult de jumate drum spre malul celalalt, cînd ma pomenesc printre o sumedenie de buşteni. Am înotat cu capu-n apa, contra curentului, ca s-ajung mai aproape de pluta. Cînd pluta a fost linga mine, am înotat pîn la partea dindarat şi am agaţat-o. Pe cer trecea tocmai un nor şi era întuneric. M-am suit pe pluta şi m-am întins. Oamenii erau departe pe rîu, unde zarisem lumina. Apele crescusera şi curentul era bun, aşa ca am socotit ca pe la patru dimineaţa o s-ajung cu vreo douazeci şi cinci de mile mai la vale şi-o sa înot de-acolo pîna la malul dinspre Illinois, unde-o sa ma ascund în padure.
Da Jim n-a avut noroc. Cînd am ajuns aproape de capatul insulei, am zarit un om cu un felinar. N-avea rost sa-I aştept, aşa ca am sarit în apa şi-am înotat spre insula. Socoteam ca pot trage oriunde la mal, dar malul era prea stîncos. Am înotat mai departe, pîn-am gasit un loc bun, taman în cellalt capat al insulei. Acolo am intrat în padure, hotarît sa nu mai pun niciodata piciorul pe o pluta cîta vreme plutaşii au sa se fîţîie aşa, cu felinarul, de colo pîna colo. Aveam la mine o pipa, niţica mahorca şi cîteva chibrituri uscate, ascunse în şapca, aşa ca nu-mi pasa.
— Şi-n tot timpul asta n-ai mîncat carne, nici pîine? De ce n-ai prins macar nişte broaşte ţestoase?
— Cum sa le prind? Nu se cade sa pui mîna pe ele şi nici sa le loveşti cu o piatra. Şi-apoi, cine-ar putea sa le prinza noaptea? Ca doar nu era sa m-arat pe mal ziua?
— Asta aşa-i. Fireşte ca trebuia sa stai toata ziua ascuns în padure. Ai auzit cum trageau cu tunul?
— Da, şi ştiam ca pe tine te cauta. I-am zarit cînd treceau pe-aici. Stateam la pînda în tufiş.
Nişte pasarele se Spropiara de noi, zburînd cîte puţin si aşezîndu-se apoi pe pamînt. Jim ,zicea ca asta-i semn de ploaie.
Jim spunea ca de obicei e semn de ploaie cînd zboara aşa puii de gaina, dar socotea ca e la fel şi cu pasarelele.
Tare-aş fi vrut sa prind vreo cîteva, dar Jim nu ma lasa. Zicea c-ar aduce moarte. Cica taica-sau zacea odata bolnav si cînd unul dintr-ai lui a prins o pasare, taica-sau a rnurit, dupa cum prorocise bunica-sa.
Jim mai spunea ca nu se cade sa numeri bucatele pe care le gateşti pentru masa, fiindca si asta aduce belele. Tot aşa, daca scuturi faţa de masa dupa asfinţit. Iar daca moare un prisacar, toate albinele lui trebuie sa fie înştiinţate pîn-a doua zi, înainte de rasaritul soarelui, altminteri se sfrijesc, nu mai pot munci şi pier. Jim zicea ca albinele nu-i înţeapa pe neghiobi, dar cum sa-l cred cînd eu însumi le sîcîisem de-atîtea ori si nu ma-mpun-sesera niciodata?
De unele din poveştile astea auzisem şi eu, da nu chiar de toate. Jim cunoştea fel de fel de semne. Zicea ca le ştie aproape pe toate. I-am spus ca mie mi se pare ca toate semnele sînt belalii si l-am întrebat daca nu cumva sîht şi semne bune.
— Foarte puţine — mi-a raspuns el — si nu ajuta la. nimic. La ce bun sa ştii ca ai noroc? Vrei cumva sa-l alungi? Dar daca ai par pe braţe si pe piept, asta-i semn c-ajungi. bogat. Un semn ca asta e bine sa-l ştii, fiindca nu se-mplineşte decît foarte tîrziu. Şi fiind sarac multa vreme, £~ar putea sa-ţi pierzi curajul si sa-ţi faci seama, daca n-ar fi semnul sa-ţi spuna c-ai s-ajungi bogat odata si-odata. – –
— Tu ai par pe braţe şi pe piept, Jim?
— De ce întrebi, nu vezi ca am?
— Ei, si eşti bogat?
— Nu, dar am fost bogat odata şi am sa mai fiu. Odata am avut paişpe dolari, dar am facut specula şi i-am topit pe toţi.
— Cu ce-ai facut specula, Jim?
— Am început cu vitele.
— Ce fel de vite?
— Pai, alea cornute. Am vîrît zece dolari într-o vaca. Da nu mai bag eu bani în vite niciodata! Vaca aia a Crapat chiar sub ochii mei.
— Şi-ai pierdut ai zece dolari?
— Nu, nu pe toţi. Am pierdut numa noua. Am vîndut pielea şi seul vacii pentru un dolar si zece cenţi.
— Va sa zica, ţi-au ramas cinci dolari si zece cenţi. Ai mai facut afaceri cu ei?
— Da. îl ştii pe negru ala olog de-un picior, al Iu batrînu Bradish? Ei bine, şi-a înjghebat o banca zicînd ca cine pune un dolar primeşte patru la sfîrşitul anului. Toţi negrii s-au prins, da n-aveau cine ştie ce capital. Numai eu aveam ceva mai mulţi bani, aşa ca i-am cerut sa-mi dea o dobînda mai mare; daca nu, deschid şi eu o banca. Negru ala voia, fireşte, sa faca mima el afaceri. Zicea ca doua banci e prea mult şi ca daca aş primi sa-i dau cinci dolari, o sa-mi plateasca treişcinci la sfîrşitul anului. Am primit, socotind ca treişcinci de dolari sînt un capital num-ai bun de facut afaceri. Mai era pe-acolo un negru, pe nume Bob, care pusese mîna pe-o pluta fara ştirea Lu stapînu-sau. Am cumparat pluta de la el, fagadu-indu-i sa-i dau treişcinci de dolari la sfîrşitul anului. Dar cineva a furat pluta chiar în noaptea aîa şi a doua zi negru cu un picior mi-a zis ca banca a dat faliment. Aşa ca nimeni n-a mai vazut vreun ban.
— Dar cu ai zece cenţi ce-ai facut, Jim?
— Aş fi vrut sa-i cheltuiesc, dar am visat ca trebuie sa-i dau unui negru, pe nume Balam, zis si magaru' lu' Balam, un prost de n-are pereche, însa norocos din fire, nu ca mine. Visul mi-a zis sa-i dau lui Balam ala cei zece cenţi, iar el o sa mi-i sporeasa. Balam a luat banii şi, cînd s-a dus la biserica, l-a auzit pe pastor spunînd ca cine da bani la saraci, da cu împrumut lui Dumnezeu şi capata înapoi de o suta de ori mai mult. Balam a dat atunci ai zece cenţi la saraci si a aşteptat sa vada ce iese.
— Şi ce-a ieşit Jim?
— N-a ieşit nimic. N-a fost chip sa-mi recapat banii, şi nici Balam ala n-a fost în stare. De-aci-nainte nu mai dau nici un ban cu împrumutul fara zalog. Pastorul zicea ca o sa capatam de-o suta de ori mai mult! Daca aş capata înapoi macar ai zece cenţi, as zice bogdaproste şi-aş fi mulţumit.
— Lasa, Jim, nu te necaji, fiindca tot ai sa fii tu bogat odata ş-odata!
— Da. Şi-apoi chiar şi-acum sînt bogat, cînd stau sa ma gîndesc: sînt stapîn pe mine însumi şi preţuiesc opt sute de dolari. Bine-ar fi sa am atîţia bani, nici nu mi-as dori mai mulţi!




Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 08


Aceasta pagina a fost accesata de 568 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio