Autori > Mark Twain


Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 10



Tare-aş fi vrut, dupa masa de dimineaţa, sa vorbesc despre mort şi sa-mi dau cu presupusul cum de-a fost omorît, dar Jim n-avea chef, zicea ca asta aduce ghinion si ca, pe deasupra, s-ar putea ca mortul sa se mai faca si strigoi si sa ne dea tîrcoale. Cica morţii neîngropaţi se fac strigoi mai lesne ca ai care zac frumuşel în mormintele lor. Mi s-a parut ca are dreptate, aşa ca n-am mai spus nimic. Dar gîndurile nu-mi dadeau pace şi ardeam de nerabdare sa aflu cine-l omorîse pe omul ala şi de ce.
Tot scotocind prin boarfele furgasite, am dat peste opt dolari de argint, cusuţi în captuşeala unui palton vechi. Jim era de parere ca oamenii care locuisera în casa aia furasera paltonul, caci daca ar fi ştiut ca erau bani în el, nu l-ar fi lasat acolo. I-am zis ca, dupa mine tot aia îl omorîsera şi pe mort, dar Jim nu voia sa vorbeasca despre asta.
— Tu crezi c-aduce ghinion? l-am întrebat. Dar ce-mi spuseşi alaltaieri cînd am adus1 pielea de şarpe gasita în creştetul dealului? Mi-ai zis ca nu-i pe lume nenorocire mai mare ca aceea care te paste cînd pui mîna pe o piele de şarpe. Uite ce nenorocire ne-a adus! Am gasit toate lucrurile astea, basca opt dolari. Ehei, Jim, macar de-am avea parte în fiece zi de-o nenorocire ca asta!
— Lasa, puişorule, lasa! Nu te crede tu prea grozav. Vine. Ţine minte ce-a spus Jim, vine!
Şi adevarat c-a venit. Jim îmi spusese asta marţi. Ei bine, vineri dupa prînz stateam tolaniţi în iarba, pe culmea dealului. Mi se ispravise tutunul. Ma duc eu în peştera sa iau niţel tutun si înauntru, ce vad? Un şarpe cu clopoţei! L-am omorît si m-am gîndit sa-i joc un renghi lui Jim: a.m aşezat şarpele pe patura lui, în aşa fel ca sa para viu. Spre seara uitasem cu totul de şarpe şi cînd Jim s-a trîntit pe patura, perechea şarpelui, furişata dupa al mort, l-a muşcat pe Jim taman în clipa cînd eu aprindeam o luminare.
Jim a sarit ca ars şi al dinţii lucru pe care l-am vazut la lumina luminarii aprinse a fost lighioana: tocmai se pregatea sa muşte a doua oara. Cît ai clipi am omorît-o cu un baţ, iar Jim a pus repede mîna pe plosca cu rachiu a lui taica-meu şi a-nceput sa bea.
Era desculţ si şarpele îl muşcase chiar de calcîi. Şi toate astea din pricina ca uitasem, ca un natarau ce sînt, ca, atunci cîhd omori un şarpe, perechea lui- vine sigur sa se încolaceasca în jurul alui mort.
Jim m-a rugat sa retez capul şarpelui şi sa-l azvîrl, apoi sa-l jupoi de piele şi sa-i pun la fript o bucata de came. L-am ascultat. Jim a înghiţit friptura, zicînd ca asta o sa-i ajute sa sa vindece. Apoi m-a pus sa scot clopoţel şarpelui şi sa i-i leg la încheietura mîinii. Cica şl asta ajuta.
Am luat p-orma binişor şerpii şi i-am aruncat cit colo într-un tufiş, fiindca n-aş fi vrut ca Jim sa bage de seama ca totul se întîmplase din vina mea.
Jim sugea mereu din plosca. Din cînd în cînd, îl apucau nabadaile şi se zvîreolea urlînd: dar de cîte ori îşi venea niţel în fire, tragea iar la masea. Laba piciorului i se umflase destul de tare, la fel şi ţurloiul, dar încetul cu încetul bautura începu sa lucreze, aşa încît îmi ziceam c-o sa se vindece. Cît despre mine, sa fi fost în locul lui Jim, m-aş fi lasat mai degraba muscat de un şarpe, decît sa beau din rachiul lui babaou.
Şi aşa a zacut Jim patru zile şi patru nopţi. Apoi umflatura a dat înapoi: Jim putea iar sa umble. Dupa toate cele întamplate, m-am hotarît sa nu mai pun niciodata mîna pe o piele de şarpe. Jim zicea ca-i sigur ca de-aci-nainte o sa-l cred:
— Cînd atingi un şarpe, beleaua-i aşa de mare, ca s-ar putea ca necazurile noastre sa fie abia la-nceput.
Zicea ca el, unul, mai degreaba ar privi de-o mie de ori peste umarul stîng la luna noua, decît. sa puna mîna pe-o piele de şarpe, începusem sa-i dau dreptate, macar ca am fost totdeauna de parere ca trebuie sa fii din cale-afara de- nesocotit şi de natîng ca sa priveşti luna noua peste umarul stîng. Moş Hank Bunker a facut-o odata şi s-a laudat cu asta; dar n-au trecut nici doi ani si, îmbatîndu-se, moşul a cazut din turnul de straja. Praful s-a ales de el: l-au cules de.pe jos, l-au aşezat între doua uşi de magazie, ca într-un sicriu, şî aşa l-au îngropat. Eu n-am fost de faţa, dar mi-a spus1 babacu. In tot cazul, nenorocirea l-a lovit numai fiindca privise luna peste umarul stîng, ca un zevzec ce era.
Zilele treceau una dupa alta. Incet-încet, fluviul intra iar în vechea lui matca. A dintîi grija a noastra a fost sa agaţam într-un cîrlig mare un iepuroi jupuit, în chip de momeala: aşa am prins o namila de-somn cît un om de mare, lung de un stînjen şi greu de vreo suta de ocale. N-aveam cum sa-l scoatem, de buna seama ca ne-ar fi tîrit pîna-n Illinois. Ne-am aşezat si am aşteptat privind cum se zbate şi se smuceşte, pîna s-a duv la fund. Am gasit în burta lui un nasture de alama, un gogoloi rotund ca o minge şi tot feluri de resturi ... Jim a despicat gogoloiul cu toporul şi a gasit înauntru un mosor. Jim era de parere ca zacuse multa vreme în burta, de se acoperise aşa si se rotunjise ca o minge. Cred ca era cel mai mare peşte care s-a prins- vreodata în Mississippi. Jim spunea ca în viaţa lui nu vazuse unul mai grozav. Ar fi avut preţ mare la tîrg. Somnii aştia uriaşi se vînd la kilogram în piaţa şi toata lumea cumpara: carnea li-e alba ca neaua şi-i numai buna de fript.
A doua zi dimineaţa i-am spus lui Jim ca mi s-a cam urît şi ca am chef sa ma mai mişc puţin. Ma batea gîndul sa dau o raita pîna dincolo, ca sa vad si eu ce se mai întîmpla.
Lui Jim i-a placut ideea mea, dar zicea ca trebuie sa merg noaptea şi sa fiu cu ochii în patru. Se mai gîndi ce se mai gîndi, şi-mi spuse ca n-ar fi rau sa ma îmbrac ca fata, punînd pe mine ceva din bulendrele pe care le gasisem în casoaie. Buna idee. Am luat una din rochiile alea de stamba, am scurtat-o şi, dupa ce mi-am suflecat pantalonii pîna la genunchi, m-am vîrît în ea. Jim mi-a prins-o la spate în copci, îmi venea destul de bine. Mi-am pus boneţica şi am legaL-o sub barbie. Acu, de-ar fi vrut careva sa-mi vada faţa, trebuia sa se uite ca printr-un burlan de soba. Jim zicea ca n-o sa ma recunoasca nimeni, nici macar ziua-n amiaza mare. Toata ziulica m-am vînzolit cu^straiele alsa pe mine, ca sa ma deprind cu ele, şi cu încetul am izbutit, dar Jim zicea ca nu prea umblu ca o fata şi ca una-doua îmi ridic rochia, ca sa bag mîna în buzunarul pantalonilor. Am ţinut seama de asta si a fost ceva mai bine.
Cînd s-a lasat întunericul, am pornit cu luntrea de-a lungul malului dinspre Illinois. Am trecut dincolo, niţel mai jos de debarcader, dar curentul m-a dus pîna la marginea tîrgului. Am legat luntrea şi am pornit-o pe mal. Intr-o casuţa, care nu mai fusese locuita de multa vreme, ardea o lumina si ma întrebam cine s-o fi aciuat acolo. M-am furişat pîna la fereastra şi m-am uitat înauntru. La o masa de brad, pe care ardea o luminare, şedea o femeie de vreo patruzeci de ani şi împletea la ciorap. Faţa ei nu-mi parea cunoscuta. Da buna seama ca era o straina, fiindca pe localnici îi ştiam pe toţi. Norocul meu, caci începusem sa-mi pierd curajul: mizera teama sa nu ma recunoasca oamenii dupa glas. Femeia asta, chiar daca nu era în tîrguşor decît de doua zile, putea sa-mi spuna tot ce voiam sa ştiu, aşa c-am batut în uşa, fagaduindu-mi sa nu uit ca-s fata.




Aventurile lui Huckleberry Finn - Capitolul 10


Aceasta pagina a fost accesata de 623 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio